odată

credeam că ne suntem fântâni şi că apele noastre
potolesc sete şi febră şi frica de noapte
de nopţile acelea albe şi reci în care simţi timpul
cum îţi curge pe tâmple
nopţile acelea în care frigul te înghite treptat
nopţile în care nimic nu se-ntâmplă

credeam că ne suntem fântâni şi oglinzile noastre curate
au în ele universul întreg
credeam că ne suntem aproape