vineri, 31 decembrie 2010
miercuri, 29 decembrie 2010
onirofilm
Simţi?
Uneori dimineaţa miroase "a mine"dureros de plăcut şi te cânţi,
în tine ascuns ca o bocitoare păgână,
şi râzi şi te cerţi şi te frângi.
Fructul oprit este dulce,
deopotrivă aproape de iad şi de rai, păcat şi virtute, otravă şi vin.
Te juri mincinos cu toate că ştii,
în lumea utopică din spatele pleoapelor tale sunt eu, numai eu şi mă simţi.
Mă adulmeci flămând.
Te dor şi te ard ,te simt şi mă mint că exist uneori,
numai când dimineaţa ta miroase "a mine"
şi a dor de alint.
Uneori dimineaţa miroase "a mine"dureros de plăcut şi te cânţi,
în tine ascuns ca o bocitoare păgână,
şi râzi şi te cerţi şi te frângi.
Fructul oprit este dulce,
deopotrivă aproape de iad şi de rai, păcat şi virtute, otravă şi vin.
Te juri mincinos cu toate că ştii,
în lumea utopică din spatele pleoapelor tale sunt eu, numai eu şi mă simţi.
Mă adulmeci flămând.
Te dor şi te ard ,te simt şi mă mint că exist uneori,
numai când dimineaţa ta miroase "a mine"
şi a dor de alint.
luni, 27 decembrie 2010
Prima ninsoare
Deşi-i frig de ceva vreme iar în sobă trosnesc lemne, toată gaşca de blănoşi (azi, ceva mai curajoşi) a ieşit iar la plimbare.
-Ce mustăţi întrebătoare! Ce blăniţe zgribulite! Ce priviri nedumerite!
-După cum vezi, dragă Bia, cred că acei mici pisoi din ograda moşilor, nu-nţeleg care-i pricina, pentru care toată curtea, toată lumea, are-acum blăniţă albă, ca Simina.
-Şi din cer cad fluturi mici, foarte reci, foarte pufoşi, peste gaşca de blănoşi. -Este prima lor ninsoare şi în lumea asta albă,paşii lor sfioşi şi mici lasă urme pe zăpadă.
-Şi alunecă blănoşii, şi mai cad, din când în când, iar bunicul şi bunica, mor de dragul lor văzând.
-Ce mustăţi întrebătoare! Ce blăniţe zgribulite! Ce priviri nedumerite!
-După cum vezi, dragă Bia, cred că acei mici pisoi din ograda moşilor, nu-nţeleg care-i pricina, pentru care toată curtea, toată lumea, are-acum blăniţă albă, ca Simina.
-Şi din cer cad fluturi mici, foarte reci, foarte pufoşi, peste gaşca de blănoşi. -Este prima lor ninsoare şi în lumea asta albă,paşii lor sfioşi şi mici lasă urme pe zăpadă.
-Şi alunecă blănoşii, şi mai cad, din când în când, iar bunicul şi bunica, mor de dragul lor văzând.
Lecţii
-La căsuţa moşilor de pe strada Nucului, fiecare ghemotoc îşi vede de treaba lui. Mama Sheba îi îndrumă, le dă lecţii, îi învaţă, să deprindă de cu mici lucruri bune pentru viaţă.Ia priveşte şi tu Bia!
-Văd! Simina cea micuţă şi isteaţă, vrea să-nveţe de la Sheba să păşească ca pe aţă.Mersul elegant pesemne, nu se-nvaţă aşa uşor căci din câte văd, micuţa se împiedică-n covor şi în loc de mers pe aţă, mersul ei de pisicuţă l-aş numi eu, mai degrabă, "mers lăbuţă pe lăbuţă".Dar Simina nu se lasă ci , încearcă iar şi iar, lecţia de eleganţă nu îi pare un calvar.Ştie că frumoasa Sheba, mama ei, e o felină cu alură de regină şi că dacă ea, Simina se va strădui să ţină capul sus, privirea-n faţă şi lăbuţele vor şti să păşească" ca pe aţă".
-Însă mersul nu ajunge, o pisică elegantă are blana-ntotdeauna, curată şi aranjată.
-Despre asta n-am ce zice, fiindcă vezi, chiar Simina se-ngrijeşte de blăniţă, cu limba şi cu-o lăbuţă. Nu există-n toată lumea aşa albă pisicuţă!
