"vezi tu iarna asta este mai rea decât iarna de-afară*
spunea Alma într-una din serile geroase pe care
le simt în mine şi-acum
vocea ei atât de caldă-altă dată aproape striga
răguşit
*este albă prea albă pentru sufletul tău
numai ger fără urme de sănii fără urme de paşi
fără cer
n-o îmbăţişa n-o iubi n-o lăsa să facă din tine o umbră
nu te ascunde în tine ca o sălbăticiune
n-o bântui*
eu ascultam privind-o pe Alma
ca şi când ea mi-ar fi ucis ursuleţul de pluş
ca şi cum ea ar fi fost vinovată de neorânduiala
dintre sprâncenele mele
oftam şi în mine înfloreau flori de gheaţă
tăceam
