struguri

vezi tu neorânduiala aceasta bizară dintre sprâncenele mele
cutele la fel caracterelor cuneiforme pe care le scrijeleau sumerienii"

întreba vocea tristă şi gravă a Almei
într-una din serile în care-aş fi vrut să o ştiu pe de rost
empatic
cu toate reuşitele şi renunţările ei cu toate firele albe
cu lucoarea jucăuşă a ochilor ei de copil
cu tot

"m-au învăţat unii că strugurii sunt acri

şi răi
prea sus pentru mine
iar eu nu m-am revoltat niciodată decât în mine adânc
şi-am poftit"


mă împresura vocea Almei
şi aerul din odaie devenea dintr-o dată puţin
mai puţin
îvreme ce degetele mâinilor mele se ridicau instinctiv înspre frunte
spre locul acela îngust

"te conjur draga mea
nu crede tot ce îşi doresc alţii să crezi nu tânji fără să încerci să culegi
nu muri în tine puţin de fiecare dată când ţi se cere să mori"

ghetuţe de lac

"trei

în călătoria asta nu pleacă decăt ochii curioşi

doi şi jumătate

avem perne de perne pufoase şi mari cât toată Calea Lactee

doi

pentru fiecare nas cârn am în buzunar pus deoparte

cel mai fin praf de stele"

aşa striga Alma cu glasul de taină

în vreme ce patul ei aproape uriaş primea pasageri

în pijamale de gală

şi la bord erau încărcate albume şi cutii de pantofii

cu poze color sau alb-negru dând pe dinafară de atâta poveste

"unu

pornim

plângăcioşii nu au voie la bord"

corabia noastră aluneca peste timp spre ţinuturi

cu totul şi cu totul aparte

şi ea Alma devenea tot mai mică

mai mică

până când ajungea o zânişoară cu ghetuţe de lac

cod roşu

unele gănduri au forme diforme ciudat de ciudate
după ce soarele a curs nemilos peste noi
o zi şi o noapte
ce noapte
te cred pe cuvânt dacă-mi spui că sunt apă
şaptezeci la sută din mine-ar susţine (spun unii)
o barcă
ce barcă
maybe aerul ăsta cyclam e adus de pe marte
de la el s-au lichefiat trotuarele drumul
cuvintele sparte
ce sparte
turnul meu a devenit translucid şi vizibil mai mic
şi parcă aş vrea să mă mut intr-un castel
de nisip
ce nisip
mişcător vara asta nu am mintea întreagă
vorbesc fără mine în dodii
beau lavă

cod galben

un melc lipicios îşi face drum peste tâmpla ta stângă
cu trudă agale
îţi spui că nu te-ai imaginat niciodată un obstacol greu de trecut
şi aproape zâmbeşti

e una din nopţile acelea în care nu vrei să te gândeşti
la cerul cu nori sfârtecaţi aninat de turla bisericii
la cele patruzeci de grade la umbră
la "azi"
la "mâine"
acele ceasornicului aleargă haotic de-a-ndoaselea

sub pleoape onirofilmul tău preferat

replica unui poem de Adrian Suciu

de ce săpăm un râu între noi
spune tu

odată am dat focului somnul
şi m-ai plantat în tine ca pe un sâmbure curat
în pământ bun
nici un semn din sângele nostru nu prevestea dimineaţa
nici focul din tine
focul în care m-ai aruncat ca pe un cireş uscat

mâncam poezie pe pâine abia respirând şi visam
cum vom rodi o livadă cu fluturi
cum vom nedormi toate nopţile aşa ca şi cum
ai savura o ţigară care nu se termină niciodată

apoi m-ai zidit în tine
ca pe o fereastră oarbă într-un zid roşu
să nu se vadă din orele neverosimil de albe nimic
nici un semn în sângele tău sau al meu
nici o umbră de fum
numai Styxul curgând

spune tu

poem de citit pe nerăsuflate

beau ceai
verde roşu albastru de mărar muşeţel mentă
seminţe de in
fierbinte călduţ sau cu gheaţă fiert sau doar infuzat
beau ceai
nu foarte mult e doar a doua cisternă sau poate
a treia nu cred să fi băut mai mult de atât în ultima lună
dar cine mai ştie precis cine să numere
eu nu
sunt ocupată să beau un ceai şi încă un ceai
totdeauna din cana cea albă pictată cu inimi
şi
am ajuns să savurez ceaiul aşa cum savuram o ţigară
fumată cu tine la ore imposibil de albe şi mici
şi parcă aş vrea să-ţi mai strig că mă las de fumat şi de tine
de tot ce mă ţine departe de crisalida din care-am zburat
să râzi şi să râd să îmi fie dor de ceva ca de tine
beau ceai
noaptea începe să fie de vară amirosind a floare de tei
şi a flirt şi poate-aş lăsa toate găzele să îmi zboare prin sănge
prin pori şi prin vene dar cana mea pictată cu inimi
se cere umplută mereu şi n-am timp
beau ceai la ore imposibil de albe şi scriu
poem de citit pe nerăsuflate cu mireasmă de tei

codiţe de leac

"să mă cauţi în tine ecou"spunea Alma

pe marginea lumii în echilibru perfect
cu braţele deschise ca nişte aripi gata de zbor
inspira cu nesaţ îşi umplea plămânii cu soare de mai
şi zâmbea ştrengăreşte