***
-Negrii, neastâmpăraţi, drăcuşori împieliţaţi, împreună dacă-i vezi parcă-ar fi fraţi siamezi.Ştii Alina, Pip şi Nod astăzi au urcat în pod, invitaţi de Amedeu, cel cu aere de leu.
-Amedeu e un ştrengar dar cei mici, nu au habar.
-Are-n gheare-un şoricel (speriat ca vai de el) şi le spune celor doi că o treabă de pisoi, e să cureţe ograda de-acest soi de rozători care ronţăie de zor, tot ce-apare-n calea lor.
-Nu e rău, chiar nu e rău că blănosul Amedeu, devenit azi profesor, se face folositor. Dar ce fac cei doi negruţi?
-Mustăcesc aşa drăguţ! Şi-l adulmecă uşor pe micuţul rozător.
-Sunt elevi sârguincioşi şi vor învăţa se pare, să ferească toată casa de intruşi şi rozătoare.
***
-Cel mai studios pisoi de la casa moşilor, culcuşit în balansoar, astăzi poartă ochelari.
-Hai că-acum mă faci să râd şi chiar trebuie să văd o aşa minunăţie.Studiosul cin' să fie?
-Este Kitt cum vezi Alina, nu e un pisoi de rând şi un ziar este pricina pentru care tigrişorul, ochelari pe nas având, pân' la ultimul cuvânt, va citi, va tot citi şi apoi va povesti, celorlalţi locuitori din ograda moşilor, cât e el de informat,cât de multe a aflat, studiind în balansoar, foarte foşnitorul ziar.
-Văd! Simina cea micuţă şi isteaţă, vrea să-nveţe de la Sheba să păşească ca pe aţă.Mersul elegant pesemne, nu se-nvaţă aşa uşor căci din câte văd, micuţa se împiedică-n covor şi în loc de mers pe aţă, mersul ei de pisicuţă l-aş numi eu, mai degrabă, "mers lăbuţă pe lăbuţă".Dar Simina nu se lasă ci , încearcă iar şi iar, lecţia de eleganţă nu îi pare un calvar.Ştie că frumoasa Sheba, mama ei, e o felină cu alură de regină şi că dacă ea, Simina se va strădui să ţină capul sus, privirea-n faţă şi lăbuţele vor şti să păşească" ca pe aţă".
-Însă mersul nu ajunge, o pisică elegantă are blana-ntotdeauna, curată şi aranjată.
-Despre asta n-am ce zice, fiindcă vezi, chiar Simina se-ngrijeşte de blăniţă, cu limba şi cu-o lăbuţă. Nu există-n toată lumea aşa albă pisicuţă!
***
-Negrii, neastâmpăraţi, drăcuşori împieliţaţi, împreună dacă-i vezi parcă-ar fi fraţi siamezi.Ştii Alina, Pip şi Nod astăzi au urcat în pod, invitaţi de Amedeu, cel cu aere de leu.
-Amedeu e un ştrengar dar cei mici, nu au habar.
-Are-n gheare-un şoricel (speriat ca vai de el) şi le spune celor doi că o treabă de pisoi, e să cureţe ograda de-acest soi de rozători care ronţăie de zor, tot ce-apare-n calea lor.
-Nu e rău, chiar nu e rău că blănosul Amedeu, devenit azi profesor, se face folositor. Dar ce fac cei doi negruţi?
-Mustăcesc aşa drăguţ! Şi-l adulmecă uşor pe micuţul rozător.
-Sunt elevi sârguincioşi şi vor învăţa se pare, să ferească toată casa de intruşi şi rozătoare.
***
-Cel mai studios pisoi de la casa moşilor, culcuşit în balansoar, astăzi poartă ochelari.
-Hai că-acum mă faci să râd şi chiar trebuie să văd o aşa minunăţie.Studiosul cin' să fie?
-Este Kitt cum vezi Alina, nu e un pisoi de rând şi un ziar este pricina pentru care tigrişorul, ochelari pe nas având, pân' la ultimul cuvânt, va citi, va tot citi şi apoi va povesti, celorlalţi locuitori din ograda moşilor, cât e el de informat,cât de multe a aflat, studiind în balansoar, foarte foşnitorul ziar.
vineri, 24 decembrie 2010
crisalidă
nu se întâmplă nimic
niciodată nimic
viaţa ta e aceeaşi parcă de o mie de ani şi-ţi e bine
sau doar te minţi
nu te costă nimic să te minţi
sau nu ştii cât te costă e comod
chiar dacă
uneori privirile tale caută ceva altceva
te temi şi doar îţi imaginezi
"cum ar fi dacă..."
