replica unei poezii de Nicolae Bogdan Groza

poezia de azi are uneori o aromă bizară
de prăjitură cu ciocolată amară
dar dacă stă la macerat de cu seară 
în alveolă de dinte de lapte
stropită cu o cană de vin
dacă se poate fără tanin
capătă gust potrivit siropos
numai bun de întors tot omul frumos
la vremea cireșelor roșii cărnoase
când dragostea crește în pomi și pe case
în suflet în os și în sânge
la vremea în care nimeni nu plâge de reumatism 
sau de gâlci dimpotrivă
 toți se distrează mai ceva ca la bâlci

problemă fundamentală

mă plimbam deunăzi cu îngerul meu
cel fără aripi halou  dar cu aer boem
și mi-a arătat un mușuroi de furnici
”îl vezi” a spus el ” e o lume”

sincer vorbind nu eram foarte atentă știam
că vorbește să spună fiindcă îngerii ăștia boemi
sunt îndelung vorbitori despre toate și tot
ei nu dorm sunt mereu veghetori și au vreme
să despice firul în patru în opt în o mie și-al meu
ar fi fost în stare să-mi spună

că în ăst mușuroi indivizii se-mpart în
gnostici agnostici și sceptici
că duc discuții aprinse mereu despre Dumnezeu și big bang

sau că odată au încercat să ridice un mușuroi pân'

la cer
dar cel de de sus le-a încurcat limbile lor furnicești
și atunci i-a împărțit în roșii și negri zburători și nezburători

că cercetătorii britanici ai lor au au ajuns la concluzia că
aerul e mai ușor dimineața între șase și opt
și că pământul creează neîndoios dependență

dar acum îngerul era doar precaut și-mi cerea
să nu strivesc cu un pas acea lume

ar trebui

 să se desprimăvăreze în mine

cât încă mai  stau pe capătul ăsta de lume

întrebându-mă dacă există viață dincolo de cuvinte


e destul de tărziu

ar fi trebuit  să pocnească muguri

de floare de frunză de dor


mugurii sunt întodeauna o promisiune de viață

dincolo de orice filosofie cum aripile

sunt o promisiune de zbor

who knows

maybe
in the future donotknowhow
we will not need us
the preludes postludes butterflies and other stuff
flying in stomach
declarations under crazy moon
the witty words
we buy every morning in the subway or tram
a pack of cigarettes and two penny instant love
as coffee or pencil nose
we'll grow virtual children
without breast milk
no swing or bedtime stories

we make graven image after the beast within us
that we take him out on a leash
by giant holoparks created specifically for
nonexistence like us

cine știe

poate că într-un viitor nuștiucum
nu vom avea nevoie de noi
de preludii postludii de fluturi sau alte chestii
zburătăcind în stomac
de declarații sub  lună nebună
de vorbe de duh
vom cumpăra dimineața din stația de metrou sau tramvai
un pachet de țigări și de doi lei iubire instant
cum cafeaua sau creionul nazal

 vom crește copii virtuali fără lapte matern
fără leagăn sau povești de-adormit
ne vom face chip cioplit după fiara din noi
pe care-o vom scoate  la plimbare în lesă
prin holoparcurile gigant create anume pentru
neființe ca noi

să nu

să nu te cauți în mine
vei găsi doar resemnarea uni demult naufagiat
rătăcit

în spunerile lui lăuntrice

incubus

se făcea nu știu cum  că  era buricul pământului
și nu era nevoie să spună
gândurile lui pătrundeau adânc în timpane
în ochi în sânge
ca o otravă
 index degetul lui creștea amenințător
și după el toate degetele
cum niște brațe de caracatiță
în vreme ce noi muritorii tăceam
strângeam pumnii și pleoapele mai strâns
tot mai strâns

și nu mai zburam nici măcar în duminicile cu soț

pluviae

”plouă”

spui tu iar eu îți răspund cu un ”da”răgușit 

apoi îmi dreg vocea ca și cum ar urma un discurs 

dar adevărul e că ropotul ploii e singur în mine

acum când sunt atât de puține de spus 

și găndesc că aș putea învăța să spun 

”plouă”

