wolf

long wailingh
his howl
like a harpoon
rip moon
from there dripping the pain
into the trap laid by man

Alicronia

nu îți cer nici măcar să m-asculți

e una din discuțiile acelea la o cană de apă
cu un analgezic și un antigripal
discuții în care de regulă febra are primul cuvânt
și are dreptate
gravităm
cum fluturii de noapte în jurul luminii de veghe
cum planetele
dac-ar fi fost după mine aș fi ales să fiu o planetă mai sofisticată
(cum era planeta aceea hotel din ”al cincelea element”)
ha
n-a fost să fie
majoritatea speciilor în prag de extincție au strigat
”hei crazy oprește noi coborâm”
și-au plecat
au rămas numai caii când roșii când verzi frumos înșirați pe pereți
în living în baie în camera mea
în oglindă
mă privesc adânc și îmi spun
”sunt rea
de astăzi voi fi sau poate

 de mâine
de anul ce vine voi reuși să spun nu
și voi fi neiertătoare cu toți sau aproape
cu febra”

apoi pun de cafea

a deep voice or a very suave

"You know"

Alma said in one of our nights of counsel and mysteryâ

”"I have no the exact definition of life
of death nobody has but sometimes it's just like that
you travel
an archaic vehicle or
one modern
in the air on the water on the road of iron or stone
first class or the last class
does not even matter
you travel
others around you talk about all
all but not you
 because you took the air very absent
very blasé and you do not feel

to the window all the beauties of the world 

long are spoiled from prying eyes but not yours 

because your eyes are stuck deep in the floor

you're thinking about a thousand ... 

and the green horses on the walls

now you do not feel

maybe you'll have tomorrow

after a year or two years

you'll see how it sees the world 

and to hell 

everything seems to flow normally

when 

a deep voice or a very suave 

direct increase in your eardrums and says: 

"Please keep calm and 

Prepare your souls for evacuation "

o voce gravă sau una foarte suavă

”știi

spunea alma într-una din serile noastre de sfat și de taină

” nu am o definiție exactă a vieții 

a morții

nimeni nu are dar uneori e așa

călătorești

cu un vehicul arhaic sau cu

 unul  ultramodern 

în aer pe apă pe drum de fier sau de piatră

cu clasa întâi sau cu ultima clasă

nici măcar nu contează

călătorești

în jurul tău ceilalți vorbesc despre toate

cu toți dar nu și cu tine 

fiindcă tu ți-ai luat aerul de foarte absent 

foarte blazat și n-ai chef

la fereastră toate frumusețile lumii

îndelung răsfățate de ochii curioși dar nu și de tine

fiindcă ochii tăi stau înfipți adânc în podea

te gândești la o mie de ...

și la cai verzi pe pereți

nu ai chef nu acum poate mâine

la anul sau peste doi ani

o să vezi cum se vede o lume

și la dracu'

 totul pare să decurgă normal

când 

o voce gravă sau poate una foarte suavă

crește direct în timpanele tale și spune:

”vă rugăm păstrați-vă calmul și

pregătiți-vă sufletele pentru evacuare”

uneori

 mi se împăienjenesc ochii căutând
ceva altceva dincolo de albul unei foi
 de ecran de fereastâ
de ochii  care căznesc să nu spună nimic

dincolo

 nu  stiu de caut viața sau doar cuvintele
care de-o vreme nu mai fac casă bună cu mine
oamenii sau doar siluetele lor într-un teatru de umbre

uneori

 mă despică  pumnal dinspre înăuntru înfipt
un dor de ceva ca de-o vară cu soare cuptor și cu pietre de râu
înșirate sub tălpile mele cum niște trepte vrăjite
către o dimensiune bizară

niciplângenicirâde

 într-o realitate a lui
rătăcit  în timpul de azi

sălbatic

cum un animal preistoric
fără să știe de zurgălăi sau colinde
sufletul meu indigo hibernează
sub o pătură groasă de iarnă polară

