miopie

veniseși așa
de nicăieri cu aerul unui înger
 suspectat că fumează pe-ascuns și
ai început să-mi vorbești despre vreme
 despre multitudinea formelor geometrice
pe care un punct le poate avea
fiincă-i punct

Hei!

azi pe aici e atâta de luni și de gri
cum în pozele vechi din albume
tu nu ești tu
și prin gânduri imi trece
că cine știe
poate-ai fugit într-o tabără zen din aceea
fără telefon fără net fără farduri
alarme de ceas ropot de ploi
scârțâit vâjâit trăznit vânturat
fără of fără vai
fără ceilalți
noi muritorii de rând

asta e bine

"să se dea câte unul să ajungă la toată lumea "
a strigat cineva din mulţime
iar ceilalţi murmurau bombăneau surescitaţi
"circul din stradă nu are nevoie de plase"
mi-a spus direct în timpan îngerul meu păzitor
l-am privit
nici alb nici înalt doar zâmbea
la prima vedere nici aripi nici aură
doar ochelari cu lentile albastre şi un aer boem
"ce să mă fac eu cu tine " gândeam
"când pot să mă pierd de zece ori într-o zi
pot să nu ştiu de e marţi sau e vineri
august noiembrie sunt mereu din alt timp"
"asta e bine"mi-a spus
"orientarea în spaţiu şi timp nu e punctul meu forte
dar pot să ajut să te pierzi din ce în ce mai puţin
dacă vrei sau pot să mă pierd odată cu tine într-o luni
sau o zi fără nume pot să uit tot
şi să învăţ odată cu tine din nou mersul pe jos
şi datul în leagăn primul cuvănt şi primul fir de păr alb
sau pot să nu tac o zi şi o noapte
vorbind despre nimicuri şi evident despre vreme
doar matematică şi politică n-o să vreau niciodata sa fac

vreau un pod

nimic nou între granițele inimii tale
 îmi spun
Dublinul azi miroase a ploi și a ceață
a dangăn de clopot între tâmple arzând
nimic nou pe harta palmelor tale
și iar
vreau un pod peste ploi către mâine
mai nou și mai altfel
cum spiridușii din oala cu galbeni
mai cresc curcubeul
spre noi

o lume în culori

-Despre ce mă înveți azi? întrebă Kitt urmărind cu privirea o libelulă care zbura deasupra tufei de gălbenele din apropiere.Azi mă înveți să citesc, ca să fiu și eu deștept, așa ca și tine?
-Eee, replică "domnul profesor" până,la citit mai ai de învățat câteva lucruri. Azi vei învăța culorile.Lumea asta, vezi tu , are o mulțime de culori, care o fac frumoasă.Poate azi nu le vei cunoaște chiar pe toate dar, cele mai importante tot trebuie să le înveți.De exemplu, acum știi și tu că piticul aceasta are tichia albastră.Privește în jur și arată-mi culoarea albastră!
-Gâza asta! strigă Kitt arătând cu o mișcare a botului spre libelulă și, și, și cizmulițele piticului cu greblă!
-Da...
-Cerul! Cerul este foarte albastru și, și, ochelarii lui Cris au sticle albastre!
-Ăia au lentile, nicidecum sticle dar, e binișor, te descurci.Piticul lângă care erai în momentul în care te-am strigat are tichia galbenă.Privește în jurul nostru și arată-mi! Arată-mi culoarea galbenă!
Kitt mai privi odată spre libelula cea grațioasă, parcă așteptând un ajutor din partea ei.Aceasta coborâse acum foarte aproape de pământ, aproape atingând cu aripile gălbenelele .
-Florile! Florile alea de acolo, pe unde zboară gâza sunt galbene, galbene de tot! strigă pisoiul fericit
.-Da, te descurci din ce în ce mai bine.Altceva? Unde mai vezi culoarea galbenă?
Kitt își roti privirea sfredelitoare de jur împrejurul grădinii, o dată și încă o dată și încă o dată, apoi strigă din nou:
-Acolo, acolo, uite acolo, în curtea vecină! De peste gardul vecinilor își ițea capul ingreunat parcă de semințele încă necoapte o Floarea Soarelui maaare, aproaăe cât toate gălbenelele la un loc
-.Floarea aia uriașă e și ea foarte galbenă, și păpădiile, și cana din care Maria bea ceaiul și , și soarele! Ce galben e soarele! Îmi place să învăț despre culori, mai spune-mi!Ronț chițăi mulțumit de elevul său, își drese glasul și continuă:
-Vesta piticului nostru e verde...
-Ca iarba și ca frunzele sări imediat pisoiul .Și tot așa, parcă din joacă, cu ajutorul micuțului profesor, Kitt reuși să găsească în acea zi trandafiri și sandale roșii, garofițe și fundițe roz, tichii și fluturi violet, crenguțe blăniță și tulpini maro, ochi cenușii, portocale portocalii. Universul lui pisicesc căpătase de acum mai multă lumină, mai multă culoare și în adăncul lui, Kitt simțea că nu e departe ziua în care v-a incepe să citească

