odată ca niciodată

atonic afonic atipic aseară
am găsit cuminte la mine-n călimară
o apoveste de vară

*
odată ca niciodată odată demult
mă căţăram în braţele copacilor
până la cer
şi mă jucam de-a frunza
sub tălpile mele scoarţele murmurau
basme cu spiriduşi şi dragoni
în timp ce din palme imi creşteau cuiburi
de somn

odată ca niciodată odată demult
mă arcuiam la marginea ploilor
ca un curcubeu
crescut din oala cu galbeni
a spiriduşilor


odată ca niciodată odată demult
în părul meu se împleteau
toate culorile
să moară de ciudă toţi
dar mai ales ciorile
cărora le lăsam periodic pe casă
câte un dinte de fată
cuminte
să nu lege
zorile
*
am uitat să vă zic că pe atunci aveam aripi
de înger de gâză de colibri şi de lin
în fiecare dimineaţă zburam câte puţin
am început cu zboruri mărunte cum ar fi
până la margareta din curte
apoi când am prins curaj
am planat pe primul garaj
acolo m-a ochit o mâţă roşcată
de era să nu mai zbor niciodată
cu aripi de lin am zburat pe sub râu
uşoară ca spicul de grâu
am zburat cu brevetul meu de visător
până-ntr-o zi când am adormit pe un nor
şi trezindu-mă în ceaţă totală
m-am prăbuşit în călimară

firmituri

aici păsările nu se opresc norii nu se destramă
şi
odaia mă strânge ca un corset mă sufocă
prin fereastra zăbrelită văd lumea o parte din ea
cenuşie măruntă orbecăind în labirinturi spinoase
şi-n mintea mea parcurg traseul fiecărui labirint
am
un codru de pâine şi o cană de apă firmiturile
nu le risipesc niciodată le adun în căuşul palmelor
şi le îndrept printre gratii spre cer locuiesc într-un turn
aici păsările nu se opresc norii nu se destramă
numai tâmplele mele cu tact de ceasornic îmi spun
„mai trăieşti”