firele de nisip răzvrătindu-se în clepsidrele
fragile ce suntem
zilele
acelea lipicioase și lungi
lucind în lumina toamnei așa
fără un anume motiv
cum dârele fără capăt lăsate de melci
micile filosofii de doi bani spuse la coadă
în stația de tramvai sau în trafic
nu trebuiesc numărate
parafate timbrate fiindcă vezi tu
oriunde ar încerca să se scurgă
liniștea
trebuie umplută mereu cu ceva
