Capitolul 18
În toate diminețile fără ploaie, vară sau iarnă, la casa vânturilor cafeaua se servește în curtea din spate, la masa din sticlă și fier forjat. Anemo o servește dintr-o cană de lut, iar Eol, după cum deja știți, își ronțăie bobul de cafea cu răbdare, inhalând și savurând toată aroma cafelei impecabil prăjite.
— Ziua de azi e de două ori importantă, zise Anemo după prima gură de cafea către noua lui cea mai bună prietenă, Bise, care îi era mai tot timpul alături pentru a-i înlesni lui Anemo dialogul cu blănoșii lui.
— Nu-mi aduce aminte de veterinar, te rog, lasă-mă să mă liniștesc. Nu pot să dorm, nici să mănânc, doar la asta mă gândesc. Și la Fleur... cum am reușit să îi dau acea... superputere?
— Apropo de superputere, spuse Anemo gânditor, în vreme ce studia o mică zgârietură pe care Bise i-o făcuse de curând, de ce crezi că la mine nu funcționează? Cât ar fi fost de grozav să vă înțeleg fără să depind de zgardă! Ce are Fleur și nu am eu? De ce ea acum înțelege blănoșii, ba chiar pe toate animalele, și eu nici măcar pe tine?
Sirocco, care în adâncul lui era doar un pici curios de treburile celor mari, le asculta discuția din bucătărie prin ușa lăsată deschisă și, bineînțeles, îl cam mânca limbuța să spună și el ceva.
— Domnișoara Remi, moțata e fată, e o „ea” adică, și toate „ielele” au roiul ăla... cum zicea Fleur? Roiul de furnici sau de viespi?
Auzindu-l pe Sirocco, pisica albă râse mai întâi reținut, apoi își drese vocea și zise:
— Ai dreptate, puștiule! Mintea femeilor diferă de cea a bărbaților. Ele au un roi de albine... Albine sună mai frumos decât viespi sau furnici, nu? Și, te rog, să nu ne mai faci iele. Ielele sunt niște zâne frumoase, dar foarte rele, iar noi... Suntem noi rele, Sirocco?
— Nu, domnișoara Remi, voi sunteți niște zâne bune!
Roșcovanul își scoase doar capul din casă pentru a-l vedea pe Anemo și, vrând să arate cât de informat este, i se adresă direct:
– Deseară vine profesorul și ne aduce bizbizuri... Ce crezi, Anemo, că ne aduce tatăl tău din orașul ăla mare? Bizbizul ăsta de la Bise de la gât era așa de frumos și de cuminte! Ce bine că ne-a adus-o pe Bise!
— Cum adică „ce bine”? Ce tot spui tu acolo, puștiule? Te bucuri că eu am pățit asta?
Sirocco sări direct pe masă, gata-gata să verse cafeaua lui Anemo, și se opri exact în fața pisicii albe, privind-o direct în ochi, cu curaj.
— Nu ai spus că e aventura vieții tale? O să scrii o carte frumoasă despre ea și Anemo o să fie iarăși gelos și o să scrie și el... ceva beton!
Absorbiți de discuție, niciunul nu observă că Fleur își ocupase locul pe gard și îi asculta.
— Hăcm... Bună dimineața! Domnișoara Remi, nu vrei să te însoțesc și eu la veterinar? Eu zic că e mai bine să ai o fată cu tine...
— Ești binevenită, Fleur! Oricum Anemo e mai emotiv decât noi două la un loc și poate ține un discurs despre „vaccinuri și hermeneutică”. Vă aduceți aminte? bufni Remi, cu gândul la discursul aiuritor din seara „marii descălțări”.
Anemo roși instant, dar nu se lăsă pe mâna fetelor:
— Vă rog eu frumos să nu râdeți de mine, da? Acum toată casa studiază hermeneutica egipteană veche, ba chiar și pe cea celtică.
Se opri preț de câteva secunde să treacă tot „publicul” în revistă, inclusiv pe Mistral, care își aducea alene prețioasa blană neagră afară, la aer curat.
— Eu zic că a fost un discurs premonitoriu!
Toată lumea izbucni în râs, nu doar așa, puțin, nici reținut sau manierat, ci un râs cu hohote, de acelea care aduc durere de burtă. Ba mai și imitau fâstâceala omului nostru din celebra seară de miercuri... din grădina doamnei Aura.
Sirocco râdea și el în hohote, dar cred că râdea de râsul celorlalți, fiindcă habar nu avea ce este aceea „hermeneutică” și, prinre hohote, nici măcar nu găsea răgaz să îl întrebe pe Eol.
*
Înainte de a ajunge la cabinetul veterinar unde lucra Gill, fata lui Noel și tovarășa de năzdrăvănii a celor doi scriitori din copilărie, aceasta îl sună pe Anemo să îl anunțe că ea nu va fi prezentă personal, dar colega ei, Aisling, știe despre ce e vorba și se va ocupa cu profesionalism de toate procedurile necesare.
Atât Remi, cât și Anemo au răsuflat ușurați; oricât de mult își îndrăgeau prietena, era mult mai bine să nu o facă și pe ea părtașă la toată nebunia.
La recepție, lui Anemo i s-au luat datele necesare, a primit un număr și a ocupat un loc, alături de Fleur și de pisica albă, în sala de așteptare.
Moțata, datorită noii ei superputeri, asculta tot felul de discuții, chiar mai aiuritoare decât discursul lui Anemo, purtate de animalele de companie care își așteptau rândul alături de stăpânii lor. Fața ei se schimonosea în încercarea fetei de a-și reține râsul, dar, din când în când, nu reușea să se abțină și bufnea în râs. Oamenii o priveau ca pe o sărită de pe fix...
