un erou adevărat

Miercurea este una din cele trei zile ale săptămânii în care în casa domnului Cristian Moss vine Maria să facă curăţenie.Maria e o femeie cam la cincizeci de ani, micuţă de statură, al cărui păr încă foarte negru, este strâns întotdeauna într-un coc greu pe ceafă.În urma ei de fiecare dată casa străluceşte de curăţenie deoarece această micuţă femeie este foarte conştiincioasă în tot ceea ce face. Ea aeriseşte toată casa, dă cu aspiratorul, pune fiecare lucruşor la locul lui, lustruieşte, şterge, spală într-un cuvânt roboteşte ca o furnicuţă şi nu se plânge niciodată de nimic. Între ea şi blănosul de Kitt s-a creat din prima zi o amiciţie straşnică. Femeia îl răsfaţă pe pisoi cu jucării de pluş, gheme şi mingi colorate, sau ceva bun de mâncat, iar Kitt se lasă mângâiat, scuturat, sucit pe toate părţile, ca un Hopa-Mitică, răspunzând la răndul său cu mângâieri şi tot felul de giumbuşlucuri.
În miercurea despre care vreau să vă vorbesc chiar acum, Maria deretica ca de obicei rânduid tot ce era de rânduit prin casă în vreme ce Kitt care primise o veveriţă de pluş, se distra jucându-se de-a vânătoarea. Adică lăsase veveriţa pe covorul din sufragerie şi el, de sub fotoliul lui preferat o pândea, înainta târâş câţiva paşi, se oprea să adulmece şi să privească în jur după care înainta din nou, pentru ca în momentul în care ajungea destul de aproape de" pradă" să sară asupra ei, "luând-o prin surprindere".
Toate bune şi frumoase, vânătoarea decurgea ca la carte când, deodată liniştea fu sfârtecată de un strigăt prelung, sfâşietor, parcă îngrozit, ca şi cum cineva ar fi fost atacat de vreo dihanie teribilă, grozav de fioroasă.-Ajutooor!
Recunoscând vocea Mariei, Kitt lăsă imediat baltă vânătoarea şi alergă la bucătărie, locul de unde se auzise acel strigăt disperat.Odată ajuns în bucătărie, nu mică îi fu mirarea când o văzu pe Maria cocoţată pe un scaun, cu o cârpă de praf în mâna dreaptă, gesticulând în toate direcţiile.
-Ce se întâmplă aici? întrebă pisoiul dar, cum oamenii nu înţeleg graiul pisicesc, femeia auzi doar un mieunat şi continuă să strige în continuare după ajutor, arătând îngrozită, cu amândouă mâinile spre frigider.Kitt privi într-acolo şi mirarea lui crescu şi mai mult în momentul în care îl descoperi pe Ronţ, tremurând ca varga, având lăbuţele încleştate pe un bob de cafea. Şoricelul era parcă prins în rădăcini, nu se putea clinti din loc, speriat de ţipătul Mariei.
-Ce e cu tine aici? Ce i-ai făcut Mariei de e aşa de îngrozită?
-Eu?! Nu i-am făcut nimic! Te rog ia-mă de aici, repede!
-Să te iau? Cum să te iau?
-Nu contează, numai du-mă odată!
Fără a mai pierde vremea cu taifasuri, dintr-un singur salt Kitt fu lângă şoricel, cu el în gură ,şi din alte două, trei salturi afară, sub băncuţa din grădină.
-Acum lasă-mă aici şi întoarce-te în casă! Noi ne vom vedea ceva mai încolo...du-te! Du-te!
Pisoiul intră din nou în casă, în bucătărie.
Maria şedea de data aceasta pe scaun, cu o cană de apă în mâini. Sorbea cu înghiţituri mici, apoi se oprea preţ de câteva secunde, suspina şi spunea:
-Doamne, ce sperietură!
Fiindu-i atât de dragă acea femeie cumsecade, pisoiul se apropie încet şi îşi lipi spinarea de picioarele ei, mângâind-o.
-Doamne Kitt, ce sperietură am tras! Noroc cu tine că m-ai salvat de afurisitul acela de rozător.Eşti un adevărat erou, dragul meu!
În zadar pisoiul încerca să îi explice pe limba lui cum stau treburile, cum că Ronţ e un tip de trebă care nu i-ar fi făcut nici un rău, din gura lui femeia auzea doar:
-Miaau! Miaau
! şi atât.
***