în mintea ta creezi o altă realitate
în care ai curajul să fii
în vreme ce toţi ceilalţi habar n-au
că trupul tău nu eşti tu
ci doar crisalida din care tu
ai zburat
niciodată nimic
viaţa ta e aceeaşi parcă de o mie de ani şi-ţi e bine
sau doar te minţi
nu te costă nimic să te minţi
sau nu ştii cât te costă e comod
chiar dacă
uneori privirile tale caută ceva altceva
te temi şi doar îţi imaginezi
"cum ar fi dacă..."
în mintea ta creezi o altă realitate
în care ai curajul să fii
în vreme ce toţi ceilalţi habar n-au
că trupul tău nu eşti tu
ci doar crisalida din care tu
ai zburat
duminică, 19 decembrie 2010
lume nouă
-Dacă a ieşit în curte, toată gaşca de blănoşi (şi cum ştii tu dragă Bia, toţi pisoii-s curioşi) are şansa-acum să vadă tot ce mai au prin ogradă, moşul nostru şi-a lui babă.
-Ce mai au?
-Priveşte-aici!
-În afară de pisici? Văd un câine alb, lăţos, nici urât, nici prea frumos ce, nu-i fie de deochi, parcă nici nu are ochi.
-Are ochi, sigur că are. Câinele, pe nume Atos, e un paznic credincios. Foarte-atent, cu multă minte, el cunoaşte dinainte, omul neprietenos.
-Atos spui? Să vezi Alina, chiar acum, alba Simina îl miroase pe lăţos.
-Îl miroase? Nu se teme?
-Nu se teme, iar lăţosul, curios şi el pesemne, nu o latră, nu o muşcă, nici nu mârăie măcar.
-Un dulău şi o pisică să se-ngăduie... mai rar!
-Şi-ncă asta nu e tot, foarte-aproape, bot în bot, cei doi par să se-nţeleagă.N-ai să vezi în lumea-ntregă o aşa prietenie!
-Nu se ştie... Ce mai vezi?
-Păi, sunt de toate, să număr pe săturate. Două raţe, labe scurte care măcăie prin curte se tot plimbă curtea toată, parcă-ar fi la promenadă.Şi-un răţoi, ce mai răţoi! Are penele vâlvoi, parcă-acum s-a speriat, de vreun tren accelerat.Mai văd nişte găinuşe, sunt vreo cinci, ba nu, sunt şase: două albe, una neargră şi-ncă trei împestriţate şi moţate.Toate stau lângă cocoş, pintenat şi colorat, ţanţoş ca un împărat.Iar Kitt, liniştitul Kitt, nu ştiu cum, s-a nimerit dar, e-acum între găini, gură cască, nemişcat, parcă prins în rădăcini. Ascultă şi nu-nţelege, nici un bob de cotcodac însă... nu e speriat.
-Cum să fie speriat? El e un pisoi deştept. Studiază permanent, se-ntămplă, cum se face, cum se poate înţelege cu ceilalţi locuitori din ograda moşului.
Dar, mai ştiu fetica mea, că pe-acolo-ar exista şi-o năpastă de motan, ce s-a aciuat de-un an prin ogradă la bunici.
-Da, îl văd, este aici! Mare, gras şi tot pătat, alb şi negru şi roşcat, îşi dă aere de leu.
-E motanul Amedeu!
-Pip şi Nod cei dolofani, sunt acum cu-acel motan care, zici că-i Amedeu şi privesc extaziaţi cum el cască gura mare, ca un leu. Dar...rămân profund miraţi căci, din gura marelui blănos, iese-n loc de răget fioros, unul cam piţigăiat, care-aduce muuult, a mieunat.
-Ce mai au?
-Priveşte-aici!
-În afară de pisici? Văd un câine alb, lăţos, nici urât, nici prea frumos ce, nu-i fie de deochi, parcă nici nu are ochi.
-Are ochi, sigur că are. Câinele, pe nume Atos, e un paznic credincios. Foarte-atent, cu multă minte, el cunoaşte dinainte, omul neprietenos.
