Capitolul 18: Miros de primejdie
În vreme ce în interiorul flesch-ului de oaspeți se făceau strategii de supraviețuire, „trădătorul de Mistral”, cum îl numise Eol, tocmai își potolea foamea cu un șoricel. Avusese drept desert vreo trei mormoloci prinși cu mare iscusință de tovarășa lui cea atletă dintr-o băltoacă mai răsărită de la marginea fortului, și practic avea parte de cea mai importantă lecție de supraviețuire.
Plimbarea nocturnă alături de Arr nu era doar un flirt printre umbre, ci o inițiere în secretele și logica fortului circular — detalii care, aparent banale acum, aveau să devină esențiale în aritmetica existenței lor în această societate arhaică.
Arr pășea ca o felină sălbatică, elegantă și silențioasă pe lângă valul înalt de pământ și palisada din bușteni de stejar, doar cu doi pași înaintea lui Mistral. Din când în când, întorcea capul ca să verifice dacă motanul o urmează sau nu, dacă face față sau nu raidului nocturn. Iar acesta o urma vrăjit.
Urcau, coborau, se strecurau, săreau și, mai ales, adulmecau. Adulmecau, iar Mistral înțelese imediat că pentru Arr raidul acela era mai mult decât o plimbare romantică și că mirosul era echivalent cu citirea monitoarelor, a seismometrelor și a senzorilor de mișcare în același timp.
În acest ev fără tehnologie, simțurile acestor super-pisici citeau tot.
Din când în când, zăreau alte umbre asemenea lor strecurându-se la fel de silențios. Se salutau fără zgomot, înclinând capul, iar după felul cum o făceau, Mistral deduse că Arr trebuie să aibă o funcție înaltă în acea societate de umbre.
— Arr, pssst, Arr! Să ne oprim un pic să-mi trag sufletul!
— Cum vrei tu, Mau! răspunse Arr.
Mistral se decise să păstreze acest nume fără a se mai împotrivi; până la urmă, suna a nume de cod sau nume de înțelept budist.
— Să ne oprim acolo, pe zidul de apărare. După ce te odihnești, ne putem continua plimbarea pe zid.
Motanul cel negru încuviință din cap și, din două salturi, cei doi se aflau sus, tocmai pe poteca de deasupra zidului, sub lumina albă a lunii care tocmai ieșise din nori.
— De ce sunt slabi toți oamenii tăi, Arr? Ce am văzut ieri în timpul celebrării echinocțiului m-a lăsat fără cuvinte. Nu am văzut niciodată oameni atât de slabi!
— A fost o iarnă grea, Mau. Oamenii trec acum prin foamea de primăvară, dar își vor reveni... Vezi tu, ei învie odată cu natura. În câteva zile de-acum, dacă au noroc, își revin complet.
— Dar voi? Voi sunteți într-o mare formă, de parcă nici nu ați fi trecut prin iarnă. Cum? Explică-mi, că nu înțeleg!
— Noi? Ce vrei să zici, Mau? Vânăm, pescuim... câte un bol de lapte primit din când în când de la oameni nu înseamnă hrana noastră de bază. Pădurea ne oferă pârși, veverițe roșii, sturzi, cinteze și toate celelalte păsări mici; dacă ajungem la rău, pescuim doar așa, pentru distracție. Ne luăm la întrecere cu vulpile, care sunt foarte viclene, dar noi suntem mult avantajate de posibilitatea de a urca în copaci.
Mistral sorbea fiecare informație cu gura căscată, aproape nici nu mai respira.
— Ia ca exemplu furtuna de azi... oamenii au fugit la adăpost, dar noi am rămas afară, sub streșini, să înregistrăm tot. Rozătoarele își părăsesc cuiburile inundate, păsările mai cad sub greutatea ploii... e scris în legea firii, Mau. Nu știu din ce lume pervertită vii tu, dar între noi ai fi nevoit să înveți să citești. Privește, Mau! Ce vezi?
Mistral aruncă o privire spre interiorul fortului și alta în zare, spre păduri și hățișuri.
— Vezi cum se integrează arhitectura spiralată a fortului în topografia acestui loc? Sper că acolo, în lumea ta, nu ați uitat acest mod de a citi natura și de a o respecta, pentru că, dacă ați uitat... probabil voi ați venit dintr-o lume dispărută.
— Iartă-mă, Arr, dar nu înțeleg nimic! Cum poți să vorbești de respect pentru natură când voi vânați și tăiați arbori pentru forturile voastre?
— Noi ne ghidăm după înțelepciunea destulului, Mau!
„Mon Dieu, ce mare dobitoc mă simt. În viața mea nu m-am simțit mai tâmpit și... nici măcar nu-l pot întreba pe Eol ce e aia înțelepciunea destulului”, gândea Mistral în sinea lui, când o văzu pe Arr arcuindu-se de parcă ar fi fost străbătută de un curent electric.
— Ce e? S-a întâmplat ceva?
— Nu miroase a bine! Trebuie să îl avertizăm pe Rí! În zori vom avea musafiri...
Comentarii
Trimiteți un comentariu