bunul meu Ra

nu plouă niciodată în nori
toate bune
şi m-am găndit să îţi scriu uneori
două trei rânduri
aşa
ca şi cum te-aş iubi ca şi cum mi-ar fi dor
ca şi cum timpul ar mai avea răbdare cu mine
nu aş fi o marionetă dintr-un teatru de umbre
şi aş învăţa cu răbdare să număr
până la doi

văzută de-aici lumea are-o culoare aparte
şi liniştea ta se aude mai bine cum curge
şi curge
ca şi cum ţi-ar fi dor ca şi cum m-ai iubi
ca şi cum ai fi sărac fără mine şi-ai vrea
să faci casă bună cu mine pe nori

poem pisicos

să mă ierţi dacă tac uneori şi m-ascund
dar vezi tu lunea
e întotdeauna prea luni
ziua în care cobor pe pământ şi mă scutur
de toate duminicile pisicoase şi dulci
de funigei şi de fluturi de mine
de fanteziile mele aproape cuminţi
de tot şi de tine

apoi vreau dintr-o dată să fiu balaur sau zmeu
să fulger să tun să mut şapte munţi şi o vale
să întorc lumea mea cu susul în jos şi cu josul în sus
şi
spre seară spăşită să torc un poem
pisicos
în braţele tale

într-o zi

înainte de ultima ploaie eram un desen pe asfalt
făcut din soare şi cretă colorată de mâna unui copil visător
oglindeam în mine bucuria şi visele lumii
râdeam în toate culorile şi toate culorile îşi găseau bucuria în mine
dar
în cele din urmă a venit ploaia năucitoare şi rece ca un sfârşit
m-a învins şi-am fugit
acum
mă adăpostesc pentru o vreme in curcubeul
crescut din oala cu galbeni a celui mai ghiduş spiriduş
dar în adâncul meu cel mai adânc încă ştiu
într-o zi
mâna unui alt copil visător mă va desena pe asfalt