Moşul 2

Ionuţ e deştept, ştie să numere, să socotească şi să scrie toate cifrele deşi abia peste doi ani va merge la şcoală.Îi plac poveştile, dar numai când sunt spuse de alţii, e foarte zgârcit cu vorbele.Acum priveşte la cei din jur şi după felul în care îşi încruntă sprâncenele e lesne de înţeles că nu-i convine să fie el povestitorul.De lângă el, puţin mai mare şi mai vorbăreaţă, Lili, sora lui îl încurajează:
-Spune „Punguţa cu doi bani”! Asta sigur o ştii..
-Păi...ce să spun?... A fost odată un moş şi o babă... şi cocoşul ăla o mâncat şi o băut de toate!
Copiii toţi, încep să râdă, numai Moşul adoptă o mină serioasă iar asta le taie cheful de râs.
Lucian, alias Chinezul, alias Cian -Şin prinde în cele din urmă curaj.Simte că în ciuda tuturor aparenţelor poate spune o poveste” şingur”, aşa că îşi drege glasul, cum îl văzuse de atâtea ori pe moş că o face şi întrebă:
-Ce poveste şă şpun Moşule, dă groză?
-Păi tu ştii poveşti de groză, măi băiatule?
-Da! răspunde tare şi răspicat băiatul.
-Ce poveste de groază ştii tu?
-„Capra cu trei iezi!”
Gaşca e gata gata să râdă din nou, dar se abţine.
Un mare înţelept al grupului, Cristian care are un singur defect, se bâlbâie când este emoţionat, sare promt în ajutorul lui Lucian:
-Da-da-dacă te găndeşti bine, la-la-la ce-a făcut lupul sărmanilor iezişori, poţi zice că-i o poveste de groază!
Moşul zâmbeşte pe dub mustaţa grizonată.
-Nu vreau o poveste de groază. Alta nu ştii?
-Bine atuncea! Îci şpun „Şcufiţa Roşie”...
-Să te auzim!
Lucian îşi drege din nou glasul, îşi împreunează mânuţele în poală şi începe:
-Şcufiţa Roşie împreună cu lupul cel mare şi rău şi cu vânătorul ăla isteţ...
Peste toată ceata s-a aşternut liniştea.Au mai auzit ei povestea asta, dar parcă de data aceasta e altfel. În ochii Moşului se aprind luminiţe jucăuşe şi mai că-i vine să-l mănânce pe povestitor, dar acesta foarte concentrat la misiunea importantă pe care o are de îndeplinit nu bagă de seamă nimic, nimic.
-Au plecat la” Peţul corect „...
-Unde au plecat? întreabă bătrânul nevenindu-i a crede.
-La” Peţul corect”! N-aci aujit de emişunea aia?
--Ba da, dar ce căutau ei acolo?
-Păi...Şcufiţa Roşie a câstigat miloane...
-Aşaa... şi lupu’?
-Lupu’ n-o câştigat nimic!
-Dar vânătoru’?
-Păi...vânătoru’ a câştigat o vană!Moşului i-au apărut lacrimi în colţurile ochilor şi ar râde din toţi rărunchii dar nu vrea să descurajeze proaspătul povestitor.
-Cum adică o vană?
-Aşa bine, să se spele, că taare mai era murdar.

