Zgarda celor două ceruri capitolul 6

 Capitolul 6

 Răpirea unui rucsac de pe un cuier-pom nu e o misiune tocmai ușoară, mai ales când peste respectivul rucsac au fost așezate haine. În dimineața aceea, în holul din Casa Vânturilor, echipajul nostru blănos se grupase la poalele cuierului, măsurându-l din priviri aidoma unor alpiniști înaintea escaladării unui masiv muntos important.— Ei, ce facem acu’? întrebă pisica albă.

— Rucsacul ăla e atât de acoperit că riscăm să fim prinși sub avalanșă dacă îl „răpim”, ma chérie. Poate ar trebui să așteptăm un moment mai prielnic... Poate vine doamna Aura și face ordine sau poate vine ploaia și Anemo mai ia din pelerinele alea..

.— Crezi?

— Domnișoara Remi... adică Bise, acuma că ai nume de vânt, de ce nu îți iei o zi de vacanță? Mergem în curte și eu pot să te învăț să vânezi... Sunt un vânător foarte bun.

Mistral, care tocmai își luase privirile de la cuier pentru a-și studia perfecțiunea ghearelor, interveni imediat:

— Nu-l crede! N-a vânat niciodată altceva decât propria-i coadă sau umbrele porumbeilor vecinului. Ești un lăudăros, mon petit.

Eol, care se săturase să contemple cuierul pe burta goală, porni pâș-pâș spre bucătărie.

— Eu am nevoie de bobul meu de cafea! Nu contați pe mine înainte de asta!

Parcă activat de aceeași nevoie, Anemo apăru de niciunde, cu părul vâlvoi, într-o pijama bleomarin de bumbac cu oi... Imprimeuri cu oi în diferite ipostaze, dar gata, desigur, să fie numărate de către insomniaci.

Bise îl scăldă preț de câteva secunde în albastrul ochilor ei și începu să râdă.

— Spune-mi, te rog, Sirocco, acesta este bărbatul cu care aș fi mers eu la întâlnire dacă nu s-ar fi produs... transformarea mea?

Anemo îl mângâie în treacăt pe roșcat, apoi pe Mistral și, în cele din urmă, zăbovi un pic mai mult asupra creștetului pisicii albe.

— A spus că te cheamă Bise! Parcă ți-a ales anume pentru noi numele ăsta... Am eu grijă de tine, nu-ți fie frică, nu mușc, ești pe mâini bune. Haideți să vă dau niște bobițe... Sau preferați ficat, domniile voastre?

Tot echipajul, ca la un semn, se încolonă în urma stăpânului pentru micul dejun, dar Sirocco bombănea supărat de spusele pisicii albe.

— Anemo e un meci... Ă, cum zicea Eol? Anemo e o partidă chiar foarte bună, nu merită să râzi de el. Ce dacă are pijamale cu oi? Are și cu peștișori și cu Garfield, dacă chiar vrei să știi. Are multe pijamale, e bogat!

— Scuzați, băieți, dar chiar nu m-am putut abține... Nu am vrut să vă supăr.

— Mda, acum știm și noi de ce Anemo scrie sub pseudonim poeziile de dragoste, ma belle, tu ești... așa, adăugă Mistral în completarea „pledoariei” lui Sirocco.

— Poftim? se miră Bise. Anemo scrie și poezie?

Dar nimeni nu îi mai dădea atenție pisicii albe, nici măcar Eol, care își obținuse bobul de cafea și o zbughise în curte, la aer curat.

*

Ronțăitul bobițelor crocante se transformase într-un zgomot alb pentru urechile lui Anemo, care își savura licoarea cu sare roz și un guler de frișcă la măsuța din curte, când apăru pe gard Fleur, cu un sandviș în mână.

— Bună dimineața, lume! Domnule Anemo, o mână de ajutor, te rog. Cu o mână ocupată nu mai pot sări gardul la fel de ușor.

— Cum să nu, moțato! Doar să pun cana jos. Nu mai vrei să guști din norișorul meu, nu-i așa?

Din două mișcări, domnul Anemo o ridică pe sus pe fetiță și o așeză pe leagăn.

— Tu nu trebuia să fii la școală? Parcă mai aveți câteva zile până la vacanță.

Fleur mușca cu poftă din sandviș și dădea explicații în vreme ce se împingea cu picioarele pentru a da avânt leagănului.

— Ba da, dar azi mergem la film... Plec puțin mai târziu. Ce film crezi dumneata că o să vizionăm chiar în Blanch? Ă, să văd dacă ghicești!

— E, bănuiesc că filmul ăla animat în care o moțată așa ca tine salvează un porumbel din ghearele uliului...

Bise, care tocmai își terminase micul dejun, sări pe leagăn alături de fetiță și apoi se așeză cu tupeu chiar în brațele ei, pentru a se lăsa mângâiată. Fleur o primi regește, trecându-și degetele cu miros de sandviș prin blana imaculată a pisicii, dar nu-și luă ochii de la Anemo. Își mări ochii a prosteală, mimând o surpriză de proporții cosmice.

