firmituri

aici păsările nu se opresc norii nu se destramă
şi
odaia mă strânge ca un corset mă sufocă
prin fereastra zăbrelită văd lumea o parte din ea
cenuşie măruntă orbecăind în labirinturi spinoase
şi-n mintea mea parcurg traseul fiecărui labirint
am
un codru de pâine şi o cană de apă firmiturile
nu le risipesc niciodată le adun în căuşul palmelor
şi le îndrept printre gratii spre cer locuiesc într-un turn
aici păsările nu se opresc norii nu se destramă
numai tâmplele mele cu tact de ceasornic îmi spun
„mai trăieşti”