Şi luna râde | FDL.ro

Şi luna râde | FDL.ro

Roxana Popescu - Am nevoie de tine

ca o stafie

bântui oraşul acesta
în care tăcerea e o stradă cleioasă
invadată de mimi cu feţe spoite

nu ştiu ce caut ce vreau ce aştept
cine sunt
reflexia mea în perdeaua de ceaţă a lumii
e irelevantă şi mi se pare inutil să mai caut

după amprente sufletele desperecheate
sunt neidentificabile
atât de mutilate nu le vrea nimeni
nici măcar eu nu vreau un asemenea suflet

doar bântui

cactusi

eclipsa inelara de soare

vreau să te urăsc

pentru tot ce mi-ai luat
pentru tot ce ţi-am dat
pentru felul în care mă faci să mă simnt un nimic
tot mai des
pentru felul în care rictusul de pe faţa ta îmi întoarce stomacul pe dos
pentru felul în care mă privesc în oglindă şi nu mă mai plac
pentru toate zilele în care ar fi trebuit să fii dar n-ai fost
vreau să te urăsc
să îmi scânteieze ochii de ură
să te ard
să te doară privirile mele să suferi
să suferi
să suferi şi tu ca noi ceilalti
muritori de rănd făcuţi din carne şi oase şi suflet
care plângem ne înduioşăm
iubim
dar tu probabil nici nu ai lacrimi
şi uneori mi se face milă
gandindu-mă că de fapt
ai putea fi doar un accident
primul exemplar ditr-o specie cu totul aparte de specia umana
un android
programat prost
şi nu merită să mă irosesc urându-te
înrăindu-mă
suferind
int-o singură mult prea scurtă viaţă

Dragă Alter3

nu mai ştiu pe nimeni ca tine
şi nimeni nu îmi e mai aproape decât tine când taci
şi mă laşi să inspir sonete tăcute îndelung răsfăţate de privirile tale

nimeni nu tace ca tine
senin
şi ghiduş ca şi cum tainele" cele mai " ale lumii
ar fi ascuse în cutele frunţii tale înalte
şi cu siguranţă nimeni
dar nimeni
nu surâde ca tine jumătate prezent
jumătate
aproape imaterial

uneori aş jura că sprânceana ta puţin ridicată
e cea care te ţine cât de cât ancorat în real
dragă alter
dovada că eşti şi că eu n-am nici un merit
nici o vină
doar privilegiul să tac alături de tine
empatic
aproape imaterial

dragă Alter 2

mi se pare firesc să-nţelegi că eu
nu sunt "eu"şi atât
ci tot mai mult câte ceva altceva
o mobilă un arac un zid sufocat de iederă
floare de nufăr sau doar o algă

am învăţat să evadez şi
metamorfozele mele ar fi destul de ok
dacă m-aş putea debarasa cu totul
de mine
de pleurezia asta tâmpită
de ridul din colţul ochiului stâng
dragă Alter
de felul in care mă risipesc
in lungi sedinte de pseudocomunicare
dacă eu as fi" câte ceva altceva"
si atât

dacă mă citeşti

citeşte-mă singur
fără nerv fără patos în şoaptă
ca pe o taină
şi nu căuta înţelesuri ascunse cuvintelor mele
lasă-te cuprins ca şi cum te-ai cufunda într-o baie cu săruri
în care te dezbraci de oboseală şi praf
nu te gândi la nimic
nici la” azi” nici la „mâine”nici măcar la ziua de ieri
lasă-mă să îţi intru în pori
aşează-mă balsam pe inima ta
cunoaşte-mă în tihnă
pe îndelete
ca pe o lege străveche a firii
şi nu întreba

Veneţie

prin suflet îmi trec alunecând
gondole
fără cântece de gondolier
sunt o Veneţie părăsită
în care gondolele se grăbesc
să devină epave

fără cuvinte

între noi dimineţi

ceşti de cafea aburind şi hărţile palmelor noastre imprimate
de-a-ndoaselea

cuvintele demult de prisos s-au pierdut

un surâs aproape grimasă
drum şerpuit şi prăfos
vânt
inima ta de tinichea
şi ridul din colţul ochiului stâng
sunt martori că azi trupul meu e imun
la orice descânt

