Sirinx: locatar permanent

Sirinx: locatar permanent:  mai mult sau mai puțin conștient de-a lungul timpului tău de bărbat ocupat să descopere roata și focul și mersul biped  mă găseșt...

locatar permanent

 mai mult sau mai puțin conștient

de-a lungul timpului tău

de bărbat ocupat

să descopere roata și focul și mersul biped

 mă găsești în toate odăile inimii tale 

chiar si dupa reset

un pas și încă un pas

”ar trebui să-nvățăm să dansăm”
i-am spus inimii mele însetate de soare
în vreme ce pe aerul nopții se desenau rotocoale
de lene alene și-n gene se împleteau funigei

”ar trebui să uităm despre ieri

despre toate nespusele nesupusele

să învățăm iubirea de noi

un pas

și încă un pas

ritmul

nu are nevoie de ceas

Cântec de descântat urâtul

ritual doar al tău
cum un copil
luat de suflet
din ziua
în care nu te-ai
mai
plăcut
nu te-ai mai
iubit
și oglinda
ți-a devenit
un perfid inamic
venetic
și ursuz
cum pumnal
cum obuz
între coaste
captiv
plânsul  tău
e un bocet
frumoaso
murmurat
prea curând
și-ar fi timp
pe pământ
să îți faci
un alt cânt
să îți scrii un poem
de iubire
balsam pentru suflet
îndemn
pentru viața
ce fără zăgazuri
vine

Suntem proști

hai să recunoaștem
fratele meu
alb
sau negru
roșu

sau galben
suntem proști

mai proști decât
direct coborâtorii din rai

decât omul cavernelor

suntem din ce în ce mai săraci

și mai proști

mai snobi

autosuficienți

preocupați de a avea
nu de a fi

de-a mânca
nu de a ne hrăni

de a închide ochii
la rănile celorlalți
in loc de a iubi

dorind să moară capra vecinului
sau tăindu-ne craca de sub picioare
nici nu vedem că

suntem în prag de extincție

Știi

pe poet să nu-l cauți dincolo de cuvinte 

fie poezia  mantaua

 platoșa

 arma 

povestea de spus la culcare 

păcatul

 virtutea

 iubirea cea mare

 dimensiunea

 universul 

dar nu efemerul trup clădit din țărână

 pe poet sa nu-l  judeci dincolo de cuvinte 

să nu-i știi  nici vârsta 

nici privirea fierbinte 

să  nu-i știi  păcatele  de muritor 

sa nu știi dacă dorul lui este dor

 nu o fantezie frumoasă

 să  nu-l aștepți nici târziu 

nici devreme

 acasă 

• 
  

de diabet

duminica asta ca în zilele mari
aș face un party pentru prietenii imaginari
o petrecere nici simplă dar nici prea dementă
care s-ar cere sărbătorită cu ciocolată de mentă
praline fondante eclere sau chou a la creme
cremșnit înghețată și caramel

un tort diplomat cât casa de mare

și dacă tot scot vântul din buzunare
din pișcoturi și din turtă dulce am face căsuțe
vile
sau chiar cartiere prin care ar curge râuri
de lapte și miere

poruncă

leg noapte albă
de noapte albă
de noapte albă
și filozofez de doi bani

dumnezeul   poemelor mele
nu-i decât o însumare de anormalități
și un creier  jumătate inimă - jumătate normal

poruncă

” să nu-ți faci chip cioplit după fiara din tine”

de-a noaptea

am insomnii

cât e noaptea de lungă
eu număr și-adun
pun filme sub pleoape
 gândesc
lumea-n dungă
 da-n loc de aproape
 dimineața-i în zori
iar zorile-s mâine

mă jur că pe pâine
aș manca-o pe toată
cât e de lungă și lată
noaptea cu gânduri haihui
 aș pune-o în cui
sau într-un joben
s-o scot doar la iarnă
cum aș scoate o blană
neagră și scumpă
de bizon sau de nurcă

am insomnii

să vii să nu vii
din somnu-ți adânc
să îmi ții de urât
să numărăm oi și fluturi
sau poate săruturi
și picuri de ploaie
în noptea greoaie
când

 eu am insomnii

dragă alma

ce aș mai crește eu în colivia coastelor mele
dacă nu ai fi tu
dragă alma
cum ar urla a pustiu sufletul meu indigo
și cum ar muți dacă nu ai fi tu
dragă alma
cum mi-aș alinta toate bolile
cum mi-aș primeni toate viețile

cum aș mai rupe din mine poemele
strop cu strop
 sângele meu când dulce când leneș
n-ar mai avea nici un foc
și--aș fi
only me and my restless heart
dragă alma

despre roșii

a fost o vreme nu foarte demult

când se propăvăduia materialismul

dialectic și istoric

un viitor luminos

epoca de aur

apostolii roșii umblau din casă în casă

să împărtășească înțelepciune

dar mai ales să ia 

tot ce mai era

în ograda omului

care performa o echilibristică aproape perfectă

pe muchia aceea subțire numită

limita subzistenței

numai pentru a se transforma în ceea ce s-ar fi numit omul nou

încă de pe atunci toate  animalele erau egale

dar unele mai egale decât altele

(exact ca-n povestea lui orwell)

ne-am învolburat și ne-am răsculat

am omorât dumnezeul omului nou

dar au venit alții și mai egali

am plecat

mulți dintre noi am plecat

ne-am revarsat precum apele

în toată lumea

pentru că nu ne-am mai găsit locul

în țara aceea frumosă

și povestea continuă

Alma

tu
ești dusă cu pluta
cu toate că până acum ar fi trebuit
 să renunți să mai crezi
în feți frumoși cu sufletu-n vânt
gata să-l pună oricând
la picioarele tale
să-ți aducă apa vieții și a morții
și să plutiți așa în neștire pe norul
ăl mai pufos

tu
nu ești cu toate oile-acasă
fiindcă oile tale sunt duse și ele cu pluta
pe toate apele lumii
să le numere
să le mâne insomniacii posaci
lipsiți de imaginație

tu
în colivia coastelor tale mai crești suspine
câteodată poeme sau păsări
doritoare de zbor

despre vântoase

de-o vreme în umărul meu stau toate vântoasele
nu vor sa plece
așa cum pesemne eu
n-am vrut n-am vrut
chiar n-am vrut să mă nasc
imi era teama
sau lene
sau bine
sau pur și simplu nu aveam chef să dau ochii cu lumea

doctori și moașe ar fi putut atunci să promită
ca-n basme
marea și sarea
cerul cu stele
un făt frumos sau
tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
dar nu
ei m-au adus pe lume cu forța

biata mea mama
se jură și-acum că n-a mai văzut copil așa de urât

ee ce să-i faci
acum stau și mă-njur cu toate vântoasele din umârul drept
și-mi promit că-ntr-o zi o să astup borta vântului
după care-o să scriu și-o să scriu  și-o să scriu