în cele din urmă

*vezi tu*

spune Alma în vreme ce eu îmi leagăn durerea
ca pe un prunc cu ochii în lacrimi

*despicătura adăncă din pieptul tău se va închide curând
nu e rană de moarte
e mai degrabă un semn că trăieşti şi că simţi

va fi o cicatrice roşie ca o dâră de sănge
apoi timpul va scrie pe ea
o poveste o saga sau cel mai frumos poem de iubire

crede-mă suflet blând
amarul şi zgura din tine se vor estompa tot mai mult
şi
în cele din urmă vor dispărea*

dragă alter 14

uneori
pe muchia aceea subţire dintre somn şi trezire
îmi pare că simt
paşii tăi fără urme şi îmi vine să-ţi strig
nu păşi temător
nu-ţi strânge pleoapele la răscruce de vânturi
nu privi cu mânie
mai ştii
eu aveam doar un as totdeauna
în vreme ce tu deschideai evantai careul de dame
eu tăceam toată zbaterea mea
tu răsuceai vorbe goale
şi ţeseam amândoi fantezii despre lumi
departe de toţi demonii tăi de îngrădirile mele

mai ştii
am promis să nu te lipsesc de paharul nostru de vorbă
să nu mă ascund să nu fug să nu tac
de dorul tău să nu mor repetat ci să-ţi ţes o poveste
spre seară

azi
vântul aduce miros de pământ de curând semănat
de soare cu miere magnolii în floare
eu împletesc funigei şi mă rog pentru Heathcliff
şi sufletul lui zbuciumat „La răscruce de vânturi”

dragă alter 13

nu vreau să deschid ochii şi nu vreau să aud
ştiu
la colţul blocului meu un bătrân vinde ghiocei
şi brânduşe şi armuri pentru suflete mici

la ce bun dragă Alter
în mine e doar un prelung ţiuit şi-aş dormi
o zi şi încă o zi
aş dormi toate zilele ce mi-au rămas fără tine
fără vremea în care încă-aş fi putut să te fur
fiindcă
azi primăvara nu are culoare nici gâze
nu are nimic
şi eu sunt doar o pisică neagră bolnavă de tine
ghemuită pe acest capăt de lume
şi torc

şşş

au îngheţat tânguielile lupilor aninate de lună
ca de un lampion purtător de dorinţe spre cer

au adormit toate nopţile albe cu stihiile lor
aducătoare de spaime şi ger

să nu le tulburi tăcerea

să nu le trezeşti

doar ţine-mă strâns şi spune-mi şoptit
(chiar dacă încă nu mă iubeşti)
despre miresme de fluturi şi aripi de flori

despre nori scărmănaţi ce par îngeri sau munţi
despre frunţi descreţite şi despre păsări de foc

despre harta din palma ta stângă noroc
nenoroc

adăposteşte-mă de sfârşitul de lume ce vine
în tine precum o arcă făcută anume să ţină
mereu departe de rău tot sufletul meu

curcubeu

încă o singură dată

*nu pune sufletul tău în palmele nimănui*

spune Alma în vreme ce eu vreau să plâng şi să plâng
şi să plâng doar aşa ca şi cum aş savura o cafea nefiresc de amară
şi nu vreau s-o pricep doar privesc printre gene ca un copil răsfăţat
ştiu că acest *nimănui* n-o include pe ea
fiindcă ea e de tot şi cu totul din alt spaţiu şi loc de altundeva
iar mâinile ei sunt atăt de frumoase şi albe şi
felul în care gesticulează cu ele prin aer mă face să mă gândesc
întotdeauna la aripi la zbor la o lebădă-înger captivă într-un trup de femeie

dar Alma mă ceartă şi în sinea mea jur că n-am să iubesc decât
încă o singură dată până la cer şi-napoi cu tot roiul de stele şi
că n-am să mă pierd decât încă o singură dată cu totul

în nori

flori de gheaţă

"vezi tu iarna asta este mai rea decât iarna de-afară*

spunea Alma într-una din serile geroase pe care
le simt în mine şi-acum
vocea ei atât de caldă-altă dată aproape striga
răguşit

*este albă prea albă pentru sufletul tău
numai ger fără urme de sănii fără urme de paşi
fără cer
n-o îmbăţişa n-o iubi n-o lăsa să facă din tine o umbră
nu te ascunde în tine ca o sălbăticiune
n-o bântui*

eu ascultam privind-o pe Alma
ca şi când ea mi-ar fi ucis ursuleţul de pluş
ca şi cum ea ar fi fost vinovată de neorânduiala
dintre sprâncenele mele
oftam şi în mine înfloreau flori de gheaţă
tăceam

un oraş numit Joi

"vezi tu"

spunea alma în serile cu arome de licori fermecate

"dincolo de rotocoalele acelea de fum sau de ceaţă
dincolo de munţii ce par nori scărmănaţi
dincolo de larma nebună ce-ţi sună-n timpane
de la primul cântat al alarmelor
e un oraş
altfel decât toate oraşele lumii "