Moşul 1

Sfârşitul comunismului a însemnat, printre altele şi salvarea mai multor case de la demolarea sălbatică, care se extindea ca un flagel peste tot.Astfel, cartierul acesta a ajuns să fie o îmbinare de blocuri cenuşii, inestetice şi case modeste văduvite de grădinile care, altă dată reprezentau adevărate oaze de linişte şi verdeaţă pentru proprietarii lor.
Într-o astefel de casă, aproape lipită de un bloc cu patru etaje locuieşte şi dânsul, un bărbat trecut demult de prima tinereţe, căruia oamenii maturi îi spun” domnu’ învaţător „ ,iar copiii” Moşu’ „.A fost învăţător o viaţă de om, iar acum , de o altă viaţă de om, de când a ieşit la pensie este bunicul de poveste al tuturor copiilor din cartier.
Obişnuieşte să îi adune în jurul său, pe vreme rea, lângă bătrâna sobă de teracotă din sufrageria casei sale, pe vreme bună în curtea casei, la umbra unui nuc uriaş şi cu vorba lui gravă şi domoală reuşeşte, numai el ştie cum, să îmblânzească toti drăcuşorii gălăgioşi .
-Spune moşule! îl îndeamnă copiii care datorită lui au prins drag de poveste.
Şi atunci bătrânul îşi drege glasul şi asemeni unui mag dezvăluie prichindeilor lumi fantastice, fapte care s-au petrecut pe vremea când puricele potcovit cu nouăzecişi nouă de oca de fier sărea până în înaltul cerului, lupii erau atât de blânzi încât oamenii îi tocmeau paznici la oi şi câinii, absolut toţi umblau cu covrigi în coadă.
*
-Spune moşule! răsună glasurile mici ale puştilor ciufuliţi.
Aceştia în număr destul de mare, stau aşezaţi turceşte în jurul moşului asteptând să înceapă povestea.Moşul îşi drege vocea ca de obicei dar, contrar aşteptărilor de data aceasta...
-De data asta nu voi spune eu povestea!
Ochii licuricioşi ai prichindeilor iscodesc pe Moşul, iscodesc curtea, iscodirea lor se transformă în murmur, forfotă, mirare:
-De ce Moşule? întreabă o roşcată mai curajoasă tunsă baieţeşte, căreia Zâna Măseluţă tocmai ce i-a făcut o vizită.
-Te-ai şupărat pe noi? îndrăzneşte un bălăior cârn, să tot aibă trei ani.
-Nu m-am supărat, dragii moşului, da’ azi sunt taare obosit şi parcă mi-aş mai reveni un pic dacă unul dintre voi mi-ar ţine locul.
-Cum adică, Moşule? se aud mai multe glasuri mici.
-Aşa bine! Sau voi nu ştiţi nimic? Voi n-aveţi limbă? Pe cine am învăţat eu pănă acuma? Ce zici Chinezule?
Cel pe care Moşul îl numeşte chinez, numai a chinez nu arată.Este puştiul blond cu nasul în vânt care îl suspectase pe moş că s-ar fi” şupărat”.Porecla i se trage de fapt de la numele real, pe care puşiul îl posedă cu acte în regulă, dar pe care, la momentul primei sale întălniri cu moşul, nu ştia să-l pronunţe corect şi în loc de Lucian Florin, din guriţa lui ieşea invariabil, Cian –Şin.
-Io şingur?
-Sau tu Ionuţ!

Biaterapie 2

Stăm amândouă pe bancă.
-Cioc-cioc!spune Bia bătând cu degeţelul într-o uşă imaginară
-Cine e?
-Eu şunt! Şcufiţa roşie!
-Ce mi-ai adus?
-Ci-am adus mâncare .
Tanti Repa se uită la noi zâmbind şi o întreabă pe Bia cine sunt eu.
-Ea e Alina! răspunde Bia parcă mirată că femeia nu ştie cine sunt eu.
-Dar nu-i spui mătuşă?
-Mătuşile şunt babe şi Alina nu-i babă!

