manej

nu sunt bune oglinzile îmi spun
nici linia asta atât de
abia vizibilă care- mi despică palma
lăsându-mă în jumătate din jumătatea mea
de viață să-aștept
nu sunt bune oglinzile
doi pași la stânga trei pași la dreapta
trei pași la stânga patru la dreapa
ca o felină de circ uitată-n manej
și apoi
la ce bună domesticirea
când viața se furișează prin tine
ca un fur

despre mașini

nu mai spuneam nici măcar vorbe  tăceam ore  zile  luni
 ( marțea vine soacra și cu ea trebuie trebuie să vorbesc)
până când am dorit" să vorbim despre mașini"
 cu toate că la asta mă pricep cel mai puțin
"să vorbim" ai replicat cu jumătate din jumătate de gură și -ai zis "motor'
eu ca să mă dau mare "electromotor" și imediat după- am trântit "carburetor"
"carburator" m-ai corectat tu dar nu m-am lăsat
intuisem cumva regula jocului și-atunci au început să curgă
 vorbele acelea care ție iți fac ochii să lucească sălbatic
"bujie  anvelopă  instalație claxon  parbriz  circulație”
 eram Cineva  de acum vorbeam destul de fluent
limba ta și numai în gând mă cruceam scuipam de deochi
și juram că între noi există comunicare fără acele semne de circulație-întrebare

aqua chiara

Tu, trandafir din palide câmpii,
Dorești acum dulceața iubirilor secrete.
Lucoarea aceea a mierii aurii.
Și crezi mai dulce fructul spre care nu ai cale,
Deci zărzăra plăpândă, ambrozie îți pare.
Mai aprig decât vinul, străvechea aqua chiara,
Te-ntoarce și destoarce, te -ngheață și te arde,
Cum fulgerul, cum ploaia cum dorul de-a-ți fi dor.
Și dac-o fi acuma să-ți cadă dragă boala,
De care spun toți barzii în cântecele lor,
Vei mai lăsa în taină, în suflet și sub pleoape,
Să poposească muze când albe când străine,
Suave odalisce, sau chiar rubensiene,
Să stea o zi, o noapte, ori poate, cine știe?
Cât sarea-n apa mării și-n lacrima de dor.