nu se întâmplă nimic
niciodată nimic
viaţa ta e aceeaşi parcă de o mie de ani şi-ţi e bine
sau doar te minţi
nu te costă nimic să te minţi
sau nu ştii cât te costă e comod
chiar dacă
uneori privirile tale caută ceva altceva
te temi şi doar îţi imaginezi
"cum ar fi dacă..."
în mintea ta creezi o altă realitate
în care ai curajul să fii
în vreme ce toţi ceilalţi habar n-au
că trupul tău nu eşti tu
ci doar crisalida din care tu
ai zburat
vineri, 24 decembrie 2010
duminică, 19 decembrie 2010
lume nouă
-Dacă a ieşit în curte, toată gaşca de blănoşi (şi cum ştii tu dragă Bia, toţi pisoii-s curioşi) are şansa-acum să vadă tot ce mai au prin ogradă, moşul nostru şi-a lui babă.
-Ce mai au?
-Priveşte-aici!
-În afară de pisici? Văd un câine alb, lăţos, nici urât, nici prea frumos ce, nu-i fie de deochi, parcă nici nu are ochi.
-Are ochi, sigur că are. Câinele, pe nume Atos, e un paznic credincios. Foarte-atent, cu multă minte, el cunoaşte dinainte, omul neprietenos.
-Atos spui? Să vezi Alina, chiar acum, alba Simina îl miroase pe lăţos.
-Îl miroase? Nu se teme?
-Nu se teme, iar lăţosul, curios şi el pesemne, nu o latră, nu o muşcă, nici nu mârăie măcar.
-Un dulău şi o pisică să se-ngăduie... mai rar!
-Şi-ncă asta nu e tot, foarte-aproape, bot în bot, cei doi par să se-nţeleagă.N-ai să vezi în lumea-ntregă o aşa prietenie!
-Nu se ştie... Ce mai vezi?
-Păi, sunt de toate, să număr pe săturate. Două raţe, labe scurte care măcăie prin curte se tot plimbă curtea toată, parcă-ar fi la promenadă.Şi-un răţoi, ce mai răţoi! Are penele vâlvoi, parcă-acum s-a speriat, de vreun tren accelerat.Mai văd nişte găinuşe, sunt vreo cinci, ba nu, sunt şase: două albe, una neargră şi-ncă trei împestriţate şi moţate.Toate stau lângă cocoş, pintenat şi colorat, ţanţoş ca un împărat.Iar Kitt, liniştitul Kitt, nu ştiu cum, s-a nimerit dar, e-acum între găini, gură cască, nemişcat, parcă prins în rădăcini. Ascultă şi nu-nţelege, nici un bob de cotcodac însă... nu e speriat.
-Cum să fie speriat? El e un pisoi deştept. Studiază permanent, se-ntămplă, cum se face, cum se poate înţelege cu ceilalţi locuitori din ograda moşului.
Dar, mai ştiu fetica mea, că pe-acolo-ar exista şi-o năpastă de motan, ce s-a aciuat de-un an prin ogradă la bunici.
-Da, îl văd, este aici! Mare, gras şi tot pătat, alb şi negru şi roşcat, îşi dă aere de leu.
-E motanul Amedeu!
-Pip şi Nod cei dolofani, sunt acum cu-acel motan care, zici că-i Amedeu şi privesc extaziaţi cum el cască gura mare, ca un leu. Dar...rămân profund miraţi căci, din gura marelui blănos, iese-n loc de răget fioros, unul cam piţigăiat, care-aduce muuult, a mieunat.
-Ce mai au?
-Priveşte-aici!
-În afară de pisici? Văd un câine alb, lăţos, nici urât, nici prea frumos ce, nu-i fie de deochi, parcă nici nu are ochi.
-Are ochi, sigur că are. Câinele, pe nume Atos, e un paznic credincios. Foarte-atent, cu multă minte, el cunoaşte dinainte, omul neprietenos.
-Atos spui? Să vezi Alina, chiar acum, alba Simina îl miroase pe lăţos.
-Îl miroase? Nu se teme?
-Nu se teme, iar lăţosul, curios şi el pesemne, nu o latră, nu o muşcă, nici nu mârăie măcar.
-Un dulău şi o pisică să se-ngăduie... mai rar!
-Şi-ncă asta nu e tot, foarte-aproape, bot în bot, cei doi par să se-nţeleagă.N-ai să vezi în lumea-ntregă o aşa prietenie!
-Nu se ştie... Ce mai vezi?
