câteodată-aş fi zis că în tine
se întâmplă un prinț maxențiu
introspect obsesiv
având un ochi
concentrat
concertat
spre sinele său de carne
și oase
pe sistole
diastole
respirație
transpirație
oftică
tinitus
când agora
când
claustrofobie
încât
forfota vieții
a devenit zgomot de fond
enervant
dar în cele din urmă
ai scos
din sângele tău
sau dintr-un joben
" ghid de supraviețuire
extrem
eu cu mine"
stimat cititor mă înclin cu respect
până la pământ
și-mi cer scuze
și dumneavoastră
și fiecărei muze
care a fugit nemulțumită
că în versul meu tot apar
necuvenite cuvinte de negăsit
în vreun dicționar
dar
vedeți dumneavoastră
am luat de suflet un autocorect
stilat educat la un pension
de bune maniere
și e pudibond
nu mă lasă să-njur
nici măcar "mama măsii "
nu mă lasă să spun
că "Mama mării "
devine instant
urmată de-un val
și un banc
de greșeli de țipar
imaginează-ți cum Dumnezeu ne privește
mustrător și duios
și nu înțelege cum
după atâtea potopuri
noi
nu am asimilat niciodată
filozofia
înțelepciunea
destulului
poetă sau nu
pe pagina goală
independent de
facil
clișeic
vetust
muza mea mobilează
fantezia
cu un cerdac bătrânesc
și
o piscină infinity
un cer ruginiu
un motan filozof
pisicos
și un pendul pe fundal
care
e zgomot de fond
nu paznicul timpului
tu nu veni în bocanci
nu aduce ruletă
nici boloboc
nici nu pretinde
o cerere în trei exemplare
în dosarul cu șină
fiindcă vezi tu
în acest univers
(anume de mine creeat)
eu sunt
Dumnezeul poemului
hei
zăludo
să nu mai spui că
pe pâine de azi sau de mâine
ai mânca poezie
când tu ți-ai pus gratii
în piept și în sânge
și nu te mai plânge
de ploie de vânt de cer și pământ
zăludo
nu ține
cu atâtea vântoase și ploi
strânse- n oase
să te minți că-i de tine
low-fat mult și bine
hai scutură-te odată
de zgură și zloată
și urlă la lună
ca o nebună
nu mai sta în carcasă
ieși
cât ești de mare și grasă
fără fard dar cu zvâc
să îmi ții de urât
că atâta domnie
îmi miroase
a agorafobie
cuvintele în stare primară
se pun la macerat de cu seară
în alveole de dinte de lapte
și se lasă așa peste noapte
la temperatură nici joasă nici 'naltă
numai bună să deschidă o poartă
spre o lume răsturnată și o leacă mai mică
aproape de pleoape aproape pitică
după care toate cuvintele-dinte se scot fără frică
și se-aștern la taifas lângă-o cană de vin
roșu sau negru sau fără tanin
ele
nu se sfiesc nu se strică
nu sunt sfinte nici albe nici mici
nici mângâiate de limbi de bumbac
sunt colțuroase să muște
să zgârie-n gât
cum un colț
cum un glonț
spre un piept cav și nud
cuvintele-dinte nu-ți țin de urât
nu ridică-osanale nu mint iscusit
cuvintele-dinte-mi sunt arme și zid