joc

nu plec
mă joc de-a frunza
şi pământul ispititor mă cheamă
e toamnă

nu plâng
m-a ruginit amiaza
şi discul soarelui mă-nseamnă
cu teamă

nu tac
mi-a obosit cuvântul
şi vocea mea e-ntemniţată
în raclă

nu dorm
îmi odihnesc privirea
şi întunericul mă-mbracă
parcă

aproape invizibilă

în palma mea se amestecă semnele

obosesc

aproape invizibilă în lumea mea de fantasme

inventez un labirint o altă dimensiune

fără amintiri

fară riduri

fără ariadna

Biaterapie

Am descoperit că Bia, care a devenit peste noapte foarte povestitoare, pronunţă litera „v” doar în unele cuvinte. În altele ea este înlocuită de „j”.
Stăm amândouă pe marginea bordurii, Bia îşi ţine mânuţa grăsuţă în palma mea şi povestim:
-Bia poţi să spui „verde”?
-Verde.
-Dar” varză”?
-Varjă!
-„Vacă”?
-Nu-i joie şă jic” vacă”! Mă ceartă mami şi râde toată lumea de mine!

poveste problemă

Dragi prieteni, am să vă spun astă seară, o poveste problemă bizară, sosită de curând dimtr-o lume, din altă dimensiune.

În povestea mea nu e vorba de prinţi sau de zmei, nici măcar de lei paralei, personajele mele ceva mai aparte, sunt luate din cartea de mate.

Deci, ca să nu mă întind la vorbă prea mult, am să vă spun pe scurt că eroii mei s-au văzut, plăcut şi luat dar, în scurtă vreme au şi divorţat.Despre cine vorbesc?...Despre ei. Nu-i vorba de-un cuplu, e vorba de trei, pe bune, vi le prezint acuma pe nume:

Cubul scorţos şi colţuros şi-o piramidă foarte calculată;

un cerc rotund cam îngânfat şi Sfera cea înaltă şi stilată;

Numărul prim, titrat şi fin şi-o fracţie cu trena apretată.

Acestea sunt datele din povestea problemă. Deci, dragii mei tot ce vreau de la voi, că tot sunteţi în temă, este să îmi spuneţi (fără glume), cele trei motive de divorţ ale cuplurilor din altă dimensiune.

sirocco

între noi timpul şi spaţiul sunt doar o arenă fierbinte

fiecare mişcare e calculată minuţios

ne ştim pe de rost minţile noatre se întrepătrund diabolic

înspăimântător

privirile noastre sunt arme tăioase gata de luptă ne pândim

ochi în ochi răsuflarea e numai otravă şi-n dansul acesta păgân

suntem fiare

la următoarea bătaie de inimă

vântul deşertic va duce departe

miros de vânat

odată ca niciodată

atonic afonic atipic aseară
am găsit cuminte la mine-n călimară
o apoveste de vară

*
odată ca niciodată odată demult
mă căţăram în braţele copacilor
până la cer
şi mă jucam de-a frunza
sub tălpile mele scoarţele murmurau
basme cu spiriduşi şi dragoni
în timp ce din palme imi creşteau cuiburi
de somn

odată ca niciodată odată demult
mă arcuiam la marginea ploilor
ca un curcubeu
crescut din oala cu galbeni
a spiriduşilor


odată ca niciodată odată demult
în părul meu se împleteau
toate culorile
să moară de ciudă toţi
dar mai ales ciorile
cărora le lăsam periodic pe casă
câte un dinte de fată
cuminte
să nu lege
zorile
*
am uitat să vă zic că pe atunci aveam aripi
de înger de gâză de colibri şi de lin
în fiecare dimineaţă zburam câte puţin
am început cu zboruri mărunte cum ar fi
până la margareta din curte
apoi când am prins curaj
am planat pe primul garaj
acolo m-a ochit o mâţă roşcată
de era să nu mai zbor niciodată
cu aripi de lin am zburat pe sub râu
uşoară ca spicul de grâu
am zburat cu brevetul meu de visător
până-ntr-o zi când am adormit pe un nor
şi trezindu-mă în ceaţă totală
m-am prăbuşit în călimară

firmituri

aici păsările nu se opresc norii nu se destramă
şi
odaia mă strânge ca un corset mă sufocă
prin fereastra zăbrelită văd lumea o parte din ea
cenuşie măruntă orbecăind în labirinturi spinoase
şi-n mintea mea parcurg traseul fiecărui labirint
am
un codru de pâine şi o cană de apă firmiturile
nu le risipesc niciodată le adun în căuşul palmelor
şi le îndrept printre gratii spre cer locuiesc într-un turn
aici păsările nu se opresc norii nu se destramă
numai tâmplele mele cu tact de ceasornic îmi spun
„mai trăieşti”

