poem de citit pe nerăsuflate

beau ceai
verde roşu albastru de mărar muşeţel mentă
seminţe de in
fierbinte călduţ sau cu gheaţă fiert sau doar infuzat
beau ceai
nu foarte mult e doar a doua cisternă sau poate
a treia nu cred să fi băut mai mult de atât în ultima lună
dar cine mai ştie precis cine să numere
eu nu
sunt ocupată să beau un ceai şi încă un ceai
totdeauna din cana cea albă pictată cu inimi
şi
am ajuns să savurez ceaiul aşa cum savuram o ţigară
fumată cu tine la ore imposibil de albe şi mici
şi parcă aş vrea să-ţi mai strig că mă las de fumat şi de tine
de tot ce mă ţine departe de crisalida din care-am zburat
să râzi şi să râd să îmi fie dor de ceva ca de tine
beau ceai
noaptea începe să fie de vară amirosind a floare de tei
şi a flirt şi poate-aş lăsa toate găzele să îmi zboare prin sănge
prin pori şi prin vene dar cana mea pictată cu inimi
se cere umplută mereu şi n-am timp
beau ceai la ore imposibil de albe şi scriu
poem de citit pe nerăsuflate cu mireasmă de tei

codiţe de leac

"să mă cauţi în tine ecou"spunea Alma

pe marginea lumii în echilibru perfect
cu braţele deschise ca nişte aripi gata de zbor
inspira cu nesaţ îşi umplea plămânii cu soare de mai
şi zâmbea ştrengăreşte

"cerceii cei mai de preţ sunt roşii şi dulci precum prima iubire"
striga ea apoi în vreme ce se rotea cu părul în vânt
mai repede mai repede mai repede
un adevărat titirez

poate-aş fi râs
în hohote şi din toţi rărunchii aşa cum se răde la vremea cireşelor
dar pe atunci eram foarte bătrănă şi nu pricepeam micile bucurii ale Almei
îmi construisem *o bibliotecă de ceaiuri şi leacuri băbeşti*
eram preocupată să citesc şi să uit despre toate mereu
iar roşi-inimoşi cerceii Almei in ochii mei aveau doar codiţe de leac
pe care le aşezam tacticos la uscat pe o bucată de ziar

de luni până joi întotdeauna de luni pănă joi la apus
sub umbrar