astenie de primăvară

sã imi fie dor de ceva ca de tine mi-e dor

tu sã râzi când eu spun despre gâze

şi fluturi zburãtãcind în stomac

sã te cert sã te uit sã te caut

cum o febrã rebelã în mine

sã mã îmbãt cum aş bea o tãrie

pe inima goalã sã zac

dragă Alter 19

după ce mi-au tăiat aripile au rămas nişte cioturi
dureroase la vreme la frig şi la ceaţă
dar mai ales dureroase în zori
când cerurile se rup de pământ sângerând
n-au putut să le taie de tot
să le smulgă cum smulgi buruienile
sa le ardă
electrotermocauterizare cum fac cornutelor
crescătorii avuţi
muguri de aripi creşteau iar şi iar la fiecare extirpare profundă
şi ei oboseau peste măsură
oboseau într-atât încât aş fi spus că renunţă
şi mă lasă-n durerile mele să plec
mai înalt şi mai alb
mai departe
dar nu m-au lăsat
le-au tăiat mai de sus să rămână doar cioturi
dureroase la frig

în seri ruginii mă plimbă prin burgul înţesat de miresme
 şi arome de ceai
de turle cu clopot şi sfinţi răstigniţi la răscruce de evi
centauri şi sfincşi
nu mă scot la mezat doar m-arată ca pe un trofeu câştigat cu sudoare
şi râd zgomotos dragă Alter
vorbesc despre viaţă ca şi cum ar vorbi despre o târfă bătrână
şi râd
iar şi iar ca şi cum râsul le-ar ţine de foame şi frig

 nu mă dau
nu mă pierd doar tresar la răstimpuri
parcă  speriaţi că mai zbor în înalt aşa fără aripi
din burgul ăsta prea plin prea bătrân
prea jilav

pisicile nu se dresează

''drastic'' ai spus
cum un stăpân
sacadat
apăsând pe vocale
în vremea când eu ningeam
în mine adânc
troienind amintiri
piedestaluri
un regat ce-ar fi fost doar al tău cu fiecare sistolă diastolă
sistolă
''drastic'' milord nu sună
poţi privi încurcat
încruntat mai bine citeşti ziarul de ieri sau palma mea stângă
''drastic'' e aşa un cuvânt
ca o cămaşă de forţă
nu poţi plânge ierta nici iubi drastic
şi-apoi ţi-am mai spus milord
pisicile nu se dresează
doar torc

dragă Alter 18

"mi se aburesc ochii" am să-ţi spun
şi-am să-ţi spun cum insula asta(se zice) ar fi coborâtă din nori
într-o toamnă demult
pe vremea când cerul era bântuit de dragoni
uriaşi scuipători de flăcări pe nări şi pe ochi
cum fachirii vechilor zei trebuie să fi fost
o insulă aşa
ca o toamnă târzie care îţi intră în oase
în piept
îţi curge prin vene năvalnic şi rece
cu ploi

ştii
băştinaşii de-aici au sânge arămiu şi ochii de apă
 păr arămiu
iar pielea cum lutul nears îndeajuns
zâmbitori
mereu zâmbitori şi făcuţi cu răbdare
încăt uneori aproape-aş uita că mi-e dor
şi că doare
locul în care-am lăsat parte din mine
din care m-am rupt ca un fruct dat în pârg
ca un prunc înţărcat cu de-a sila
cu totul târziu

aproape-aş uita dar sub pleoape e ţara
nu de munţi şi de ape de pământ şi de piatră
ci altfel
cum numai în gând mai trăieşte copila din mine
iubita
îndrăgostita cu ochi visători

mă cânt cum  pruncii orfani
cum stihiile
cum bocitoarele bătrânilor zei dragă Alter
străbat labirinturi pe insula toamnei
şi îţi mai scriu uneori

reguli

tu
unu şi cu unu fac doi
fără unu iar unu bla bla

eu
să nu mă săruţi
baloanele de săpun au nevoie de aer
şi eu
în toate dimineţile vreau

o insulă numai a mea

dragă Alter 17

iar
şi iar
pregătite de zbor
sau de moarte
se frângeau repetat
o mie de arpi în mine

acum un veac

tânjeam
fără să ştiu
că tu ai plecat
din lumea ta
în alt univers răsturnat

poem

câteodată
vine cu frig ca o împresurare
ca o intrare-n sevraj
sau ca un pumnal înfipt între coaste
dinspre înăuntru n-ai cum să te ghemuieşti
în tine
să visezi cai verzi pe pereţi
să numeri ploi până adormi
şi de adormi
e acolo aşteptând s-o rosteşti sacadat
cum un blestem sau descânt
rosteau preotesele vechilor zei
alteori vine foc în palme
pe ochi şi pe buze
şi-o scuipi mamazmeilor
poezia asta e de fapt
posedare

struguri

vezi tu neorânduiala aceasta bizară dintre sprâncenele mele
cutele la fel caracterelor cuneiforme pe care le scrijeleau sumerienii"

întreba vocea tristă şi gravă a Almei
într-una din serile în care-aş fi vrut să o ştiu pe de rost
empatic
cu toate reuşitele şi renunţările ei cu toate firele albe
cu lucoarea jucăuşă a ochilor ei de copil
cu tot

"m-au învăţat unii că strugurii sunt acri

şi răi
prea sus pentru mine
iar eu nu m-am revoltat niciodată decât în mine adânc
şi-am poftit"


mă împresura vocea Almei
şi aerul din odaie devenea dintr-o dată puţin
mai puţin
îvreme ce degetele mâinilor mele se ridicau instinctiv înspre frunte
spre locul acela îngust

"te conjur draga mea
nu crede tot ce îşi doresc alţii să crezi nu tânji fără să încerci să culegi
nu muri în tine puţin de fiecare dată când ţi se cere să mori"

ghetuţe de lac

"trei

în călătoria asta nu pleacă decăt ochii curioşi

doi şi jumătate

avem perne de perne pufoase şi mari cât toată Calea Lactee

doi

pentru fiecare nas cârn am în buzunar pus deoparte

cel mai fin praf de stele"

aşa striga Alma cu glasul de taină

în vreme ce patul ei aproape uriaş primea pasageri

în pijamale de gală

şi la bord erau încărcate albume şi cutii de pantofii

cu poze color sau alb-negru dând pe dinafară de atâta poveste

"unu

pornim

plângăcioşii nu au voie la bord"

corabia noastră aluneca peste timp spre ţinuturi

cu totul şi cu totul aparte

şi ea Alma devenea tot mai mică

mai mică

până când ajungea o zânişoară cu ghetuţe de lac

cod roşu

unele gănduri au forme diforme ciudat de ciudate
după ce soarele a curs nemilos peste noi
o zi şi o noapte
ce noapte
te cred pe cuvânt dacă-mi spui că sunt apă
şaptezeci la sută din mine-ar susţine (spun unii)
o barcă
ce barcă
maybe aerul ăsta cyclam e adus de pe marte
de la el s-au lichefiat trotuarele drumul
cuvintele sparte
ce sparte
turnul meu a devenit translucid şi vizibil mai mic
şi parcă aş vrea să mă mut intr-un castel
de nisip
ce nisip
mişcător vara asta nu am mintea întreagă
vorbesc fără mine în dodii
beau lavă

cod galben

un melc lipicios îşi face drum peste tâmpla ta stângă
cu trudă agale
îţi spui că nu te-ai imaginat niciodată un obstacol greu de trecut
şi aproape zâmbeşti

e una din nopţile acelea în care nu vrei să te gândeşti
la cerul cu nori sfârtecaţi aninat de turla bisericii
la cele patruzeci de grade la umbră
la "azi"
la "mâine"
acele ceasornicului aleargă haotic de-a-ndoaselea

sub pleoape onirofilmul tău preferat

replica unui poem de Adrian Suciu

de ce săpăm un râu între noi
spune tu

odată am dat focului somnul
şi m-ai plantat în tine ca pe un sâmbure curat
în pământ bun
nici un semn din sângele nostru nu prevestea dimineaţa
nici focul din tine
focul în care m-ai aruncat ca pe un cireş uscat

mâncam poezie pe pâine abia respirând şi visam
cum vom rodi o livadă cu fluturi
cum vom nedormi toate nopţile aşa ca şi cum
ai savura o ţigară care nu se termină niciodată

apoi m-ai zidit în tine
ca pe o fereastră oarbă într-un zid roşu
să nu se vadă din orele neverosimil de albe nimic
nici un semn în sângele tău sau al meu
nici o umbră de fum
numai Styxul curgând

spune tu

poem de citit pe nerăsuflate

beau ceai
verde roşu albastru de mărar muşeţel mentă
seminţe de in
fierbinte călduţ sau cu gheaţă fiert sau doar infuzat
beau ceai
nu foarte mult e doar a doua cisternă sau poate
a treia nu cred să fi băut mai mult de atât în ultima lună
dar cine mai ştie precis cine să numere
eu nu
sunt ocupată să beau un ceai şi încă un ceai
totdeauna din cana cea albă pictată cu inimi
şi
am ajuns să savurez ceaiul aşa cum savuram o ţigară
fumată cu tine la ore imposibil de albe şi mici
şi parcă aş vrea să-ţi mai strig că mă las de fumat şi de tine
de tot ce mă ţine departe de crisalida din care-am zburat
să râzi şi să râd să îmi fie dor de ceva ca de tine
beau ceai
noaptea începe să fie de vară amirosind a floare de tei
şi a flirt şi poate-aş lăsa toate găzele să îmi zboare prin sănge
prin pori şi prin vene dar cana mea pictată cu inimi
se cere umplută mereu şi n-am timp
beau ceai la ore imposibil de albe şi scriu
poem de citit pe nerăsuflate cu mireasmă de tei