Anemo asculta și el, zâmbea și uneori își făcea câte o cruce imaginară, mulțumit că animăluțele lui sunt, totuși, cuminți.
Ditamai ogarul înghițise cheia electronică de la mașina stăpânului, ca acesta să fie nevoit să îl ia cu el peste tot. Acum era obosit, deoarece de o săptămână mergea zi de zi la muncă cu stăpânul său, care este taximetrist și nu putea să își işte jobul de la ingerare până la programarea medicală.
— Zi de zi am fost la aeroport! spunea el. Am „lucrat” chiar și noaptea! Păi nu-mi era mie mai bine acasă? Am slăbit în ultimul hal!
— Se vede pe tine, ești slab ca un ogar, Paul! îi zise un boxer pus pe miștouri, pe care îl chema Nipp. Ai mei cred despre mine că am răcit, dar eu cred că sunt alergic la prostia aia de orhidee pe care a primit-o stăpâna cadou de la nătăflețul ăsta.
— Și eu sunt alergică, spuse o British Shorthair pe nume Miss. Sunt alergică la parfumul amantului. Blegul meu habar nu are că eu strănut doar în zilele în care primim vizita celuilalt... Niște naivi, oamenii ăștia!
— Ar trebui să îi dai de gol! îi sugeră Bise.
— Am încercat deja asta... i-am furat bricheta și am scos-o la vedere la cină, dar... nimic.
O asistentă drăguță, tânără, îl invită pe Anemo în cabinet.
— Domnișoara doctor vă așteaptă! zise ea și îi conduse într-o cameră destul de mare, în care îi aștepta o blondă superbă în halat alb. Ea îi strânse ferm mâna bărbatului, în vreme ce îl cântărea din priviri.
— Aisling, îmi pare bine! Gill mi-a spus deja că plănuiți o călătorie în Egipt.
Doctorița îi zâmbea larg lui Anemo în timp ce își potrivea stetoscopul. Își luă mănușile, apoi își trecu degetele prin blana albă a lui Bise, atingând din greșeală Zgarda celor două ceruri pentru a-i asculta inima:
— O pisică superbă, domnule Gale! Se vede că heartwarming are un stăpân cult, așa ca dumneavoastră...
Remi îi aruncă o privire ostilă:
— Cult și disponibil... nu-i așa?
Doctorița se întoarse pe jumătate spre asistenta care tocmai pregătea microcipul la trei pași distanță de ei, fiind aflată cu spatele, dar doar înghiți în sec, fără să spună nimic.
Anemo habar nu avea ce fel de gelozii se nășteau în capul pisicii albe, dar Fleur fu pe fază și își puse un zâmbet până la urechi.
— Să știți că sunt o cititoare, domnule Gale, adăugă doctorița în timp ce o lua pe Bise în brațe pentru a o așeza pe masa de consultație din inox. Suprafața rece o făcu pe pisica albă să își strângă pernuțele, aruncându-i lui Aisling o privire și mai tăioasă. Asistenta din spate desfăcu cu un fâșâit scurt ambalajul steril al kitului de microcipare. Scoase seringa cu acul ei lung și gros, pregătind și cititorul electronic pe marginea mesei. Aisling își potrivi stetoscopul în urechi și lipi capsula de pieptul pisicii, încercând să își recapete concentrarea în fața zâmbetului lui Anemo:
— Așa, să vedem... bate ritmic. E o pisică foarte fină, cred că e obișnuită doar cu ce e mai bun!
Remi-Bise simți că această domnișoară doctor întrece măsura.
— Auzi la ea... e o cititoare! Citește tot ce găsește pe rețelele de socializare, probabil... toate cancanurile!
Aisling se mai întoarse o dată spre asistentă.
— Ciara, ai ceva cu mine? Ce-i cu comentariile astea?
— Poftim? Eu nici măcar nu am deschis gura, draga mea! spuse asistenta, venind mai aproape cu o tavă pe care erau componentele kitului de microcipare.
— Hai odată, fă procedurile alea, nu te mai zgâi ca mâța-n calendar! adăugă Remi-Bise, fără să țină cont că creează confuzie prin comentariile ei.
— Să știți că nu mă așteptam din partea ta, Ciara! Muncim de doi ani împreună... dar mai bine mă abțin acum!
— Dar n-am zis nimic, jur!
Anemo își mușcă buza ca să nu izbucnească în râs. Chiar dacă nu era în contact cu zgarda buclucașă, el știa prea bine cine era responsabilă de neînțelegerile iscate. Se uită la Remi-Bise, care avea o mutră de un calm desăvârșit pe masa de inox, deși coada ei părea că spune: „na-na-na, na, na-na”. Apoi o privi pe Fleur, cea cu superputerea, și observă că fetița avea fața roșie, urechile aprinse și ochii aproape ieșiți din orbite de la cât își înfrâna râsul. Se simți dator cu o minciună salvatoare:
— Pereții aceștia sunt destul de subțiri. Se aud tot felul de comentarii de dincolo... Se plictisește lumea așteptând... Mai bine îi punem cipul, să nu ne bombănească oamenii că stăm prea mult!
Ciara îi aruncă o privire recunoscătoare, iar Aisling aprobă doar dând din cap, convinsă în sine că asistenta ei era o obraznică, geloasă pe succesul ei profesional sau poate... cine știe, pe succesul ei la bărbați. Totuși, își potrivi mănușile cu un gest scurt și hotărât, încercând să își recapete aerul de profesionistă impecabilă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu