"Da, ei nu " emafizează" cu asemenea fete...de fapt ei nu empatizează cu niciun fel de fete...doar că nu recunosc. Las ca mă descurc eu și singură. Am de gând să văd ce e în rucsacul acela...poate mai exista o zgardă care mă transfomă la loc...poate reușesc cumva să deschid portalul ăla "

Bise se ghemiuse pe unul din fotoliile de piele neagra din living și gândea de0arte de ceilalți blănoși care erau supărați pe ea pentru o glumă .

"E plictisitor să vegetez aici de una singură...măcar să citesc ceva. Cred că știu unde își ascunde Eol câte o carte pentru citit și cred că are o carte de poezii..."

Atât canapeaua cât si canapelele din casa lui Anemo au un fel de buzunare la spate care se inchid cu scai. Nu odată în aceste buzunare au apărut obiectele dispărute din casă...chei, telecomandă, pixuri, portofel  și multe altele.

Deci a noastră Remi, se ridică elegant pe cele patru lăbuțe, sări în spatele fotoliului si verifică buzunarul. Din acest buzunar se rostogoli un ghem de mohair roz și până să-și dea seama , faimoasa autoare se trezi jucandu-se cu ghemul acela care părea că o himnotizase. 

"Vai ! Ce fac acum l- am deşirat pe jumătate! Hai să il fac la loc"

Dar ghemul nu se lăsa dresat deloc și gheruțele ei se agăţau de firul de Angora ...ele știau doar să deşire nu să facă ghemul la loc și cu cât rațiunea de scriitoare spunea "liniștește-te, hai că se poate ! "cu atât instinctul  de pisică ieșea mai mult la suprafață și ghemul, dupa ce încercase s-o lege și s-o țină captivă ,capitulase sau mai bine zis se împrăștiate tot ca aducând cu un nāvod roz...

—Așa-ți trebuie dacă ai vrut să mă legi! îl certă Bise și porni țanțoșă sa verifice al doilea buzunar. Aici era într-adevăr o carte :

"Aha ! Ce avem noi aici ? Se pare că sunt pe cale să îți descopăr latura poetică...zăpăcitule ! "

Să urce cartea pe canapea ,să o deschidă și să o rasfoiască era floare la ureche comparativ cu coșmarul ecranului de sticlă al propriului telefon.

"Să citesc deci...Nici nu mă mai deranjează că băieții mă ignoră...îi ignoră și eu pe ei și pe stăpânul lor cu toate oile lui cu tot !"

Începu să  citească;

" imaginează-ți cum Dumnezeu ne privește 

mustrător și duios

și nu înțelege cum 

după atâtea potopuri

noi 

nu am asimilat niciodată 

filozofia

înțelepciunea 

destulului "

" Brr ! se zgribuli pisica albă e profundă asta !" Ia sa vedem noi, ce mai scrie omul nostru sub pseudonim...Şi ce pseudonim și-a ales ! Indigo Soul

"Dacă mă citești 

citeşte-mă singur

fără nerv fără patos în şoaptă

ca pe o taină

şi nu căuta înţelesuri ascunse cuvintelor mele

lasă-te cuprins ca şi cum te-ai cufunda într-o baie cu săruri

în care te dezbraci de oboseală şi praf

nu te gândi la nimic

nici la” azi” nici la „mâine”nici măcar la ziua de ieri

lasă-mă să îţi intru în pori

aşează-mă balsam pe inima ta

cunoaşte-mă în tihnă

pe îndelete

ca pe o lege străveche a firii

şi nu întreba "

"Nu e rău...chiar am sa te citesc...singură că motanii tăi nu vorbesc cu mine că vezi Doamne am râs de stilul tău, sau mai bine zis de pijamale tale cu oi . Dar eu ...nu m-am putut abține să știi. N-am făcut-o din răutate.  E adevărat că remarca aia...dar blănoșii tăi zici că sunt un soi de cavaleri ai mesei rotunde și tu ești Artur ...Mai citesc una și merg să mă ocup de rucsac ."

 "poetă sau nu

pe pagina goală 

independent de

 facil

clișeic

vetust

muza mea mobilează

fantezia 

cu un cerdac bătrânesc 

și 

o piscină infinity

 un cer ruginiu

un motan filozof

pisicos 

și un pendul pe fundal

care

e zgomot de fond

nu paznicul timpului

tu nu veni în bocanci

nu aduce ruletă

nici boloboc

nici nu pretinde

o cerere în trei exemplare

în dosarul cu șină

fiindcă vezi tu

în acest univers

(anume de mine creat)

eu sunt 

Dumnezeul poemului"

" Gata, Dumnezeul poemului. Promit să nu mai râd niciodată de tine ! "

 Remi-Bise nici nu apucă să își termine bine gândul că la ușa de la intrare inelul de bronz și soneria începură un duet agitat și foarte enervant .Era  desigur, Arcibald Peter Stone alias Arbaletă agitat ,transpirat c-o falcă în cer și una-n pământ. 

Anemo ,acum cu părul mai puțin ciufulit și îmbrăcat într-un tricou galben simplu și o pereche de pantaloni lejeri, din in, de culoare maro îi deschise ușa cu calm.

—Ce arde ? Unde ? Dar Arbaletă intră imediat, ca la el acasă:

—Unde e femeia asta ? Ați spus că ați găsit-o ! Unde e atunci ? 

—Arci ești ok ? A pățit soția ta ceva ? Te-a părăsit...poate.

—Vorbesc despre Remi, deșteptule ! 

Cei doi intrară în bucătărie și Arcibald trânti ușa în urma lui cu putere.

"Gata, nu mai pot să aștept! gândi Remi . Acum ori niciodată și abandonând poemele lui Indigo Soul pe canapea porni spre cuier cu hotărâre. 

" Las' că vă arăt eu cum se răpește un rucsac ! "