şi rămânea aşa
furată de gânduri in vreme ce prin ochii ei
se perindau toate anotimpurile în ţinute de bal
şi buzele ei schiţau enigmatic un zâmbet
aproape ştrengar

"vezi tu"


spunea alma apoi după un oftat prelungit
şi degetele palmelor ei tremurau deveneau străvezii
precum aripile unei păsări de apă

"într-o zi am să plec
îţi spun numai ţie să ştii să nu fii surprinsă când vei desluşi
că nu sunt undeva pe aici
oraşul acela e aşa
ca o oază în care timpul nu însemnă nimic
şi toţi citadinii au vreme să mergă la pas
să se mire
să înalţe zmeie din carton colorat
şi mă cheamă
de multă vreme mă cheamă ca şi cum fără mine
ar fi mai sărac
ca şi cum fără mine n-ar fi"

bunul meu Ra 2

s-ar putea să fie târziu sau foarte devreme
din cale afară de cald sau imposibil de frig
nu ştiu şi parcă nu-mi pasă fiindcă vezi tu bunule Ra
toată febra năucitoare halucinant de fierbinte
căţărătoare pe-arome de scorţişoară şi vin
se încăpăţânează să-ncapă în cana mea
în nări şi pe gene cu lene şi de n-ar fi un chin
prea dulce şi prea nu ştiu cum ţi-aş spune acum
tot ce tac de o vreme dar mi-e frig sau imposibil de cald
şi sub pleoape irişi ard violet ning fluturi şi flori din caişi
e deopotrivă şi iarnă şi vară în fanteziile mele perene
vreme pesemne de scris un poem cu ochii închişi

FERMA ANIMALELOR - FILM INTEGRAL

bunul meu Ra

nu plouă niciodată în nori
toate bune
şi m-am găndit să îţi scriu uneori
două trei rânduri
aşa
ca şi cum te-aş iubi ca şi cum mi-ar fi dor
ca şi cum timpul ar mai avea răbdare cu mine
nu aş fi o marionetă dintr-un teatru de umbre
şi aş învăţa cu răbdare să număr
până la doi

văzută de-aici lumea are-o culoare aparte
şi liniştea ta se aude mai bine cum curge
şi curge
ca şi cum ţi-ar fi dor ca şi cum m-ai iubi
ca şi cum ai fi sărac fără mine şi-ai vrea
să faci casă bună cu mine pe nori

poem pisicos

să mă ierţi dacă tac uneori şi m-ascund
dar vezi tu lunea
e întotdeauna prea luni
ziua în care cobor pe pământ şi mă scutur
de toate duminicile pisicoase şi dulci
de funigei şi de fluturi de mine
de fanteziile mele aproape cuminţi
de tot şi de tine

apoi vreau dintr-o dată să fiu balaur sau zmeu
să fulger să tun să mut şapte munţi şi o vale
să întorc lumea mea cu susul în jos şi cu josul în sus
şi
spre seară spăşită să torc un poem
pisicos
în braţele tale

într-o zi

înainte de ultima ploaie eram un desen pe asfalt
făcut din soare şi cretă colorată de mâna unui copil visător
oglindeam în mine bucuria şi visele lumii
râdeam în toate culorile şi toate culorile îşi găseau bucuria în mine
dar
în cele din urmă a venit ploaia năucitoare şi rece ca un sfârşit
m-a învins şi-am fugit
acum
mă adăpostesc pentru o vreme in curcubeul
crescut din oala cu galbeni a celui mai ghiduş spiriduş
dar în adâncul meu cel mai adânc încă ştiu
într-o zi
mâna unui alt copil visător mă va desena pe asfalt

dragă Alter 12

nu ştiu cum
dar s-a luminat fără tine
nu e noapte nici ceaţă nici dor
respir
nu mai las toamna să plângă
ca o bocitoare păgână in mine
nu mai zac învinsă de febră
nu mor

şi mirare timpul se scurge cuminte
şi blând ca şi când aş mai avea de trăit şapte vieţi
toate pline de soare şi cânt
şi-mi e foame şi sete şi vreau să mă caţăr în toţi pomii rotaţi
să muşc cu nesaţ dintr-un măr ca o evă
să întreb să cunosc să dansez un dans şi încă un dans
căte unul pentru fiecare secundă în care am fost bolnavă de tine
şi-ai râs

nu ştiu cum
soarele chiar a răsărit fără să întrebe de tine
cocoşii-au cântat şi

tot răul s-a dus