joi, 1 octombrie 2009

Moşul 1

Sfârşitul comunismului a însemnat, printre altele şi salvarea mai multor case de la demolarea sălbatică, care se extindea ca un flagel peste tot.Astfel, cartierul acesta a ajuns să fie o îmbinare de blocuri cenuşii, inestetice şi case modeste văduvite de grădinile care, altă dată reprezentau adevărate oaze de linişte şi verdeaţă pentru proprietarii lor.
Într-o astefel de casă, aproape lipită de un bloc cu patru etaje locuieşte şi dânsul, un bărbat trecut demult de prima tinereţe, căruia oamenii maturi îi spun” domnu’ învaţător „ ,iar copiii” Moşu’ „.A fost învăţător o viaţă de om, iar acum , de o altă viaţă de om, de când a ieşit la pensie este bunicul de poveste al tuturor copiilor din cartier.
Obişnuieşte să îi adune în jurul său, pe vreme rea, lângă bătrâna sobă de teracotă din sufrageria casei sale, pe vreme bună în curtea casei, la umbra unui nuc uriaş şi cu vorba lui gravă şi domoală reuşeşte, numai el ştie cum, să îmblânzească toti drăcuşorii gălăgioşi .
-Spune moşule! îl îndeamnă copiii care datorită lui au prins drag de poveste.
Şi atunci bătrânul îşi drege glasul şi asemeni unui mag dezvăluie prichindeilor lumi fantastice, fapte care s-au petrecut pe vremea când puricele potcovit cu nouăzecişi nouă de oca de fier sărea până în înaltul cerului, lupii erau atât de blânzi încât oamenii îi tocmeau paznici la oi şi câinii, absolut toţi umblau cu covrigi în coadă.
*
-Spune moşule! răsună glasurile mici ale puştilor ciufuliţi.
Aceştia în număr destul de mare, stau aşezaţi turceşte în jurul moşului asteptând să înceapă povestea.Moşul îşi drege vocea ca de obicei dar, contrar aşteptărilor de data aceasta...
-De data asta nu voi spune eu povestea!
Ochii licuricioşi ai prichindeilor iscodesc pe Moşul, iscodesc curtea, iscodirea lor se transformă în murmur, forfotă, mirare:
-De ce Moşule? întreabă o roşcată mai curajoasă tunsă baieţeşte, căreia Zâna Măseluţă tocmai ce i-a făcut o vizită.
-Te-ai şupărat pe noi? îndrăzneşte un bălăior cârn, să tot aibă trei ani.
-Nu m-am supărat, dragii moşului, da’ azi sunt taare obosit şi parcă mi-aş mai reveni un pic dacă unul dintre voi mi-ar ţine locul.
-Cum adică, Moşule? se aud mai multe glasuri mici.
-Aşa bine! Sau voi nu ştiţi nimic? Voi n-aveţi limbă? Pe cine am învăţat eu pănă acuma? Ce zici Chinezule?
Cel pe care Moşul îl numeşte chinez, numai a chinez nu arată.Este puştiul blond cu nasul în vânt care îl suspectase pe moş că s-ar fi” şupărat”.Porecla i se trage de fapt de la numele real, pe care puşiul îl posedă cu acte în regulă, dar pe care, la momentul primei sale întălniri cu moşul, nu ştia să-l pronunţe corect şi în loc de Lucian Florin, din guriţa lui ieşea invariabil, Cian –Şin.
-Io şingur?
-Sau tu Ionuţ!

2 comentarii:

  1. extraordinara poveste, transpunere exacta a starii personajelor si a ambientului. Am luat parte cu placere la aceasta poveste.
    cu mult drag
    Succes!

    RăspundețiȘtergere

Faceți căutări pe acest blog

prin mine timpul se scurge alene sedimentând nisipuri verzi şi galbene albastre se fac delte
la fiecare început de gând
în trupul meu de femeie clepsidră am închis efemerul gustat de celule pe rând
iar clipa ce moare pe inima mea e o pată
cât un grăunte de dor ne-mplinit
dar trupul meu de femeie clepsidrăn-aşteptă
se-ntoarce din vreme furând

Lista mea de bloguri

Persoane interesate

Arhivă blog

Fotografia mea
Dublin, Irlanda, Ireland
Imi place sa fiu eu, uneori obositor de sincera, naiva si cu incredere in oameni.