în somn suntem tineri

uneori în somn suntem tineri şi uit

n-am mai murit demult de dorul tău

braţele noastre au învăţat să nu ne cuprinđă

gurile să nu se caute ochii să nu se soarbă

uit şi-mi lipseşte

privirea toridă care mă caută

în universului tău lipsit de cuvinte

colonii de furnici năpădindu-mi arterele gleznele ochii

înroşindu-mi obrajii

dragostea e din nou ca o râie în somn

uneori

şi în loc de riduri ai coşuri pe frunte

Nopţi albe cu Sheherezade

Lungul şir al nopţilor albe îşi are începutul int-o frumoasă seară de septembrie a anului de graţie 2004, an care până în acea seară se arătase a fi benefic pentru eroul nostru, un tânar aflat in plină ascensiune, atât pe plan profesional cât şi material. Samir, căci aşa se numeşte omul nostru, era în acel moment al vieţii lui ceea ce cu toţii numim un om fericit. Şi de ce să nu fie fericit dacă toate îi mergeau din plin şi nici un nor nu se vedea pe cerul albastru al vieţii lui .În seara cu pricina Samir tocmai se întorcea dintr-o călătorie de afaceri şi ardea de nerăbdare să-şi întâlnească tânara logotnică, de care era până peste poate de îndrăgostit. Avea şi motive să fie...pentru că Maia, iubita lui Maia, nu era orice femeie ci cea mai frumoasă şi mai curtată femeie din oraş. Mult luptase el până să fie acceptat de ea, dar în cele din urmă ,Maia devenise logotnica lui şi numai a lui.
Privea distrat, prin parbrizul taxiului galben în care se afla şi gândurile îi zburau aiurea, la femeia care-l aştepta cu dor. Părea că niciodata traficul nu fusese mai înnebunitor şi calvarul înaintării în trafic mai sisific ca -n acea seară dar, Samir îndura cu stoicism totul ..Nimic nu era de neândurat atunci când se gândea la ea, care era de bună seamă cea mai femeie dintre femei şi care dintre toţi il alesese tocmai pe el.

mirare chinezească

navigatul pe vreme de seară crează dependenţă
chiar te tâmpeşte
la fiecare clik ţâşneşte o reclamă

cel puţin o reclamă
la de toate

şampon cure naturiste chiloţi
aparate de lipit timbre de scos peri albi
de căpiat de trişat de crăpat firu-n patru
formule miraculoase soluţii minune
îmi belesc ochii şi mă mir ca o chinezoaică

(aţi văzut cum se miră chinezii în filmele cu arte marţiale
sau de animaţie în opinia mea au dezvoltat o artă a mirării)

site nou
„aici îţi poţi ilustra cele mai unice momente”
vreau să mă abţin dar chinezoaica naivă
sare în faţă
„ cum poate fi un moment unic mai unic
cel mai unic supermegaultraunic "

ochii mei alungesc fiecare imagine gura o imită pe heidy
şi mă întreb
dacă nu cumva totul mi se trage
de la orezul acela ciudat cu care m-a servit

n-are importanţă cine m-a servit

sevraj

sunt o antilopă gnu încolţită de umbre

tâmplele mele pulsează pe ritmuri de tobe flămânde

ochii -au pierdut aproape toate culorile şi

sângele meu indigo cu amprente de viciu urlă sălbatic

mâinile mele şopârle pepit se exfoliază



se exfoliază şi tremură

devin translucide de parcă efortul

de a nu face gestul reflex le-ar îmbătrâni prematur
le-ar pierde treptat

sunt o antilopă gnu încolţită
nările mele adulmecă fiara la pândă în jungla de oase
îi simt sudoarea fierbinte împletită cu noaptea
şi pasul uşor de felină flămândă

sunt o antilopă
în perimetrul meu limitat fac mişcări în manej
mă pierd şi mă caut mă pierd

