fără nume

mai cresc în colivia coastelor mele

câteodată poeme

așa cum aș crește păsări 

sau inimi

doritoare de zbor

caracter recesiv

„să nu mă iubești”am șoptit
convinsă pe-atunci că îndrăgostirea de mine
e cumva peste poate
o boală de care nimeni vreodată n-a suferit
iar fericirea
în pofida tuturor basmelor și a filmelor
cu happy end e doar un caracter recesiv
ce segregă probabil
la fiecare a treia generație
într-o oarecare proporție
neconcludentă
din punct de vedere științific

„să nu mă iubești
să îi spunem inimii cord
și să psihanalizăm răbdători
toată starea
de dor de rău și de bine
de fluturi
săruturi
păcat
nepăsare
mirare
mimare
iad”

”să nu mă iubești”am șoptit
și tu nu m-ai iubit

desene rupestre

tărziu-i devreme amirosind încă- a noi
dar cresc stalagmite și plouă de joi
în inima-ți albă ca o iarnă polară
grăbită să uite și zborul și mersul pe jos
toată mierea din soare și marte ploios
nu-i vreme nici loc de un foc și-o poveste de seară
în peștera asta ca o iarnă polară

și-mi cânt

fie-mi nici casă nici adăpost
ci părăsit loc de pripas
cu desene rupestre despre ce-a mai rămas

replică lui Nicolae Bogdan Groza

poate nicicând n-o să știu diferența dintre tomnă și tine
dintre discursul tău pentru o cameră goală
și dorul de ceva ca de mine
pentru care inventezi cele mai frumoase vorbe de-amor
și strigi în tine ca într-o cameră fără pereți
fără acoperișuri
doar cu ferestra aceea cu vederea spre umbră mereu
și te frângi înciutat și te faci dimineață deși știi
că eu doar nopțile bânui
sub pleopă
sub geană
fugară
într-o cameră ornată cu gânduri

delete

sufletul ăsta nu încărunțește
nu face riduri
nu are nevoie de roșu de buze
tocuri
poșete
nu spune
”n-am ce să-mbrac”
umblă nud
și zălud
prin toate dorurile
nemuritor
și totuși
 în el se întâmplă
o moarte
nedureroasă în sine
așa
ca un ”delete” din lista de facebook

sălbaticul suflet al meu indigo

să nu te cuibărești lângă inima mea

 ca un câine doborât  de caniculă

să nu taci

să nu spui

să nu dormi ca un prunc legănat

fiindcă eu am rătăcit nu știu cum

toate descântecele cu care mai demult

acoperisem sălbaticul suflet al meu

indigo

să își amintească mereu și mereu

drumul spre tine

un link către alt link

”cutremurător fantastic incredibibil oribil genial”
sau
”nimeni nu ți-a mai spus asta până acum”

un link cître alt link către alt link către alt link

dacă încă n-ai dat în bâlbâială
sigur te ia cu lehamite

”nimeni nu ți-a mai spus asta până acum”

ce se intâmplă dacă respiri sau mănânci
dacă dormi

ce spun cercececetătătoriii despre asta sau aia sau ailaltă

adevărul e că noi aștia bipeziii sapiens ne trezim  cu senzația
uneori certitudinea de

”buricul pământului”

și adevărata întrebare care ne străpunge conștiința
evoluată-ndelung
nu e  dacă există lumea de-apoi
ci dacă lumea va continua să existe și după noi

replica data unui poem de Stoian G Bogdan

 Nu mă vrei într-atât cât să
îți pese că am un soț un amant un iubit
doar imi scrii un aproape sonet
și te-ntrebi dacă-i dulce fructul oprit
decubit prurit letargie angoase
mai contează când te împunge Aghiuță în coaste?
și un ” ce” îți cam fură somnul tihnit
noroc
ce noroc că nu mă vrei înt-atât cât să-ți pese
de am un soț un amant un iubit

la capătul verii

am să plec

doar atât

cât să-ți dau un răgaz

tu între timp

să îți dai sufletul

inima

coastele

și vorba de-alint

la remaiat

se face devreme

știi

nu mai socotesc minutele orele 

timpul

se face devreme de când te aștept

așa

se face devreme și foame și-un soi de lehamite

mă gândesc

 orice aș spune a fost spus

și orice-aș gândi am gândit 

de cel puțin o mie de ori 

despre noi

și apoi vezi tu

sunt

umbrela rătăcită de ploi

zile

 și zile

unele în care singura poftă ce-o ai

e să pleci departe

departe de ce

te întrebi abia după ce 

trebuie să recunoști măcar pentru tine

că pe asta-i facut-o deja

și niciunde

nu poți fugi departe de tine 

doar dacă

așa nuștiucum într-o zi

de marți sau de joi 

nici măcar nu contează ai uita

te-ai uita

ce prostie

odată cu trecerea anilor 

asta se întâmplă oricum
cu sau fără
filosofia ta de doi bani

și apoi

înainte de-apoi
în rarele clipe de luciditate
în tine -ai să strigi negreșit

”Doame
dacă îmi dai asemenea minte
dă-mi și un trup

de copil”

