hei
zăludo
să nu mai spui că
pe pâine de azi sau de mâine
ai mânca poezie
când tu ți-ai pus gratii
în piept și în sânge
și nu te mai plânge
de ploie de vânt de cer și pământ
zăludo
nu ține
cu atâtea vântoase și ploi
strânse- n oase
să te minți că-i de tine
low-fat mult și bine
hai scutură-te odată
de zgură și zloată
și urlă la lună
ca o nebună
nu mai sta în carcasă
ieși
cât ești de mare și grasă
fără fard dar cu zvâc
să îmi ții de urât
că atâta domnie
îmi miroase
a agorafobie
cuvintele în stare primară
se pun la macerat de cu seară
în alveole de dinte de lapte
și se lasă așa peste noapte
la temperatură nici joasă nici 'naltă
numai bună să deschidă o poartă
spre o lume răsturnată și o leacă mai mică
aproape de pleoape aproape pitică
după care toate cuvintele-dinte se scot fără frică
și se-aștern la taifas lângă-o cană de vin
roșu sau negru sau fără tanin
ele
nu se sfiesc nu se strică
nu sunt sfinte nici albe nici mici
nici mângâiate de limbi de bumbac
sunt colțuroase să muște
să zgârie-n gât
cum un colț
cum un glonț
spre un piept cav și nud
cuvintele-dinte nu-ți țin de urât
nu ridică-osanale nu mint iscusit
cuvintele-dinte-mi sunt arme și zid
