"De unde s-a auzit bufnitura?" se întreba pisoiul mustăcind în continuare şi păşind în acelaşi timp, cu foarte mare atenţie prin încăperea luminată doar de razele lunii.Cei care nu ştiu, vor afla acum faptul că pisicile pot vedea mult mai bine decât oamenii în semiîntuneric, ochii lor fiind prevăzuţi cu mai multe celule în formă de bastonaşe(cele care ne ajută să vedem când lumina este foarte redusă) şi pupilele lor sunt mai mari putând astfel să capteze mai bine lumina.Aşadar Kitt porni imediat pâş, pâş, să cerceteze de unde venea zgomotul.Urechile lui bine ciulite, puteau distinge în continuare un foşnet, ca de frunze uscate sau de hârtie auzindu-se de undeva, nu foarte departe.Era vară, cald, aproape toate uşile casei erau deschise deci Kitt putea păşi fără probleme peste tot pe unde voia inimioara lui .Ieşi pe hol, un hol lung în formă de L care făcea legătura tuturor încăperilor aflate la parterul clădirii cu scările lungi tapetate cu mochetă vişinie care duceau la etaj, unde era un alt hol, alte uşi şi alte încăperi pe care Kitt, aflat de puţină vreme în casa de pe Starada Magnolia, nu apucase încă să le cunoască.Se opri o clipă la baza scărilor ascultând atent.Foşnetul părea să vină de sus.Îşi mai încordă o dată spinarea, urechile, codiţa sub forma unui semn de întrebare şi cu inima-n dinţi urcă pâş-pâş toate cele optusprezece trepte imbrăcate-n mochetă.Odată ajuns la etaj se opri din nou.Foşnetul se distingea acum mult mai bine. "Nu, nu e vorba de frunze, trebuie să fie hârtie" gândi pisoiul şi luîndu-şi încă odată inima-n dinţi, porni glonţ spre locul din care venea foştnetul.