-Păi, sunt de toate, să număr pe săturate. Două raţe, labe scurte care măcăie prin curte se tot plimbă curtea toată, parcă-ar fi la promenadă.Şi-un răţoi, ce mai răţoi! Are penele vâlvoi, parcă-acum s-a speriat, de vreun tren accelerat.Mai văd nişte găinuşe, sunt vreo cinci, ba nu, sunt şase: două albe, una neargră şi-ncă trei împestriţate şi moţate.Toate stau lângă cocoş, pintenat şi colorat, ţanţoş ca un împărat.Iar Kitt, liniştitul Kitt, nu ştiu cum, s-a nimerit dar, e-acum între găini, gură cască, nemişcat, parcă prins în rădăcini. Ascultă şi nu-nţelege, nici un bob de cotcodac însă... nu e speriat.
-Cum să fie speriat? El e un pisoi deştept. Studiază permanent, se-ntămplă, cum se face, cum se poate înţelege cu ceilalţi locuitori din ograda moşului.
Dar, mai ştiu fetica mea, că pe-acolo-ar exista şi-o năpastă de motan, ce s-a aciuat de-un an prin ogradă la bunici.
-Da, îl văd, este aici! Mare, gras şi tot pătat, alb şi negru şi roşcat, îşi dă aere de leu.
-E motanul Amedeu!
-Pip şi Nod cei dolofani, sunt acum cu-acel motan care, zici că-i Amedeu şi privesc extaziaţi cum el cască gura mare, ca un leu. Dar...rămân profund miraţi căci, din gura marelui blănos, iese-n loc de răget fioros, unul cam piţigăiat, care-aduce muuult, a mieunat.
sâmbătă, 18 decembrie 2010
afară
-Fiincă este încă toamnă şi e rost încă de soare, mama Sheba şi pisoii au ieşit azi la plimbare.Nu e frig, dar nici prea cald, nici senin, nici prea-nnorat, vreme bună dragă Bia, pentru ei de cercetat.
-Au ieşit? Să văd şi eu! Cred că este prima oară când blănoşii cei micuţi scot boticurile-afară.
-Au ieşit, iată-i în curte! Vezi cum calcă curajoşi şi privesc întrebători lucrurile noi şi multe ce apar de peste tot?
-Văd! Ce sfios păşesc acuma Pip şi Nod! Au uitat şi de hârjoană şi de dop.
-Care dop?
-Cum care dop?! Dopul lor, legat cu sfoară, de uşa de la cămară...
-Ai dreptate, au uitat fiindcă au atâtea lucruri, foarte noi de cercetat.
-Şi-apoi Kitt e o figură, chiar îi tremură blăniţa de emoţii, iar codiţa lui savantă iar e semn de întrebare .
-Şi Simina?
-Este mută şi cuminte, ceea ce e lucru mare!
-Au ieşit? Să văd şi eu! Cred că este prima oară când blănoşii cei micuţi scot boticurile-afară.
-Au ieşit, iată-i în curte! Vezi cum calcă curajoşi şi privesc întrebători lucrurile noi şi multe ce apar de peste tot?
-Văd! Ce sfios păşesc acuma Pip şi Nod! Au uitat şi de hârjoană şi de dop.
-Care dop?
-Cum care dop?! Dopul lor, legat cu sfoară, de uşa de la cămară...
-Ai dreptate, au uitat fiindcă au atâtea lucruri, foarte noi de cercetat.
-Şi-apoi Kitt e o figură, chiar îi tremură blăniţa de emoţii, iar codiţa lui savantă iar e semn de întrebare .
-Şi Simina?
-Este mută şi cuminte, ceea ce e lucru mare!
luni, 13 decembrie 2010
gânditorul
Vezi tu Bia, fată dragă, singur pe televizor, Kitt e astăzi gândior.Nu doreşte să se joace, nu bea lapte, nu vănează, nemişcat precum un sfinx, pur şi simplu meditează şi se-ntreabă:
De ce baba are moş? De ce moşul are barbă? Cum aduce dimineaţa, pintenatul de cocoş? De ce soarele e galben? De ce creşte-n curte iarbă?Cum şi de ce zboară raţa? De ce oul nu-i pătrat?De ce laptele e dulce, nu sărat?
-De ce scăfârlia lui se întreabă-atât de multe, nu cumva a fost în curte?
De ce baba are moş? De ce moşul are barbă? Cum aduce dimineaţa, pintenatul de cocoş? De ce soarele e galben? De ce creşte-n curte iarbă?Cum şi de ce zboară raţa? De ce oul nu-i pătrat?De ce laptele e dulce, nu sărat?