şerpoaică

piele de jad

fierbinţi uragane solare dansează

hipnotic

haotic

mistuie

spre ultimul cer ultimul spasm

ca un rug o ţigară

cuminte

"stai cuminte şi taci”
după pietre mărunte se ascund umbre mici
fiţigăi le numeşte tata când aruncă momeala

cizme de şapte poşte pălărie de pai
undiţe cârlige mulinetă şi alte o mie de accesorii mărunte

„stai cuminte”
din piatră-n piatră râul e mai uşor de cuprins
soarele arde roca sub tălpile mele
sfârâie descântece

umbra mea răsturnată nu-mi aparţine
se maimuţăreşte face bezele îşi pune coarne
sau aripi râde de mine
se ascunde în soarele din oglindă
numai eu sunt cuminte şi nu ştiu deloc
cine a slobozit toţi fiţigăii prizonieri nici cine
a încâlcit firul acela lucios şi subţire din râu
stau cuminte

tata înghite cuvinte le mestecă pe îndelete dar
sub pălăria de pai ochii lui răbdători
sunt ochi de erete

Ina

mai retrăieşte şi acum
dimineţile acelea care începeau noaptea
la coadă la pâine şi lapte
alimentaţia raţională
(azi nimeni nu mai mănâncă raţional
eventual fac foame)

pe atunci în şcoli clasele
de la a la g aveau patruzeci de elevi
cravate roşii învăţau cu ochii strălucind
de fericire(sau de foame)

partidul ţara sunt cartea nouă bolta senină
hidrocentrala ce ne dă lumină
directive preţioase epocă de aur

în oasele ei nici acum nu pătrunde destulă căldură
o fi de la materialismul dialectic
şi istoric
de la umanismul revoluţionar

cum să-nţeleagă ei
cu ce cuvinte să le spună
„mama
este născută-n epoca de aur
într-una din generaţiile decreţeilor”

culori care nu mă iubesc

patul meu e uriaş
are roţi şi cuierul acesta ciudat
are mereu agăţat nu ştiu ce
din care îmi curge în vene un lichid incolor
nu pot să mănânc nici să beau nici să plâng
abia mai vorbesc
ochii mei obosiţi nu dezleagă nimic
culorile nu mă mai iubesc

doamna de la parter
îşi plimbă pechinezul în hăinuţă mov
copiii blocului joacă nouă pietre
poştaşul salută respectuos ca de obicei
unele s-au scumpit altele nu s-au indexat
la farmacia din colţ se eliberează insulină
dar
eu am plecat să fiu fiica copiilor mei
şi nu mai contează nimic
de aici toate se văd gri alb
sau bej
aici am trei părinţi foarte gravi
cu mâini fine şi reci
am trei părinţi care mă ceartă că nu am
mâncat că nu mă îmbrac îndeajuns
mă ceartă pe rând şi le vine să plângă
doar că acum sunt adulţi

gri alb bej
dacâ plec mai departe
nu vreau să le las teama nici frigul din oase
vreau să îşi amintească de mine
ca de o poveste cu zâne în care culorile
sunt toate adevărate şi cântă

ciclopul

în oraşul de la marginea lumii
trăieşte un uriaş cu un ochi mare
şi verde
despre el locuitorii vorbesc doar în şoaptă
cu teamă îl ştiu numai din auzite
„e uriaş” spun copiii
„ urât” cred femeile
„e hidos” despre el spun bărbaţii
dar uriaşul de la marginea lumii
stă ascuns în umbra pămîntului
de veghe să nu piară stelele
„de ce eşti singur şi trist’
l-a întrebat o stea într-o zi
„pentru că sunt altfel”
a murmurat uriaşul în vreme ce
ochiul lui cel mare şi verde
cu greu ascundea o lacrimă

Campanii electorale

Ei folosesc, din ce în ce mai des,
Sloganuri vagi, cu dublu înţeles,
Iar noi creduli şi fără bani,
Îi tot votăm,din patru-n patru ani.