isictiv, pitici și pisici

  "Ce- ți e și cu piticii de grădină!" gândea Kitt învârtindu-se parcă în cerc prin grădina de flori a domnului Moss.Ronț îi dădu-se întâlnire lângă piticul cu tichie albastră, imediat după masa de prănz și...și dintre cei șapte pitici amplasați în acel spațiu parcă coborât din poveste, pisoiul nostru nu știa să il aleagă pe cel cu tichie albastră.Auzise el ceva, căndva, undeva, despre culori dar de recunoscut dintre toate, recunoștea doar culorile negru și alb.Negru pentru că mama lui, frumoasa și grațioasa Sheba avea o blană neagră, mătăsoasă cum micuțul nu mai văzuse la nici o altă pisică și alb pentru că era culoarea laptelui care îi făcea atâta plăcere în fiecare dimineață.
  Piticii de faianță, străluceau în soarele amiezii, parcă râzând de  mutrișoara descumpănită și mirată a lui Kitt care adulmeca, mustăcind prin  iarbă,prin tufele de trandafiri, prin gardul viu care împrejmuia grădina, ciubotele și uneltele de grădinărit ale piticilor, în speranța că doar-doar o simți miros de șoricel de bibliotecă."Toți sunt colorați, toți au tichii, toți sunt pitici de grădină" gândea pisoiul "dar, dintre toate tichiile astea, oare care o fi de culoare albastră?
 În vremea asta Ronț, distinsul profesor al lui Kitt, ascuns în roaba piticului căutat de pisoi, pândea toată mișcarea și se abținea cu greu să nu râdă
 "E tare nostim pisoiul ăsta" își spunea Ronț "sunt sigur că nu cunoaște colorile și...după ce că nu le cunoaște, nici măcar nu are mirosul la el, că dacă l-ar fi avut, m-ar fi dibuit de la bun  început. Aș putea să îl las așa mult și bine dar, teamă îmi e că v-a obosi peste măsură și nu mai prinde nimic din lecția de azi"
-Kitt! Kiiit, sunt aici in roabă!
Auzindu-l pe șoricel, pisoiul nostru, aflat în acel moment tocmai în celălalt capăt al grădinii, lângă un pitic cu tichie galbenă, dotat cu o stropitoare de toată frumusețea, răsuflă ușurat și dintr-un salt, două, trei se afla deja înaintea profesorului său, la poalele piticului cel îndelung căutat.
-.Bună amice! Știi, eu nu cunosc toate culorile. De fapt, cunosc doar negru și alb. De aceea nu știam care e piticul cu tichie albastră. Puteai și tu să spui "piticul cu roabă"...era cu totul altceva.
-Da, dar de undesă fi știut eu că tu nu cunoști culorile dar în schimb știi ce e aceea o roabă?În fine, bine că ne-am găsit! Hai, hopa sus lângă mine, că avem treabă!
Pisoiul nu așteptă ca "domnul profesor" să îl poftească de două ori, ci sări imediat alături de acesta în roaba piticului, fiind gata pentru o nouă lecție dar, înainte de toate, curiozitatea lui pisicească, îi dădu ghes să întrebe:
-De ce a fost atât de îngrozită Maria? Ea e atât de mare, iar tu atât de mic și totuși, tremura cum nu am mai văzut-o niciodată.I-ai făcut ceva?
- Ooo ,îmi pare atât de rău! Nu am vrut să o speriu dar, asta e, dimineața am nevoie de un bob de cafea.-Un bob de cafea?! Ce să faci cu el?
-Ronțăiesc un bob de cafea și sunt ca nou.Nu știam că mă va surprinde Maria!.Pentru că, vezi tu, nu știu de ce, unii oameni au o teamă instinctivă de șoareci, cu toate că noi ,  suntem niște tipi de treabă..
 -Asta îmi e greu să înțeleg! Tu te-ai temut de mine, Maria se teme de tine...și apoi ce însemnă insictiv?
-Nu" isictiv", instinctiv, adică...așa, fără să îi învețe cineva, simt ei, că noi suntem periculoși...din instinct , adică, încerca să explice Ronț, așa cum știa el mai bine, să fie pe înțelesul pisoiului.Noi, suntem niște tipi de treabă, doar că trebuie să ronțăim mai tot timpul.
-Chiar tot timpul?
-Eee, aproape tot timpul, altfel ne cresc dinții prea mari, știi tu...așa uriași, nu mai putem închide gura și ...gata!
-Cum adică "gata"? păru tot mai nedumerit Kitt.
-Așa, gata! Murim.
 Spinarea pisoiului se arcui parcă cuprinsă de frig, amândoi tăcură preț de câteva secunde, după care considerară că e vremea să treacă cu adevărat la treabă.