-De ce scăfârlia lui se întreabă-atât de multe, nu cumva a fost în curte?
dimineaţă
După-o noapte liniştită, cam în orice dimineaţă, e puţină vânzoleală, în căsuţa cea cochetă de pe strada Nucului.
Moşul alb, cu pipa-n mână, mormăie că nu găseşte, nicăieri în toată casa, pipa lui.Iar bunica, ca bunica, prepară cafea cu lapte şi-o serveşte, într-o cană smălţuită, moşului, cam pe la şapte.
La şapte şi jumătate, Kitt micuţul tigrişor,pâş, pâş, pâş, e-n misiune pe covor.Iar în mintea lui felină, de expert în vânătoare, şlapii roşii cu buline, ai bunicii, sunt o mare provocare.
Puii negrii Pip şi Nod se trezesc abia la opt şi se iau la trântă dreptă-ntodeauna pentru-n dop, legat cu sfoară de uşa de la cămară.
La nouă, alba Simina, mai isteaţă si mai brează, tricotează un fular din lână sură, cu andrelele bunicii.Şi... cum numără întruna, doi pe faţă, doi pe dos, nu ştiu cum, firul de lână se-nvârteşte tacticos, pe lăbuţele micuţei, pe codiţă si pe bot.Zău, nu ştiu unde-i fularul, oricât stau să mă socot!
Pe la zece, mama Sheba îi culege pe blănoşi, îi sfădeşte, le dă lapte şi apoi îi pune-n coş.Şi cum până la amiază, nu mai este foarte mult, toţi pisoii meditează la timpul care-a trecut.
Moşul alb, cu pipa-n mână, mormăie că nu găseşte, nicăieri în toată casa, pipa lui.Iar bunica, ca bunica, prepară cafea cu lapte şi-o serveşte, într-o cană smălţuită, moşului, cam pe la şapte.
La şapte şi jumătate, Kitt micuţul tigrişor,pâş, pâş, pâş, e-n misiune pe covor.Iar în mintea lui felină, de expert în vânătoare, şlapii roşii cu buline, ai bunicii, sunt o mare provocare.
Puii negrii Pip şi Nod se trezesc abia la opt şi se iau la trântă dreptă-ntodeauna pentru-n dop, legat cu sfoară de uşa de la cămară.
La nouă, alba Simina, mai isteaţă si mai brează, tricotează un fular din lână sură, cu andrelele bunicii.Şi... cum numără întruna, doi pe faţă, doi pe dos, nu ştiu cum, firul de lână se-nvârteşte tacticos, pe lăbuţele micuţei, pe codiţă si pe bot.Zău, nu ştiu unde-i fularul, oricât stau să mă socot!
Pe la zece, mama Sheba îi culege pe blănoşi, îi sfădeşte, le dă lapte şi apoi îi pune-n coş.Şi cum până la amiază, nu mai este foarte mult, toţi pisoii meditează la timpul care-a trecut.
marți, 7 decembrie 2010
pururi ieri
ochii mei pierd pe rând toate culorile
nu e noapte nici zi nu e mâine nici azi
este ieri pururi ieri
şi mâinile mele se afundă-n zăpezi
devin translucide mă pierd
şi-aş fi vrut să nu strig să nu plec
să nu mor
ca o sălbăticiune fugară fără ecou
nu e noapte nici zi nu e mâine nici azi
este ieri pururi ieri
şi mâinile mele se afundă-n zăpezi
devin translucide mă pierd
şi-aş fi vrut să nu strig să nu plec
să nu mor
ca o sălbăticiune fugară fără ecou
luni, 6 decembrie 2010
insulă
plâng pasări fără culoare pe insula aceea
plouă cumplit uneori şi e frig
mult prea frig pentru gâze de-o zi pentru îngeri de lut
pentru inimi de ceară
şi dor cumplit uneori şi păsări şi gâze şi
îngeri de lut murind înnecaţi în inimi
de ceară
plouă cumplit uneori şi e frig
mult prea frig pentru gâze de-o zi pentru îngeri de lut
pentru inimi de ceară
şi dor cumplit uneori şi păsări şi gâze şi
îngeri de lut murind înnecaţi în inimi
de ceară
secunda
uneori
singura care contează e scunda aceea ca o scânteie
ca o zbatere de aripi de înger
nu e nevoie
să despici mereu firul în patru în opt în o sută
harta palmelor tale nici macar nu e atât de-ncifrată cum crezi
şi apoi
poţi să uiţi să mă pierzi să m-arunci
într-un sertar prafuit al minţii tale complexe
ştiu
singura care contează e scunda aceea ca o scânteie
ca o zbatere de aripi de înger
nu e nevoie
să despici mereu firul în patru în opt în o sută
harta palmelor tale nici macar nu e atât de-ncifrată cum crezi
şi apoi
poţi să uiţi să mă pierzi să m-arunci
într-un sertar prafuit al minţii tale complexe
ştiu
sâmbătă, 4 decembrie 2010
Somn
Vezi tu Bia, la căsuţa cunoscută, de pe strada Nucului, timpul a rămas la poartă să se scurgă-n voia lui.În casă miroase-a lapte şi a lene de pisici, culcuşiţi în balansoare, lângă sobă, moţăie cei doi bunici.Iar în coşul de nuiele împletit, dorm vreo patru ghemotoace de blăniţă, mustăcind.