"cerceii cei mai de preţ sunt roşii şi dulci precum prima iubire"
striga ea apoi în vreme ce se rotea cu părul în vânt
mai repede mai repede mai repede
un adevărat titirez

poate-aş fi râs
în hohote şi din toţi rărunchii aşa cum se răde la vremea cireşelor
dar pe atunci eram foarte bătrănă şi nu pricepeam micile bucurii ale Almei
îmi construisem *o bibliotecă de ceaiuri şi leacuri băbeşti*
eram preocupată să citesc şi să uit despre toate mereu
iar roşi-inimoşi cerceii Almei in ochii mei aveau doar codiţe de leac
pe care le aşezam tacticos la uscat pe o bucată de ziar

de luni până joi întotdeauna de luni pănă joi la apus
sub umbrar

lumină de veghe

" uneori viaţa e un teatru de umbre imens
nimic sau aproape nimic nu e cum pare a fi"

spune Alma privind umbrele noastre atât de tăcute-n nisip
şi oftează adânc
ca şi cum ar vrea să cuprindă în ea tot amarul zborului frânt
din aripi lipite cu ceară

" ar trebui să te învăţ înainte de toate privitul dincolo
mai departe de fasciculul de lumină gata-gata să mintă
mai departe decât te lasă să vezi un fals sacerdot

dar mă tem
dacă în încrâncenarea mea omor copilul din tine
eu
dacă ferindu-te de ploile negre şi reci pentru suflet
îţi iau curcubeul de după şi toată bucuria cuprinsă în el

ar trebui să te învăţ auzitul
mai ascuţit mai atent mai adânc decăt nada
din cântecul sirenelor insomniace la pândă

mă tem
să nu omor eu copilul acela să nu omor poezia

şi-atunci nu-mi rămâne decăt să te învăţ înainte de toate iubirea
necondiţionată
de toţi şi de tine de trupul tău templu
în care Dumnezeu a pus lumină de veghe
chiar sufletul tău"

dragă Alter 16

promit

în seara asta nu te caut sub pleoape
nici în cântecul de sirenă al ploii


fluturi de noapte
în mine ecou azi nici o poveste nu începe cu tine

fiindcă zeul acela
îl ştii
face baloane de săpun şi le trimite spre lume

ce lume
în baobabi au crescut feline uriaşe

iar în baloanele de săpun dacă văd bine sunt zebre
albe sau negre nici una dungată

"ce triste sunt zebrele albe " îmi spui
"iar cele negre ce negre"

"azi nici o poveste nu începe cu tine " îţi strig
şi aşternutul mă arde

noaptea mea e un ocean indigo
sau un cer răsturnat pe care-l străbat într-o luntre
şi plâng nu ştiu de ce

"să ne potrivim ceasurile vara e pe cale să-nceapă "
spui tu

dar

în lumea mea răsturnată îţi jur
azi nici o poveste nu începe cu tine

sunt baloane şi zebre feline în baobabi fistichii
şi o vară gata-gata să-nceapă

dragă Alter 15

era un labirint fără ghemul Ariadnei
greu de trecut
noroc cu firimiturile pe care le presărasem la intrare
păsările nu le ciuguliseră pe toate
nu erau bune la gust
cine ştie

oricum eu credeam că imi vor creşte aripi
şi chiar simţeam un fel de muguri împungându-mi
umerii coastele sufletul meu indigo şi
în mintea mea repetam zborul
eram chiar foarte bună cu aripi de înger
de colibri sau licorn dragă Alter

uff
uit mereu să te uit

în mine târziu parcurg traseul fiecărui labirint
cu ochiul minţii deschis nu clipesc nu mai plâng
nu mă mint pur şi simplu învăţ

îmi iubesc inima aşa nu pentru că bate nebună
nici pentru că mă îndrăgosteşte cu ochii închişi
şi mă pierde cu fiecare sistolă diastolă sistolă
ci fiindcă-i a mea pe de-a-ntregul
şi brevetul de visător mi-a fost dat odată cu ea

licorn

"priveşte-te în mine adânc şi inspiră
lasă primăvara să îţi umple plămânii
las-o să îţi intre în sânge
cu soare cu ploi cu tot alaiul de gâze
cu flori
aşa spune Alma
aşa începe prima lecţie de iubire de sine
la ora când aerul e un cântec albasru
şi primul meu pas un licorn

