vineri, 5 noiembrie 2010

bună dimi

în fiecare dimineaţă la cinci urăsc alarma mobilului şi cocoşul de peste drum
numai şi numai datorită lor sunt atât de cu picioarele pe pământ şi cu capul în nori

întotdeauna în nori mă scutur de lene dar ea rămâne în mine mereu ca un dor de alint

sau de tine iar dorul de tine e întotdeauna cumplit şi n-am timp mă spăl şi de el arunc

hainele în grabă pe mine mă strâmb în oglindă oglinda din lift e mereu mai lucidă ca mine

şi-mi spune cam tot dar eu fug n-am timp să gândesc nici măcar cum te-aş iubi îndelung dimineaţa

cum ţi-aş intra în sânge şi-n vis ca un drog fix la cinci la cinci jumătate trec zilnic pe roşu

de două ori de o parte şi de alta a parcului urăsc semafoarele farmacia din colţ are coadă

se vor da insuline de-aici vine un haski nu ştiu al cui mă conduce pănă la poarta miniinfernului

cafeaua cea de toate dimineţile o beau împreună cu eva spun bancul zilei

apoi uit de toate chiar şi de tine

n-am timp

luni, 1 noiembrie 2010

să nu plouă

azi mă rog să nu plouă

treizeci şi opt cu doi cu patru treizeci si opt cu nouă

vecinul de jos ascultă manele

la maxim

termometrul e rece nu-mi aud gândurile dar

mă ghemuiesc în mine ca un copil în pântecul mamei

şi mă rog să nu plouă

să nu plouă azi când povestea noastră e încă

un desen pe asfalt şi gradele urcă

furnici pişcătoare-mi mărşăluiesc înspre tâmple

timpanele mele asudă manele şi scâncet

treizeci şi opt cu nouă treizeci şi nouă

cu unu' cu doi cu nouă

peretele tremură furnicile-l urcă manelele scheaună

sunt un desen pe asfalt şi

mă rog să nu plouă

miercuri, 27 octombrie 2010

boală carantinabilă gradul doi prognostic rezervat spre grav

toamna aceasta nebună ninge cu fluturi iar ochii
ochii aceia hipnotici te-nseamnă cu teamă

ţi-e frig

îţi impui să munceşti şi să uiţi dar te-ascunzi în cuvinte

te piteşti printre rânduri şi zaci

zaci

ceasornic bătrân inima nu ascultă cu fiecare nouă bătaie te pierzi

pierzi

înjuri răguşit adulmeci ca o felină flămândă durerea şi crezi că prin vene

îţi curge otravă te strânge-ncâperea n-ai aer ţi-e cald şi-ţi e frig

ning fluturi în tine toamna aceasta şi dulce şi cald îţi curge-n timpane

suspinul de care tu fugi

azi nu eşti don juan nu eşti nici casanova doar tremuri ca frunza şi arzi

duminică, 24 octombrie 2010

fug

fug
cu sufletul în palme cobor zece etaje doar ca să mă pierd iar în strada cu mimi
îmi pun gene false şi zâmbet îmi spoiesc faţa dar adevârul e că reuşesc să fac toate astea
din ce în ce mai puţin

fug
şi aş putea să îţi spun ca mi-e bine că nu mi-e dor nu mă dori nu te vreau
că de ziua indepentenţei mele faţă de tine am sărbătorit cu o cană de vin
dar adevărul e că nu ţine şi aş fi vrut să îţi fiu prinzonieră
încă puţin

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Maciste

Strada mea nu are case, nici blocuri triste,

Doar turnuri robuste şi un erou pe nume Maciste.

E un erou cu laptop, o jumatate de spadă,

Păr negru vopsit, un zâmbet preafalnic şi o halebardă.

E tare Maciste cu al lui arsenal şi jumătatea de spadă!

El duce mereu, dar mereu, câte o cruciadă ,

De la care se întoarce spre turnuri în weekend colecţionând dimineţi,

Omoară prinţesa, salvează dragonul

Şi trăiesc amândoi fericiţi păn’ la adânci bătrâneţi.

marți, 19 octombrie 2010

oi

oile nu vin ele nu stau să le numeri să le tunzi să le piepteni
sunt oi şi sub pleoape nu încape nimic decât chipul

subit vindecat

noptea e fadă şi rece ca o şopârlă nebună
şi-ţi tună şi-ţi plouă şi-ţi pasă
nu de ea nici de voi
ci de rolul neverosimil jucat
şi o iei mereu de la cap
sisific
strângi pumnii şi îţi şopeşti înciudat

" sunt doar oi"

luni, 18 octombrie 2010

următorul poem

îmi scot pielea şi scalpul să defilez cu ele pe umăr
ca si cum ar fi o haină de blană ultimul răcnet

pentru următorul poem

prizez cocaină zâmbesc psihedelic
îmi pun percing pe limbă

şi-n sfârc poate îmi tai o ureche sau
(oops asta-i vetust)

citesc depre crime şi-mi tatuez pe retină
un cap de mamut sau de faun

poate mă rad
învăţ să fiu claun

scriu" messengeric" şi înghit (musai)
o bombă cu ceas"să plouă cu mine"

să plouă nebun

vorbe: Mistral 1

vorbe: Mistral 1: "Mistral intră în camera sa furtunos, lăsând uşa în urma lui să se trântească.Se aruncă în patul aflat şi aşa în dezordine şi se lăsă pradă p..."

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Stefan Hrusca Fostele iubiri

nimic despre toamnă


mă iubesc
doar de când tu mă iubeşti
şi ador felul în care numele meu
se preface-n alint pe buzele tale
şi mă face să freamăt

mă cunosc
doar de cănd tu te regăseşti în mine ecou
şi-mi eşti drog şi mi-e dor de braţele tale mereu
ca şi când dependenţa de tine ar fi
calea ieşirii din labirint

mă dor
foamea şi setea trezite în mine
ca şi cum dragostea ta ma născut de curănd
şi sunt un copil ce păşeşte cu teamă
uşor
tremurând