Este seară şi moş Ene pe la gene, lasă somn. Numai Sheba mama mâţă şi pendulul nu prea dorm.Ei veghează peste somnul celor mici şi au grijă să viseze fericiţi.
Este seară şi moş Ene pe la gene, lasă somn. Numai Sheba mama mâţă şi pendulul nu prea dorm.Ei veghează peste somnul celor mici şi au grijă să viseze fericiţi.
miercuri, 1 decembrie 2010
Mâţe, mâţe!
Hai, mai spune, hai arat-mi, ce fac moşul şi-a lui babă, în căsuţa lor cochetă de pe strada Nucului? Ce face pisica neagră şi-ai ei pui?
-Moşul cred că-i supărat.
-Aşa crezi? De ce să fie?
-Strigă-ntruna:"Mâţe! Mâţe!"cu ochii-ndreptaţi în sus.Şi, să vezi ce grozăvie, pisicuţele puiuţi...
-Câte sunt?
-Cred că sunt patru şi sunt cocoţate toate, foarte sus.
-Cocoţate? Măi să fie, trebuie să văd şi eu. Hai Alina, dă-mi binoclul, că-i de rău! Dacă moşul le va bate? Dacă vor cădea în cap? Dacă nu ştiu să coboare? Ce ma fac?
Văd o pisicuţă albă, ca un bulgăraş de nea, cu gheruţele se ţine... de perdea.Vai de mine, abia se ţine şi dintr-un moment în altul, va cădea!
-Dacă-i albă, e Simina, o micuţă curioasă
-A căzut! Dar... e tare norocoasă, fiindcă, vezi...ca un făcut, moşul a prins-o în braţe şi nu s-a lovit deloc.
-Este inimos moşneagul.Ce noroc! Dar mai sunt trei puişori...
-Trei ai spus? Unul, ca un tigrişor, cred că-şi curăţă blăniţa...tocmai pe televizor!
-Puiul tigru este Kitt.
-Ţine coada îndoită, ca un semn de întrebare şi cu limba lui cea aspră este pus pe dichisit.
-Dacă vrei un pui cuminte, Kitt e cel mai nimerit...Lasă tigrul! Unde mai sunt puişori? După socoteala noastră, ar mai fi doi.
-Doi să fie... amândoi, rotofei şi dolofani s-au urcat pe un dulap, tocmai sus lângă tavan. Ei sunt negrii, ca de smoală şi-acum miaună întruna
-Sărăcuţii!
-Uite c-a venit bătrâna! Cu o scară... îi culege ca din oală.
-Vai de ei, pisoi de smoală!...Puii negrii-s Pip şi Nod, bine c-au scăpat şi ei.Şi dacă bătrânii noştri nu îi vor trimite-n pod, la vânat de şoricei, însemnă că sunt iubiţi, răsfăţaţi, ca nişte prinţi.
-Moşul cred că-i supărat.
-Aşa crezi? De ce să fie?
-Strigă-ntruna:"Mâţe! Mâţe!"cu ochii-ndreptaţi în sus.Şi, să vezi ce grozăvie, pisicuţele puiuţi...
-Câte sunt?
-Cred că sunt patru şi sunt cocoţate toate, foarte sus.
-Cocoţate? Măi să fie, trebuie să văd şi eu. Hai Alina, dă-mi binoclul, că-i de rău! Dacă moşul le va bate? Dacă vor cădea în cap? Dacă nu ştiu să coboare? Ce ma fac?
Văd o pisicuţă albă, ca un bulgăraş de nea, cu gheruţele se ţine... de perdea.Vai de mine, abia se ţine şi dintr-un moment în altul, va cădea!
-Dacă-i albă, e Simina, o micuţă curioasă
-A căzut! Dar... e tare norocoasă, fiindcă, vezi...ca un făcut, moşul a prins-o în braţe şi nu s-a lovit deloc.