în cele din urmă

*vezi tu*

spune Alma în vreme ce eu îmi leagăn durerea
ca pe un prunc cu ochii în lacrimi

*despicătura adăncă din pieptul tău se va închide curând
nu e rană de moarte
e mai degrabă un semn că trăieşti şi că simţi

va fi o cicatrice roşie ca o dâră de sănge
apoi timpul va scrie pe ea
o poveste o saga sau cel mai frumos poem de iubire

crede-mă suflet blând
amarul şi zgura din tine se vor estompa tot mai mult
şi
în cele din urmă vor dispărea*

dragă alter 14

uneori
pe muchia aceea subţire dintre somn şi trezire
îmi pare că simt
paşii tăi fără urme şi îmi vine să-ţi strig
nu păşi temător
nu-ţi strânge pleoapele la răscruce de vânturi
nu privi cu mânie
mai ştii
eu aveam doar un as totdeauna
în vreme ce tu deschideai evantai careul de dame
eu tăceam toată zbaterea mea
tu răsuceai vorbe goale
şi ţeseam amândoi fantezii despre lumi
departe de toţi demonii tăi de îngrădirile mele

mai ştii
am promis să nu te lipsesc de paharul nostru de vorbă
să nu mă ascund să nu fug să nu tac
de dorul tău să nu mor repetat ci să-ţi ţes o poveste
spre seară

azi
vântul aduce miros de pământ de curând semănat
de soare cu miere magnolii în floare
eu împletesc funigei şi mă rog pentru Heathcliff
şi sufletul lui zbuciumat „La răscruce de vânturi”

dragă alter 13

nu vreau să deschid ochii şi nu vreau să aud
ştiu
la colţul blocului meu un bătrân vinde ghiocei
şi brânduşe şi armuri pentru suflete mici

la ce bun dragă Alter
în mine e doar un prelung ţiuit şi-aş dormi
o zi şi încă o zi
aş dormi toate zilele ce mi-au rămas fără tine
fără vremea în care încă-aş fi putut să te fur
fiindcă
azi primăvara nu are culoare nici gâze
nu are nimic
şi eu sunt doar o pisică neagră bolnavă de tine
ghemuită pe acest capăt de lume
şi torc

şşş

au îngheţat tânguielile lupilor aninate de lună
ca de un lampion purtător de dorinţe spre cer

au adormit toate nopţile albe cu stihiile lor
aducătoare de spaime şi ger

să nu le tulburi tăcerea

să nu le trezeşti

doar ţine-mă strâns şi spune-mi şoptit
(chiar dacă încă nu mă iubeşti)
despre miresme de fluturi şi aripi de flori

despre nori scărmănaţi ce par îngeri sau munţi
despre frunţi descreţite şi despre păsări de foc

despre harta din palma ta stângă noroc
nenoroc

adăposteşte-mă de sfârşitul de lume ce vine
în tine precum o arcă făcută anume să ţină
mereu departe de rău tot sufletul meu

curcubeu

încă o singură dată

*nu pune sufletul tău în palmele nimănui*

spune Alma în vreme ce eu vreau să plâng şi să plâng
şi să plâng doar aşa ca şi cum aş savura o cafea nefiresc de amară
şi nu vreau s-o pricep doar privesc printre gene ca un copil răsfăţat
ştiu că acest *nimănui* n-o include pe ea
fiindcă ea e de tot şi cu totul din alt spaţiu şi loc de altundeva
iar mâinile ei sunt atăt de frumoase şi albe şi
felul în care gesticulează cu ele prin aer mă face să mă gândesc
întotdeauna la aripi la zbor la o lebădă-înger captivă într-un trup de femeie

dar Alma mă ceartă şi în sinea mea jur că n-am să iubesc decât
încă o singură dată până la cer şi-napoi cu tot roiul de stele şi
că n-am să mă pierd decât încă o singură dată cu totul

în nori

flori de gheaţă

"vezi tu iarna asta este mai rea decât iarna de-afară*

spunea Alma într-una din serile geroase pe care
le simt în mine şi-acum
vocea ei atât de caldă-altă dată aproape striga
răguşit

*este albă prea albă pentru sufletul tău
numai ger fără urme de sănii fără urme de paşi
fără cer
n-o îmbăţişa n-o iubi n-o lăsa să facă din tine o umbră
nu te ascunde în tine ca o sălbăticiune
n-o bântui*

eu ascultam privind-o pe Alma
ca şi când ea mi-ar fi ucis ursuleţul de pluş
ca şi cum ea ar fi fost vinovată de neorânduiala
dintre sprâncenele mele
oftam şi în mine înfloreau flori de gheaţă
tăceam