Moşul 2

Ionuţ e deştept, ştie să numere, să socotească şi să scrie toate cifrele deşi abia peste doi ani va merge la şcoală.Îi plac poveştile, dar numai când sunt spuse de alţii, e foarte zgârcit cu vorbele.Acum priveşte la cei din jur şi după felul în care îşi încruntă sprâncenele e lesne de înţeles că nu-i convine să fie el povestitorul.De lângă el, puţin mai mare şi mai vorbăreaţă, Lili, sora lui îl încurajează:
-Spune „Punguţa cu doi bani”! Asta sigur o ştii..
-Păi...ce să spun?... A fost odată un moş şi o babă... şi cocoşul ăla o mâncat şi o băut de toate!
Copiii toţi, încep să râdă, numai Moşul adoptă o mină serioasă iar asta le taie cheful de râs.
Lucian, alias Chinezul, alias Cian -Şin prinde în cele din urmă curaj.Simte că în ciuda tuturor aparenţelor poate spune o poveste” şingur”, aşa că îşi drege glasul, cum îl văzuse de atâtea ori pe moş că o face şi întrebă:
-Ce poveste şă şpun Moşule, dă groză?
-Păi tu ştii poveşti de groză, măi băiatule?
-Da! răspunde tare şi răspicat băiatul.
-Ce poveste de groază ştii tu?
-„Capra cu trei iezi!”
Gaşca e gata gata să râdă din nou, dar se abţine.
Un mare înţelept al grupului, Cristian care are un singur defect, se bâlbâie când este emoţionat, sare promt în ajutorul lui Lucian:
-Da-da-dacă te găndeşti bine, la-la-la ce-a făcut lupul sărmanilor iezişori, poţi zice că-i o poveste de groază!
Moşul zâmbeşte pe dub mustaţa grizonată.
-Nu vreau o poveste de groază. Alta nu ştii?
-Bine atuncea! Îci şpun „Şcufiţa Roşie”...
-Să te auzim!
Lucian îşi drege din nou glasul, îşi împreunează mânuţele în poală şi începe:
-Şcufiţa Roşie împreună cu lupul cel mare şi rău şi cu vânătorul ăla isteţ...
Peste toată ceata s-a aşternut liniştea.Au mai auzit ei povestea asta, dar parcă de data aceasta e altfel. În ochii Moşului se aprind luminiţe jucăuşe şi mai că-i vine să-l mănânce pe povestitor, dar acesta foarte concentrat la misiunea importantă pe care o are de îndeplinit nu bagă de seamă nimic, nimic.
-Au plecat la” Peţul corect „...
-Unde au plecat? întreabă bătrânul nevenindu-i a crede.
-La” Peţul corect”! N-aci aujit de emişunea aia?
--Ba da, dar ce căutau ei acolo?
-Păi...Şcufiţa Roşie a câstigat miloane...
-Aşaa... şi lupu’?
-Lupu’ n-o câştigat nimic!
-Dar vânătoru’?
-Păi...vânătoru’ a câştigat o vană!Moşului i-au apărut lacrimi în colţurile ochilor şi ar râde din toţi rărunchii dar nu vrea să descurajeze proaspătul povestitor.
-Cum adică o vană?
-Aşa bine, să se spele, că taare mai era murdar.

Moşul 1

Sfârşitul comunismului a însemnat, printre altele şi salvarea mai multor case de la demolarea sălbatică, care se extindea ca un flagel peste tot.Astfel, cartierul acesta a ajuns să fie o îmbinare de blocuri cenuşii, inestetice şi case modeste văduvite de grădinile care, altă dată reprezentau adevărate oaze de linişte şi verdeaţă pentru proprietarii lor.
Într-o astefel de casă, aproape lipită de un bloc cu patru etaje locuieşte şi dânsul, un bărbat trecut demult de prima tinereţe, căruia oamenii maturi îi spun” domnu’ învaţător „ ,iar copiii” Moşu’ „.A fost învăţător o viaţă de om, iar acum , de o altă viaţă de om, de când a ieşit la pensie este bunicul de poveste al tuturor copiilor din cartier.
Obişnuieşte să îi adune în jurul său, pe vreme rea, lângă bătrâna sobă de teracotă din sufrageria casei sale, pe vreme bună în curtea casei, la umbra unui nuc uriaş şi cu vorba lui gravă şi domoală reuşeşte, numai el ştie cum, să îmblânzească toti drăcuşorii gălăgioşi .
-Spune moşule! îl îndeamnă copiii care datorită lui au prins drag de poveste.
Şi atunci bătrânul îşi drege glasul şi asemeni unui mag dezvăluie prichindeilor lumi fantastice, fapte care s-au petrecut pe vremea când puricele potcovit cu nouăzecişi nouă de oca de fier sărea până în înaltul cerului, lupii erau atât de blânzi încât oamenii îi tocmeau paznici la oi şi câinii, absolut toţi umblau cu covrigi în coadă.
*
-Spune moşule! răsună glasurile mici ale puştilor ciufuliţi.
Aceştia în număr destul de mare, stau aşezaţi turceşte în jurul moşului asteptând să înceapă povestea.Moşul îşi drege vocea ca de obicei dar, contrar aşteptărilor de data aceasta...
-De data asta nu voi spune eu povestea!
Ochii licuricioşi ai prichindeilor iscodesc pe Moşul, iscodesc curtea, iscodirea lor se transformă în murmur, forfotă, mirare:
-De ce Moşule? întreabă o roşcată mai curajoasă tunsă baieţeşte, căreia Zâna Măseluţă tocmai ce i-a făcut o vizită.
-Te-ai şupărat pe noi? îndrăzneşte un bălăior cârn, să tot aibă trei ani.
-Nu m-am supărat, dragii moşului, da’ azi sunt taare obosit şi parcă mi-aş mai reveni un pic dacă unul dintre voi mi-ar ţine locul.
-Cum adică, Moşule? se aud mai multe glasuri mici.
-Aşa bine! Sau voi nu ştiţi nimic? Voi n-aveţi limbă? Pe cine am învăţat eu pănă acuma? Ce zici Chinezule?
Cel pe care Moşul îl numeşte chinez, numai a chinez nu arată.Este puştiul blond cu nasul în vânt care îl suspectase pe moş că s-ar fi” şupărat”.Porecla i se trage de fapt de la numele real, pe care puşiul îl posedă cu acte în regulă, dar pe care, la momentul primei sale întălniri cu moşul, nu ştia să-l pronunţe corect şi în loc de Lucian Florin, din guriţa lui ieşea invariabil, Cian –Şin.
-Io şingur?
-Sau tu Ionuţ!