aluviuni

vulcani adormiți sau
aluviuni cu o textură ciudată
câteodată fierbinte
câteodată de piatră
totdeauna aproape de inimă
îngrădindu-ne

nespusele nesupusele sedimentează

dragă alter 20

aici ferestrele se deschid spre-n afară

vezi tu

nu te-am uitat nu de tot
te mai caut în mine ecou să îți spun
cum trăiesc
 într-o lume reală cu susul în jos
în care oamenii își scuză strănutul
 cum ar cere iertare pentru păcat
pentru viciul pe care ei l-au ales
dragă Alter

percep lumea asta atât de  ”pe dos”
ca pe o haină primită  de sufletul unui mort oarecare
pe care nu l-am știut
nu l-am iubit
nu l-am plâns
dar o port  așa de ”pe dos”
și
cu totul prea mare

viața se ia

în toate zilele ne comportăm de parcă am fi
mărfuri ușor perisabile
ambalate în celofan staniol sau oricealtcevace
ne poate ține feriți de lumea reală
de care fugim ca de-o boală contagioasă
”mare atenție viața se ia”
pare să strige în noi celălalt
robotul pe care-l lăsăm să preia toate corvezile
comenzile zilele nopțtile

”atenție viața se ia”

în toate zilele ne

îngrădim ne ascundem tăcem
 înghițim hapuri la modă de trei ori pe zi sau de patru
ne îndesăm căști pe urechi  hituri reclame
ultima bârfă tv sau online
”viața se ia”
ți-aș striga dacă-aș ști că m-auzi
de acolo de sub ambalajul tău
cool

noiembrie

după o periaoadă de incubație mult prea lungă

să te prinzi care-i cauza de când și de cine

pe cine cu ce 

noiembrie se mută

în oasele tale

un umăr o coastă genunchii

nu le ia pe toate odată

nu brusc

nu fățiș

nu brutal

are clasă

cu flerul lui merge întotdeauna la fix

știe că nu te-ar lăsa inima să/-l ții în drum ca pe un milog

nu acum cu toate vântoasele astea trezite deodată la viață

așa că-l primești în os și în casă 

în colțurile ochilor și sub pleoape fiindcă tu crezi că-i simțit

și stă o singură noapte

nimeni să numere

firele de nisip răzvrătindu-se în clepsidrele 

 fragile ce suntem

 zilele

 acelea lipicioase și lungi

lucind în lumina toamnei așa 

fără un anume motiv

cum dârele fără capăt lăsate de melci

 micile filosofii de doi bani spuse la coadă

în stația de tramvai sau în trafic

nu trebuiesc numărate

parafate timbrate fiindcă vezi tu

oriunde ar încerca să se scurgă

liniștea

trebuie umplută mereu cu ceva

manej

nu sunt bune oglinzile îmi spun
nici linia asta atât de
abia vizibilă care- mi despică palma
lăsându-mă în jumătate din jumătatea mea
de viață să-aștept
nu sunt bune oglinzile
doi pași la stânga trei pași la dreapta
trei pași la stânga patru la dreapa
ca o felină de circ uitată-n manej
și apoi
la ce bună domesticirea
când viața se furișează prin tine
ca un fur

despre mașini

nu mai spuneam nici măcar vorbe  tăceam ore  zile  luni
 ( marțea vine soacra și cu ea trebuie trebuie să vorbesc)
până când am dorit" să vorbim despre mașini"
 cu toate că la asta mă pricep cel mai puțin
"să vorbim" ai replicat cu jumătate din jumătate de gură și -ai zis "motor'
eu ca să mă dau mare "electromotor" și imediat după- am trântit "carburetor"
"carburator" m-ai corectat tu dar nu m-am lăsat
intuisem cumva regula jocului și-atunci au început să curgă
 vorbele acelea care ție iți fac ochii să lucească sălbatic
"bujie  anvelopă  instalație claxon  parbriz  circulație”
 eram Cineva  de acum vorbeam destul de fluent
limba ta și numai în gând mă cruceam scuipam de deochi
și juram că între noi există comunicare fără acele semne de circulație-întrebare