-Atos spui? Să vezi Alina, chiar acum, alba Simina îl miroase pe lăţos.
-Îl miroase? Nu se teme?
-Nu se teme, iar lăţosul, curios şi el pesemne, nu o latră, nu o muşcă, nici nu mârăie măcar.
-Un dulău şi o pisică să se-ngăduie... mai rar!
-Şi-ncă asta nu e tot, foarte-aproape, bot în bot, cei doi par să se-nţeleagă.N-ai să vezi în lumea-ntregă o aşa prietenie!
-Nu se ştie... Ce mai vezi?
-Păi, sunt de toate, să număr pe săturate. Două raţe, labe scurte care măcăie prin curte se tot plimbă curtea toată, parcă-ar fi la promenadă.Şi-un răţoi, ce mai răţoi! Are penele vâlvoi, parcă-acum s-a speriat, de vreun tren accelerat.Mai văd nişte găinuşe, sunt vreo cinci, ba nu, sunt şase: două albe, una neargră şi-ncă trei împestriţate şi moţate.Toate stau lângă cocoş, pintenat şi colorat, ţanţoş ca un împărat.Iar Kitt, liniştitul Kitt, nu ştiu cum, s-a nimerit dar, e-acum între găini, gură cască, nemişcat, parcă prins în rădăcini. Ascultă şi nu-nţelege, nici un bob de cotcodac însă... nu e speriat.
-Cum să fie speriat? El e un pisoi deştept. Studiază permanent, se-ntămplă, cum se face, cum se poate înţelege cu ceilalţi locuitori din ograda moşului.
Dar, mai ştiu fetica mea, că pe-acolo-ar exista şi-o năpastă de motan, ce s-a aciuat de-un an prin ogradă la bunici.
-Da, îl văd, este aici! Mare, gras şi tot pătat, alb şi negru şi roşcat, îşi dă aere de leu.
-E motanul Amedeu!
-Pip şi Nod cei dolofani, sunt acum cu-acel motan care, zici că-i Amedeu şi privesc extaziaţi cum el cască gura mare, ca un leu. Dar...rămân profund miraţi căci, din gura marelui blănos, iese-n loc de răget fioros, unul cam piţigăiat, care-aduce muuult, a mieunat.
sâmbătă, 18 decembrie 2010
afară
-Fiincă este încă toamnă şi e rost încă de soare, mama Sheba şi pisoii au ieşit azi la plimbare.Nu e frig, dar nici prea cald, nici senin, nici prea-nnorat, vreme bună dragă Bia, pentru ei de cercetat.
-Au ieşit? Să văd şi eu! Cred că este prima oară când blănoşii cei micuţi scot boticurile-afară.
-Au ieşit, iată-i în curte! Vezi cum calcă curajoşi şi privesc întrebători lucrurile noi şi multe ce apar de peste tot?
-Văd! Ce sfios păşesc acuma Pip şi Nod! Au uitat şi de hârjoană şi de dop.
-Care dop?
-Cum care dop?! Dopul lor, legat cu sfoară, de uşa de la cămară...
-Ai dreptate, au uitat fiindcă au atâtea lucruri, foarte noi de cercetat.
-Şi-apoi Kitt e o figură, chiar îi tremură blăniţa de emoţii, iar codiţa lui savantă iar e semn de întrebare .
-Şi Simina?
-Este mută şi cuminte, ceea ce e lucru mare!
-Au ieşit? Să văd şi eu! Cred că este prima oară când blănoşii cei micuţi scot boticurile-afară.
-Au ieşit, iată-i în curte! Vezi cum calcă curajoşi şi privesc întrebători lucrurile noi şi multe ce apar de peste tot?
-Văd! Ce sfios păşesc acuma Pip şi Nod! Au uitat şi de hârjoană şi de dop.
-Care dop?
-Cum care dop?! Dopul lor, legat cu sfoară, de uşa de la cămară...
-Ai dreptate, au uitat fiindcă au atâtea lucruri, foarte noi de cercetat.
-Şi-apoi Kitt e o figură, chiar îi tremură blăniţa de emoţii, iar codiţa lui savantă iar e semn de întrebare .
-Şi Simina?
-Este mută şi cuminte, ceea ce e lucru mare!
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)