pururi ieri

ochii mei pierd pe rând toate culorile
nu e noapte nici zi nu e mâine nici azi
este ieri pururi ieri

şi mâinile mele se afundă-n zăpezi
devin translucide mă pierd
şi-aş fi vrut să nu strig să nu plec
să nu mor
ca o sălbăticiune fugară fără ecou

insulă

plâng pasări fără culoare pe insula aceea


plouă cumplit uneori şi e frig
mult prea frig pentru gâze de-o zi pentru îngeri de lut
pentru inimi de ceară

şi dor cumplit uneori şi păsări şi gâze şi
îngeri de lut murind înnecaţi în inimi

de ceară

secunda

uneori
singura care contează e scunda aceea ca o scânteie
ca o zbatere de aripi de înger

nu e nevoie

să despici mereu firul în patru în opt în o sută
harta palmelor tale nici macar nu e atât de-ncifrată cum crezi

şi apoi

poţi să uiţi să mă pierzi să m-arunci
într-un sertar prafuit al minţii tale complexe

ştiu