-Este inimos moşneagul.Ce noroc! Dar mai sunt trei puişori...
-Trei ai spus? Unul, ca un tigrişor, cred că-şi curăţă blăniţa...tocmai pe televizor!
-Puiul tigru este Kitt.
-Ţine coada îndoită, ca un semn de întrebare şi cu limba lui cea aspră este pus pe dichisit.
-Dacă vrei un pui cuminte, Kitt e cel mai nimerit...Lasă tigrul! Unde mai sunt puişori? După socoteala noastră, ar mai fi doi.
-Doi să fie... amândoi, rotofei şi dolofani s-au urcat pe un dulap, tocmai sus lângă tavan. Ei sunt negrii, ca de smoală şi-acum miaună întruna
-Sărăcuţii!
-Uite c-a venit bătrâna! Cu o scară... îi culege ca din oală.
-Vai de ei, pisoi de smoală!...Puii negrii-s Pip şi Nod, bine c-au scăpat şi ei.Şi dacă bătrânii noştri nu îi vor trimite-n pod, la vânat de şoricei, însemnă că sunt iubiţi, răsfăţaţi, ca nişte prinţi.
duminică, 28 noiembrie 2010
Un moş şi o babă
Am primit de la bunicu' un binoclu fermecat.Cu el vom vedea departe, într-o lume de poveste şi vom scrie tot în carte. Înainte, că mai este!
-Vezi tu, draga mea fetică, casa albă şi cochetă de pe strada Nucului?
¨-Casa albă, casa albă...stau în ea un moş şi-o babă.Despre asta vrei să-mi spui?
-Despre asta.Cum e moşul?
-Aaalb de to! .Are plete şi o barbă parcă-i neam cu Barbă-Cot.
-Iar bătrâna?
-Bunicuţa? E micuţă ca şi mine, dar e albă ca şi moşul şi... cam seamănă cu tine.Prea sunt singurei bâtrânii, n-au copii? N-au nici nepoţi?!
-Au, dar au plecat cu toţii, în cele străinătăţi.Dar, ascultă dragă Bia, nu auzi nimic, nimic?
-Parcă-aud un mieunat...mic, subţire, de pisic.
-Şi...mai vezi ceva pe-acolo?
-Un coş parcă...din nuiele, împletit.
-Şi în el?
-Văd ghemototoace, de blăniţă şi o mâţă.
-O pisică?
-Una foarte pisicoasă, cu blăniţa neagră-neagră şi păşeşte tacticoasă,.parcă ar călca pe ...aţă Ştii Alina, m-am mai liniştit un pic.Moşii noştri albi şi mici, nu sunt singuri, au pisici!
-Vezi tu, draga mea fetică, casa albă şi cochetă de pe strada Nucului?
¨-Casa albă, casa albă...stau în ea un moş şi-o babă.Despre asta vrei să-mi spui?
-Despre asta.Cum e moşul?
-Aaalb de to! .Are plete şi o barbă parcă-i neam cu Barbă-Cot.
-Iar bătrâna?
-Bunicuţa? E micuţă ca şi mine, dar e albă ca şi moşul şi... cam seamănă cu tine.Prea sunt singurei bâtrânii, n-au copii? N-au nici nepoţi?!
-Au, dar au plecat cu toţii, în cele străinătăţi.Dar, ascultă dragă Bia, nu auzi nimic, nimic?
-Parcă-aud un mieunat...mic, subţire, de pisic.
-Şi...mai vezi ceva pe-acolo?
-Un coş parcă...din nuiele, împletit.
-Şi în el?
-Văd ghemototoace, de blăniţă şi o mâţă.
-O pisică?
-Una foarte pisicoasă, cu blăniţa neagră-neagră şi păşeşte tacticoasă,.parcă ar călca pe ...aţă Ştii Alina, m-am mai liniştit un pic.Moşii noştri albi şi mici, nu sunt singuri, au pisici!
Cartea mea cu pisicuţe
Bia, o dulceaţă de fetică, m-a rugat să scriu o carte, cât de mică, cu lăbuţe mici, pufoase, prevăzute cu gheruţe, cu mustăţi subţiri, de aţă şi blăniţe, ochişori ca de mărgele şi codiţe...jucăuşe.Iar eu, cum nu stau pe gânduri când e vorba de fetiţe, mustăcioare şi codiţe, m-am gândit să scriu cu Bia, cartea mea cu pisicuţe.
marți, 23 noiembrie 2010
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)