Veniturile au crescut, ne merge strună,
Avem salarii foarte mari pe lună,
Doar orizontul este tot mai strâmt,
Căci ele n-au crescut şi pe pământ

inocenţă´(chivuţa˝)

n-are basma
doar cârpe roşii împletite-n coade
şi fuste lungi

pe trupul său micuţ se ţese frigul
ca un giulgiu şi o-ncovoaie-n vreme
ce mâna ei albastră strânge-o pungâ
cu câţiva lei legată-n brâu

din ochiul stâng o lacrimă de demon
din ochiul drept o lacrimă de înger
se scurg grăbite înspre salba
ce pare un blazon prea greu

sub fustele de pânză îi pare c-a păşit în iad
şi n-are nici şase ănişori
dar pune încă un picior 'naintea celuilalt

despre noi

despre noi vorbesc numai
ochii
fără sfială fără prejudecăţi
fără cuvinte

mărunte crisalide golite
cuvintele nu spun
doar ascund
gânduri albe
timp pliat între riduri

Ati auzit vreodata criticii de arta sau biografii vorbind despre X sau Y personalitate in culori? "Acum vizionam o lucrare din perioada rosie a artistului.."spre exemlu.Ei bine, daca eu as fi artist, as spune cu siguranta ca traversez ceea ce se cheama perioada vanata(sau ar fi mai bine sa-i zic vinetie?) a umilei mele existente.De ce vanata?.. Nu stiu, poate pentru ca saracia e vanata, poate deoarece de o vreme incoace , in fiecare dimineata privindu-ma in oglinda ma intreb:"Ce dracu caut eu in viata mea?"
Nu sunt pesimista, Doamne fereste, incerc in fiecare moment al vietii mele mizerabile, sa gandesc pozitiv. Am incercat chiar sa fac o statistica a lucrurilor bune care mi se intampla zilnic, pentru a-mi ridica moralul.
Am incercat si aproape am reusit sa ma sugestionez ca destinul meu nu e unul oarecare si ca pana la urma mi se va intampla ceva fantastic, care ma va scoate din rahatul cotidian in care inot.Asteptam un semn...
Si iata ca a venit si semnul, sub forma unui mesaj de la 123 Orange, un mesaj in care sunt indemnata sa raspund, prin sms-uri la intrebarile lor de cultura generala.Am pus botul, am inceput sa raspund la tot mai multe intrebari si dupa fiecare primeam incurajari ca sunt tot mai aproape de castig.Sosise ora sa merg la servici si eu tot mai raspundeam mesajelor de la 123. La servici am continuat sa primesc si sa trimit mesaje si eram tot timpul incurajata ca sunt tot mai aproape de castig, pana cand , dintr-o data s-a intrerupt conexiunea si am fost anuntata printr-un mesaj de la Orange ca abonamentul meu este suspendat pentru neplata. Am ramas ca la dentist...
Abia a doua zi, interesandu-ma mai amanuntit despre ce e vorba, am aflat ca de fapt eu trimisesem un numar foarte mare de sms-uri si ca de aceea fusesem intrerupta, ca eram datoare pt sms-urile trimise 180 de E.
Asta n-ar fi fost nimic daca, la aproximativ o saptamana de la acea data, sefa mea nu m-ar fi concediat, tot din vina sms-urilor...Asta se intampla cu putin inaintea sarbatorilor de iarna...era cu adevarat ceva care imi schimba viata.