în câteva limbi

așa cum demult spuneam ”la multi ani”

”te iubesc”

”It's raining”spun iar

 se înserează devreme în mine

”pluie”

și amintirile parcă descresc

wolf

long wailingh
his howl
like a harpoon
rip moon
from there dripping the pain
into the trap laid by man

Alicronia

nu îți cer nici măcar să m-asculți

e una din discuțiile acelea la o cană de apă
cu un analgezic și un antigripal
discuții în care de regulă febra are primul cuvânt
și are dreptate
gravităm
cum fluturii de noapte în jurul luminii de veghe
cum planetele
dac-ar fi fost după mine aș fi ales să fiu o planetă mai sofisticată
(cum era planeta aceea hotel din ”al cincelea element”)
ha
n-a fost să fie
majoritatea speciilor în prag de extincție au strigat
”hei crazy oprește noi coborâm”
și-au plecat
au rămas numai caii când roșii când verzi frumos înșirați pe pereți
în living în baie în camera mea
în oglindă
mă privesc adânc și îmi spun
”sunt rea
de astăzi voi fi sau poate

 de mâine
de anul ce vine voi reuși să spun nu
și voi fi neiertătoare cu toți sau aproape
cu febra”

apoi pun de cafea

a deep voice or a very suave

"You know"

Alma said in one of our nights of counsel and mysteryâ

”"I have no the exact definition of life
of death nobody has but sometimes it's just like that
you travel
an archaic vehicle or
one modern
in the air on the water on the road of iron or stone
first class or the last class
does not even matter
you travel
others around you talk about all
all but not you
 because you took the air very absent
very blasé and you do not feel

to the window all the beauties of the world 

long are spoiled from prying eyes but not yours 

because your eyes are stuck deep in the floor

you're thinking about a thousand ... 

and the green horses on the walls

now you do not feel

maybe you'll have tomorrow

after a year or two years

you'll see how it sees the world 

and to hell 

everything seems to flow normally

when 

a deep voice or a very suave 

direct increase in your eardrums and says: 

"Please keep calm and 

Prepare your souls for evacuation "

o voce gravă sau una foarte suavă

”știi

spunea alma într-una din serile noastre de sfat și de taină

” nu am o definiție exactă a vieții 

a morții

nimeni nu are dar uneori e așa

călătorești

cu un vehicul arhaic sau cu

 unul  ultramodern 

în aer pe apă pe drum de fier sau de piatră

cu clasa întâi sau cu ultima clasă

nici măcar nu contează

călătorești

în jurul tău ceilalți vorbesc despre toate

cu toți dar nu și cu tine 

fiindcă tu ți-ai luat aerul de foarte absent 

foarte blazat și n-ai chef

la fereastră toate frumusețile lumii

îndelung răsfățate de ochii curioși dar nu și de tine

fiindcă ochii tăi stau înfipți adânc în podea

te gândești la o mie de ...

și la cai verzi pe pereți

nu ai chef nu acum poate mâine

la anul sau peste doi ani

o să vezi cum se vede o lume

și la dracu'

 totul pare să decurgă normal

când 

o voce gravă sau poate una foarte suavă

crește direct în timpanele tale și spune:

”vă rugăm păstrați-vă calmul și

pregătiți-vă sufletele pentru evacuare”

uneori

 mi se împăienjenesc ochii căutând
ceva altceva dincolo de albul unei foi
 de ecran de fereastâ
de ochii  care căznesc să nu spună nimic

dincolo

 nu  stiu de caut viața sau doar cuvintele
care de-o vreme nu mai fac casă bună cu mine
oamenii sau doar siluetele lor într-un teatru de umbre

uneori

 mă despică  pumnal dinspre înăuntru înfipt
un dor de ceva ca de-o vară cu soare cuptor și cu pietre de râu
înșirate sub tălpile mele cum niște trepte vrăjite
către o dimensiune bizară