— Exact ăla, domnule Anemo! Ce coincidență stranie, nu-i așa? pufni ea, cu o ironie mult prea matură pentru cei șapte ani ai săi. Că doar cine ar fi putut scrie o asemenea capodoperă? Un autor faimos, misterios... și probabil extrem de bogat, având în vedere colecția lui de pijamale cu oi. Mami spune că dacă filmul are succes, scriitorul o să-și permită în sfârșit niște pantaloni lungi de vară.Anemo aproape că se înecă cu gulerul de frișcă al cafelei. O privi lung pe fetiță, în timp ce sarea roz de pe fundul cănii părea să-i dea deodată idei pentru un nou capitol.

— Moțato, vezi că celebritatea ta mi se datorează în mare parte. Să nu carecumva să ți se urce la cap și să dispari în ceață așa ca Remi.

Bise scoase un tors profund, fixându-l pe Anemo cu ochii ei albaștri. Părea că vrea să îi spună: „Sunt aici, prostule, privește-mă!”

.În vreme ce Fleur mângâia pisica cea albă, zgarda celor două ceruri, atât de bine camuflată de blănița imaculată, trimise un impuls electric care fu simțit simultan atât de fetiță, cât și de felină.

— Au, curentezi, albuțo?

Dintr-odată, zumzetul cartierului păru că capătă o voce mai clară: porumbeii lui Noel, două libelule albastre în stratul de flori și blănoșii care păreau foarte supărați pe cea care se lăsa răsfățată în brațele sale...

— Noi am vrut s-o ajutăm și ea face pe „superioritatea”. Nu-i frumos... Nu-i așa, Mistral? Noi nu „empa... empafizăm” cu asemenea fete!

— Vorbești despre mine, Ginger? Voi vorbiți? se burzului Fleur, privind contrariată spre motanul roșcat.

De peste gard, de la numărul 47, se auzi o voce bărbătească:

— Fleur, trebuie să mergem! Lasă-l pe domnul Anemo! Povestiți la întoarcere!Fetița se ridică imediat, parcă reveninduși dintr-o reverie.

— Îmi mai dai o mână de ajutor, domnule? Dă-mi și un pix mai șmecher... Poate dau autografe!

*

— Ce-a fost asta? Moțata înțelegea ce vorbim? întrebă Sirocco, cu ochii măriți de uimire și coada zbârlită de confuzie, privind spre gardul peste care tocmai dispăruse fetița.Mistral își coborî lăbuța ridicată la jumătatea unei mișcări de toaletare, pierzându-și pentru o secundă aerul  de parizian impecabil. Își îngustă ochii verzi, fixând-o pe Bise, care rămăsese pe leagăn, scuturându-și elegant o labă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

— Mon Dieu, Sirocco, încetează să mai țipi ca un pisoi speriat de aspirator! pufni el,

 recăpătându-și rapid cumpătul. Deși... trebuie să admit, privirea acelei fetițe nu era una obișnuită. Ne măsura de parcă ne-ar fi înțeles fiecare insultă la adresa distinsei noastre autoare. 

Bise scoase un oftat prelung, felin, și se întinse leneș pe perna leagănului. Zgarda celor două ceruri, ascunsă adânc sub gulerul ei pufos, își potolise complet pulsația electrică.

— Desigur că a înțeles, băieți, glăsui ea cu o detașare care îi scoase din sărite. Când ai la gât o relicvă care leagă două lumi, se mai produc și astfel de... scurgeri de informații. Ar fi trebuit să vă măsurați cuvintele. Acum, micul meu secret feminist a ajuns la urechile unei fetițe de șapte ani. Ca să nu mai spun că m-ați făcut... așa și pe dincolo, chiar în fața ei.

— Dar noi doar îl lăudam pe Anemo! se apără Sirocco, coborându-și urechile, încă ofensat de termenul de „Ginger”. Anemo e bun. Și scrie poezii! Chiar dacă sunt sub pseudonim.

Eol, care tocmai se întorsese din casă cu un nou bob de cafea între dinți, se opri la umbra unei pătlagini rebele de lângă tufa de hortensii și lăsă bobul jos, ca pe o povară.

— Dacă moțata chiar înțelege, ne-ar putea fi de un real ajutor. Hai să nu ne mai certăm din nimicuri!

— Ce ajutor? Crezi tu, Eol, în înțelepciunea ta zen, că eu mai mișc ceva pentru domnișoara scriitoare? N-are decât să rămână pisică, nu-i treaba mea.

— Da, nici a mea! întări Sirocco. Aici e o chestie de aia de „loilitate”!

— Loialitate, piciule, îl corectă pisica albă. Bine, nu mă ajutați, o scot eu cumva la capăt și fără voi.

Apoi, cu o voce mai joasă, mai mult pentru sine:

— Hm... poezii de dragoste? Eu de ce nu am știut nimic până acum?