nu mai ştiu pe nimeni ca tine
şi nimeni nu îmi e mai aproape decât tine când taci
şi mă laşi să inspir sonete tăcute îndelung răsfăţate de privirile tale
nimeni nu tace ca tine
senin
şi ghiduş ca şi cum tainele" cele mai " ale lumii
ar fi ascuse în cutele frunţii tale înalte
şi cu siguranţă nimeni
dar nimeni
nu surâde ca tine jumătate prezent
jumătate
aproape imaterial
uneori aş jura că sprânceana ta puţin ridicată
e cea care te ţine cât de cât ancorat în real
dragă alter
dovada că eşti şi că eu n-am nici un merit
nici o vină
doar privilegiul să tac alături de tine
empatic
aproape imaterial
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu