" uneori viaţa e un teatru de umbre imens
nimic sau aproape nimic nu e cum pare a fi"
spune Alma privind umbrele noastre atât de tăcute-n nisip
şi oftează adânc
ca şi cum ar vrea să cuprindă în ea tot amarul zborului frânt
din aripi lipite cu ceară
" ar trebui să te învăţ înainte de toate privitul dincolo
mai departe de fasciculul de lumină gata-gata să mintă
mai departe decât te lasă să vezi un fals sacerdot
dar mă tem
dacă în încrâncenarea mea omor copilul din tine
eu
dacă ferindu-te de ploile negre şi reci pentru suflet
îţi iau curcubeul de după şi toată bucuria cuprinsă în el
ar trebui să te învăţ auzitul
mai ascuţit mai atent mai adânc decăt nada
din cântecul sirenelor insomniace la pândă
mă tem
să nu omor eu copilul acela să nu omor poezia
şi-atunci nu-mi rămâne decăt să te învăţ înainte de toate iubirea
necondiţionată
de toţi şi de tine de trupul tău templu
în care Dumnezeu a pus lumină de veghe
chiar sufletul tău"
