şşş

au îngheţat tânguielile lupilor aninate de lună
ca de un lampion purtător de dorinţe spre cer

au adormit toate nopţile albe cu stihiile lor
aducătoare de spaime şi ger

să nu le tulburi tăcerea

să nu le trezeşti

doar ţine-mă strâns şi spune-mi şoptit
(chiar dacă încă nu mă iubeşti)
despre miresme de fluturi şi aripi de flori

despre nori scărmănaţi ce par îngeri sau munţi
despre frunţi descreţite şi despre păsări de foc

despre harta din palma ta stângă noroc
nenoroc

adăposteşte-mă de sfârşitul de lume ce vine
în tine precum o arcă făcută anume să ţină
mereu departe de rău tot sufletul meu

curcubeu

încă o singură dată

*nu pune sufletul tău în palmele nimănui*

spune Alma în vreme ce eu vreau să plâng şi să plâng
şi să plâng doar aşa ca şi cum aş savura o cafea nefiresc de amară
şi nu vreau s-o pricep doar privesc printre gene ca un copil răsfăţat
ştiu că acest *nimănui* n-o include pe ea
fiindcă ea e de tot şi cu totul din alt spaţiu şi loc de altundeva
iar mâinile ei sunt atăt de frumoase şi albe şi
felul în care gesticulează cu ele prin aer mă face să mă gândesc
întotdeauna la aripi la zbor la o lebădă-înger captivă într-un trup de femeie

dar Alma mă ceartă şi în sinea mea jur că n-am să iubesc decât
încă o singură dată până la cer şi-napoi cu tot roiul de stele şi
că n-am să mă pierd decât încă o singură dată cu totul

în nori

flori de gheaţă

"vezi tu iarna asta este mai rea decât iarna de-afară*

spunea Alma într-una din serile geroase pe care
le simt în mine şi-acum
vocea ei atât de caldă-altă dată aproape striga
răguşit

*este albă prea albă pentru sufletul tău
numai ger fără urme de sănii fără urme de paşi
fără cer
n-o îmbăţişa n-o iubi n-o lăsa să facă din tine o umbră
nu te ascunde în tine ca o sălbăticiune
n-o bântui*

eu ascultam privind-o pe Alma
ca şi când ea mi-ar fi ucis ursuleţul de pluş
ca şi cum ea ar fi fost vinovată de neorânduiala
dintre sprâncenele mele
oftam şi în mine înfloreau flori de gheaţă
tăceam