isictiv, pitici și pisici

  "Ce- ți e și cu piticii de grădină!" gândea Kitt învârtindu-se parcă în cerc prin grădina de flori a domnului Moss.Ronț îi dădu-se întâlnire lângă piticul cu tichie albastră, imediat după masa de prănz și...și dintre cei șapte pitici amplasați în acel spațiu parcă coborât din poveste, pisoiul nostru nu știa să il aleagă pe cel cu tichie albastră.Auzise el ceva, căndva, undeva, despre culori dar de recunoscut dintre toate, recunoștea doar culorile negru și alb.Negru pentru că mama lui, frumoasa și grațioasa Sheba avea o blană neagră, mătăsoasă cum micuțul nu mai văzuse la nici o altă pisică și alb pentru că era culoarea laptelui care îi făcea atâta plăcere în fiecare dimineață.
  Piticii de faianță, străluceau în soarele amiezii, parcă râzând de  mutrișoara descumpănită și mirată a lui Kitt care adulmeca, mustăcind prin  iarbă,prin tufele de trandafiri, prin gardul viu care împrejmuia grădina, ciubotele și uneltele de grădinărit ale piticilor, în speranța că doar-doar o simți miros de șoricel de bibliotecă."Toți sunt colorați, toți au tichii, toți sunt pitici de grădină" gândea pisoiul "dar, dintre toate tichiile astea, oare care o fi de culoare albastră?
 În vremea asta Ronț, distinsul profesor al lui Kitt, ascuns în roaba piticului căutat de pisoi, pândea toată mișcarea și se abținea cu greu să nu râdă
 "E tare nostim pisoiul ăsta" își spunea Ronț "sunt sigur că nu cunoaște colorile și...după ce că nu le cunoaște, nici măcar nu are mirosul la el, că dacă l-ar fi avut, m-ar fi dibuit de la bun  început. Aș putea să îl las așa mult și bine dar, teamă îmi e că v-a obosi peste măsură și nu mai prinde nimic din lecția de azi"
-Kitt! Kiiit, sunt aici in roabă!
Auzindu-l pe șoricel, pisoiul nostru, aflat în acel moment tocmai în celălalt capăt al grădinii, lângă un pitic cu tichie galbenă, dotat cu o stropitoare de toată frumusețea, răsuflă ușurat și dintr-un salt, două, trei se afla deja înaintea profesorului său, la poalele piticului cel îndelung căutat.
-.Bună amice! Știi, eu nu cunosc toate culorile. De fapt, cunosc doar negru și alb. De aceea nu știam care e piticul cu tichie albastră. Puteai și tu să spui "piticul cu roabă"...era cu totul altceva.
-Da, dar de undesă fi știut eu că tu nu cunoști culorile dar în schimb știi ce e aceea o roabă?În fine, bine că ne-am găsit! Hai, hopa sus lângă mine, că avem treabă!
Pisoiul nu așteptă ca "domnul profesor" să îl poftească de două ori, ci sări imediat alături de acesta în roaba piticului, fiind gata pentru o nouă lecție dar, înainte de toate, curiozitatea lui pisicească, îi dădu ghes să întrebe:
-De ce a fost atât de îngrozită Maria? Ea e atât de mare, iar tu atât de mic și totuși, tremura cum nu am mai văzut-o niciodată.I-ai făcut ceva?
- Ooo ,îmi pare atât de rău! Nu am vrut să o speriu dar, asta e, dimineața am nevoie de un bob de cafea.-Un bob de cafea?! Ce să faci cu el?
-Ronțăiesc un bob de cafea și sunt ca nou.Nu știam că mă va surprinde Maria!.Pentru că, vezi tu, nu știu de ce, unii oameni au o teamă instinctivă de șoareci, cu toate că noi ,  suntem niște tipi de treabă..
 -Asta îmi e greu să înțeleg! Tu te-ai temut de mine, Maria se teme de tine...și apoi ce însemnă insictiv?
-Nu" isictiv", instinctiv, adică...așa, fără să îi învețe cineva, simt ei, că noi suntem periculoși...din instinct , adică, încerca să explice Ronț, așa cum știa el mai bine, să fie pe înțelesul pisoiului.Noi, suntem niște tipi de treabă, doar că trebuie să ronțăim mai tot timpul.
-Chiar tot timpul?
-Eee, aproape tot timpul, altfel ne cresc dinții prea mari, știi tu...așa uriași, nu mai putem închide gura și ...gata!
-Cum adică "gata"? păru tot mai nedumerit Kitt.
-Așa, gata! Murim.
 Spinarea pisoiului se arcui parcă cuprinsă de frig, amândoi tăcură preț de câteva secunde, după care considerară că e vremea să treacă cu adevărat la treabă.