rugă

dă-mi Doamne azi
foamea cea de toate zilele
nu mă îngădui sătulă și plină de mine
sau cufundată cu totu-n nepăsare uitare

mă ține Doamne cu baierele inimii larg deschise spre soare
și-mi dă în fiece zi semne de fericită mirare-ntrebare
despre nou despre vechi despre tine
și lasă

 lasă Doamne cuvântului casă bună cu mine

într-o zi

o să mă îmbolnăvesc de boala uitării de noi

și-o să plec pe cărări nebătute

să caut o altă facere a mea din pământ și suflare de viață

sau un alt fel de big bang 

pun hotar de sârmă ghimpată-ntre noi

escape

 după ce-adormi mă strecor din tine
aprind cum un rug o țigară
la sfat cu omul din lună


despre seisme tsunami soți
și alte calamități naturale

curierul perfect

orelor le-ar trebui de șaizeci de ori câte șaizeci de minute
zilelor de douăzeci și patru câte douăzeci și patru de ore
pentru ca tu
să ajungi la vreme
înainte de proxima apocalipsă într-o joi

 ești bun de trimis după moarte

curierul perfect

între timp moartea s-ar psihanaliza insistent
ar da in patima candy crush-ului
s-ar perpeli ar muri de plictiseală
ar bate câmpii
secerând doar part time
câte un matusalemic cu sprâncene și barbă de-un cot

replica unei poezii de Nicolae Bogdan Groza

poezia de azi are uneori o aromă bizară
de prăjitură cu ciocolată amară
dar dacă stă la macerat de cu seară 
în alveolă de dinte de lapte
stropită cu o cană de vin
dacă se poate fără tanin
capătă gust potrivit siropos
numai bun de întors tot omul frumos
la vremea cireșelor roșii cărnoase
când dragostea crește în pomi și pe case
în suflet în os și în sânge
la vremea în care nimeni nu plâge de reumatism 
sau de gâlci dimpotrivă
 toți se distrează mai ceva ca la bâlci

problemă fundamentală

mă plimbam deunăzi cu îngerul meu
cel fără aripi halou  dar cu aer boem
și mi-a arătat un mușuroi de furnici
”îl vezi” a spus el ” e o lume”

sincer vorbind nu eram foarte atentă știam
că vorbește să spună fiindcă îngerii ăștia boemi
sunt îndelung vorbitori despre toate și tot
ei nu dorm sunt mereu veghetori și au vreme
să despice firul în patru în opt în o mie și-al meu
ar fi fost în stare să-mi spună

că în ăst mușuroi indivizii se-mpart în
gnostici agnostici și sceptici
că duc discuții aprinse mereu despre Dumnezeu și big bang

sau că odată au încercat să ridice un mușuroi pân'

la cer
dar cel de de sus le-a încurcat limbile lor furnicești
și atunci i-a împărțit în roșii și negri zburători și nezburători

că cercetătorii britanici ai lor au au ajuns la concluzia că
aerul e mai ușor dimineața între șase și opt
și că pământul creează neîndoios dependență

dar acum îngerul era doar precaut și-mi cerea
să nu strivesc cu un pas acea lume

ar trebui

 să se desprimăvăreze în mine

cât încă mai  stau pe capătul ăsta de lume

întrebându-mă dacă există viață dincolo de cuvinte


e destul de tărziu

ar fi trebuit  să pocnească muguri

de floare de frunză de dor


mugurii sunt întodeauna o promisiune de viață

dincolo de orice filosofie cum aripile

sunt o promisiune de zbor

who knows

maybe
in the future donotknowhow
we will not need us
the preludes postludes butterflies and other stuff
flying in stomach
declarations under crazy moon
the witty words
we buy every morning in the subway or tram
a pack of cigarettes and two penny instant love
as coffee or pencil nose
we'll grow virtual children
without breast milk
no swing or bedtime stories

we make graven image after the beast within us
that we take him out on a leash
by giant holoparks created specifically for
nonexistence like us

cine știe

poate că într-un viitor nuștiucum
nu vom avea nevoie de noi
de preludii postludii de fluturi sau alte chestii
zburătăcind în stomac
de declarații sub  lună nebună
de vorbe de duh
vom cumpăra dimineața din stația de metrou sau tramvai
un pachet de țigări și de doi lei iubire instant
cum cafeaua sau creionul nazal

 vom crește copii virtuali fără lapte matern
fără leagăn sau povești de-adormit
ne vom face chip cioplit după fiara din noi
pe care-o vom scoate  la plimbare în lesă
prin holoparcurile gigant create anume pentru
neființe ca noi

să nu

să nu te cauți în mine
vei găsi doar resemnarea uni demult naufagiat
rătăcit

în spunerile lui lăuntrice

incubus

se făcea nu știu cum  că  era buricul pământului
și nu era nevoie să spună
gândurile lui pătrundeau adânc în timpane
în ochi în sânge
ca o otravă
 index degetul lui creștea amenințător
și după el toate degetele
cum niște brațe de caracatiță
în vreme ce noi muritorii tăceam
strângeam pumnii și pleoapele mai strâns
tot mai strâns

și nu mai zburam nici măcar în duminicile cu soț

pluviae

”plouă”

spui tu iar eu îți răspund cu un ”da”răgușit 

apoi îmi dreg vocea ca și cum ar urma un discurs 

dar adevărul e că ropotul ploii e singur în mine

acum când sunt atât de puține de spus 

și găndesc că aș putea învăța să spun 

”plouă”

în câteva limbi

așa cum demult spuneam ”la multi ani”

”te iubesc”

”It's raining”spun iar

 se înserează devreme în mine

”pluie”

și amintirile parcă descresc

wolf

long wailingh
his howl
like a harpoon
rip moon
from there dripping the pain
into the trap laid by man

Alicronia

nu îți cer nici măcar să m-asculți

e una din discuțiile acelea la o cană de apă
cu un analgezic și un antigripal
discuții în care de regulă febra are primul cuvânt
și are dreptate
gravităm
cum fluturii de noapte în jurul luminii de veghe
cum planetele
dac-ar fi fost după mine aș fi ales să fiu o planetă mai sofisticată
(cum era planeta aceea hotel din ”al cincelea element”)
ha
n-a fost să fie
majoritatea speciilor în prag de extincție au strigat
”hei crazy oprește noi coborâm”
și-au plecat
au rămas numai caii când roșii când verzi frumos înșirați pe pereți
în living în baie în camera mea
în oglindă
mă privesc adânc și îmi spun
”sunt rea
de astăzi voi fi sau poate

 de mâine
de anul ce vine voi reuși să spun nu
și voi fi neiertătoare cu toți sau aproape
cu febra”

apoi pun de cafea

a deep voice or a very suave

"You know"

Alma said in one of our nights of counsel and mysteryâ

”"I have no the exact definition of life
of death nobody has but sometimes it's just like that
you travel
an archaic vehicle or
one modern
in the air on the water on the road of iron or stone
first class or the last class
does not even matter
you travel
others around you talk about all
all but not you
 because you took the air very absent
very blasé and you do not feel

to the window all the beauties of the world 

long are spoiled from prying eyes but not yours 

because your eyes are stuck deep in the floor

you're thinking about a thousand ... 

and the green horses on the walls

now you do not feel

maybe you'll have tomorrow

after a year or two years

you'll see how it sees the world 

and to hell 

everything seems to flow normally

when 

a deep voice or a very suave 

direct increase in your eardrums and says: 

"Please keep calm and 

Prepare your souls for evacuation "

o voce gravă sau una foarte suavă

”știi

spunea alma într-una din serile noastre de sfat și de taină

” nu am o definiție exactă a vieții 

a morții

nimeni nu are dar uneori e așa

călătorești

cu un vehicul arhaic sau cu

 unul  ultramodern 

în aer pe apă pe drum de fier sau de piatră

cu clasa întâi sau cu ultima clasă

nici măcar nu contează

călătorești

în jurul tău ceilalți vorbesc despre toate

cu toți dar nu și cu tine 

fiindcă tu ți-ai luat aerul de foarte absent 

foarte blazat și n-ai chef

la fereastră toate frumusețile lumii

îndelung răsfățate de ochii curioși dar nu și de tine

fiindcă ochii tăi stau înfipți adânc în podea

te gândești la o mie de ...

și la cai verzi pe pereți

nu ai chef nu acum poate mâine

la anul sau peste doi ani

o să vezi cum se vede o lume

și la dracu'

 totul pare să decurgă normal

când 

o voce gravă sau poate una foarte suavă

crește direct în timpanele tale și spune:

”vă rugăm păstrați-vă calmul și

pregătiți-vă sufletele pentru evacuare”

uneori

 mi se împăienjenesc ochii căutând
ceva altceva dincolo de albul unei foi
 de ecran de fereastâ
de ochii  care căznesc să nu spună nimic

dincolo

 nu  stiu de caut viața sau doar cuvintele
care de-o vreme nu mai fac casă bună cu mine
oamenii sau doar siluetele lor într-un teatru de umbre

uneori

 mă despică  pumnal dinspre înăuntru înfipt
un dor de ceva ca de-o vară cu soare cuptor și cu pietre de râu
înșirate sub tălpile mele cum niște trepte vrăjite
către o dimensiune bizară