Toate ar fi mers ca pe roate în casa vânturilor dacă astrele nu s-ar fi aliniat în așa fel încât Anemo să fie prezent cam tot timpul în living.Dintre toate locurile de scris acum el alesese tocmai fotoliului recliner in spatele căruia blănoșii ,sau mai bine zis Sirocco ascunsese rucsacul cu replici. 

Mai întâi el cu Arcibald Peter Stone au avut o discuție lungă cât o zi de post în living despre Remi, despre edituri,despre termene limită, reviste ,ședințe rețeta de cafea a lui Anemo, vreme, tendințele literare ...

—Mon Dieu, ăștia doi vor ieși la pensie când termină discuția asta. Cum pot vorbi atât de mult ?eu chiar nu înțeleg!

—Şş, calmează-te Mistral ! Poate te aud. Încă nu știm sigur când ne înțeleg oamenii și când nu ,încercă Eol să îl calmeze pe chat noir.

Dar telefonul lui Arcibald incepu să sune și acesta răspunse imediat: 

— Da, eu sunt. Ce ? Incredibil ! Vin chiar acum.

—Taci că pleacă șopti Eol de sub franjurii pernei lui Mistral. 

Arcibald se ridică imediat de pe fotoliu și i se adresă oarecum stânjenit lui Anemo .

–‐Gale, îmi pare rău, trebuie să plec. M-au sunat de la şcoală de la fiica mea , l-a bătut pe unu .

Dar blănoșii nu au apucat să răsufle ușuraţi  că la ușă stătea în toată splendoarea lui domnul trenci, nici nu apucase să bată în ușă. 

—Exact ăsta ne lipsea bombăni Mistral dar nu-și părăsi perna, trebuia să se pună la curent cu ultimele noutăți.

— Bună ziua ! Toate respectele mele, domnule Gale, am venit personal să aduc poșeta domnișoarei Storm.spuse Daniel Frost dându-şi la o parte ochelarii de soare care nu erau neaparat utili în contextul dat.

Anemo îl măsură răbdător din creștet până în pământ. 

–Dar de ce aici ? Adresa domnișoarei e cu totul altă și a mamei dumneaei de asemenea...

—Îmi permiteți să intru, pentru doar câteva minute întrebă trenci dar doar așa,  să se afle în treabă fiindcă deja intrase ca la el acasă,  mai întâi in hol și de acolo direct în living...Mai exact direct la fotoliului de pe care colectase poșeta cu câteva zile în urmă. 

—Dar poftiți,  cum să nu, simțiți-vă exact ca acasă răspunse Anemo și adăugă cu glasul ceva mai scăzut cum de altfel vă și simțiți...

—Vai, dar ce de pisici aveți dumneavoastră aici.Aceasta (și arătă cu degetul spre Bise) este pisica domnișoarei Storm?

Se aplecă până foarte aproape de pisică și întinse mâna să o mângâie dar Bise se ridică brusc și scoase un mieunat de acela enervant și prelung de parcă ar fi fost călcată pe coadă. 

—Să nu cumva să îndrăznești ! se burzului ea dar, desigur Trenci nu îi înțelegea spusele și asta așa trebuia să rămână.

—In mod foarte ciudat , domnule Gale , după ce am ajuns la secție am constatat că telefonul domnișoarei Remi lipsește...ciudat nu-i așa?

Anemo îi aruncă  o privire neîncrezătoare. 

—Sper că nu insinuaţi ce cred eu...

—Vai, dar cum aș putea ? Cred totuși că telefonul< în timp ce vorbea fanul declarat al lui Columbo se apropia tot mai mult de fotoliu, îl trase de la perete și se aplecă să caute mai întâi pe covor si apoi exact în buzunarul cu scai al reclinerului de unde scoase telefonul scriitoarei> a, deci cum spuneam, telefonul a alunecat aici. Foarte interesant, nu? Puse telefonul pe măsuța de cafea dând mustrator din degetul arătător,  ca și cum telefonul ar fi fost un copil neastâmpărat. 

—Fo, foarte interesant ! bâigui Anemo nevenindu-i să-și  creadă ochilor.

—Ați mai luat legătura cu domnișoara? Sau poate dânsa...

Anemo încerca să articuleze dar cuvintele nu veneau așa că dădea din cap ca un cățeluș de jucărie. 

—Da, nu vă mai rețin...detectivul ieși la fel cum intrase, ca de la el de acasă.  

Reacția lui Anemo veni abia după câteva secunde, ca si cum ar fi fost amorțit. Dădu să închidă ușa în urma lui Trenci dar aceasta se deschise pe sfert și înăuntru apăru doar capul celui care tocmai ieșise. 

—Cu un singur lucru vă mai rețin.  A mai întrebat cineva despre domnișoara Storm ? 

–Ăă, editorul nostru, Arcibald Peter Stone...

*