despre vorbe

să nu vorbim despre suflet
sufletul e așa un clișeu și apoi
cine mai crede  că acolo undeva
în trupurile de carne și oase organe
care își fac sau nu conștiincios treaba
mai există lumină de veghe

să nu vorbim despre moarte
cuvântul în sine e leșios și vetust
și apoi actul muririi e ceva ce nu se poate-nvăța
repeta nu poți să îți spui
”de la cap înc-o dată și de data asta mai bine
mai profund mai credibil ” cum pentru o piesă de teatru

să nu vorbim despre viață
viața e ceva foarte departe care implică
atingeri forfotă suflet murire
ce să mai
un sistem mult prea complex pentru oameni de paie

mai bine
vorbim despre vorbe

 și ne spunem oameni de bine

octombrie

ai observat vreodată
 ce nume frumoase au lunile anului când le spui cu răbdare

bunăoară octombrie e așa
ca o dupăamiază puțin ruginie
lenevită-n șezlong balansoar sau ce-o fi
pe-un cerdac bătrânesc
sau mai bine
sub o boltă de vie cu miresme
coborâtoare din cer
anume să-mbie

un pisoi vânând raze de soare
și undeva în fundal un pendul mai discret

oc-tom-bri-e

ceas pisică draci și melci

uneori vinerea
 se-ntâlnesc uite-așa ceasul rău și pisica neagră cu tine
 între două trenuri și nu te ajută nici nu te lasă
își arcuiesc spinarea blănoasă și tremură lângă
pe
între picioarele tale și-ai draci
iar dracii ți-au pus mămăligă în gură și-n sân și în vene
și -ai tot înjura și de ei și de ăilalți în vreme ce bați pasul pe loc
îți cresc coarne și barbă tensiunea și pulsul
ce mai
ai draci
dracii tăi
dar e musai să-i ții pe toți doar ai tăî
pentru tine ascunși în stomac
să zâmbești s- aștepți trenul
cum ai aștepta o cireadă de melci
peste vinerea ta

cherryfield

aici coridoarele au nume de străzi și
se încolăcesc labirintic parcă anume făcute
să pierzi
să te pierzi
să te cauți
dar mai ales să nu te găsești
 și ei
se preumblă cuminți uneori zămbitori și absenți
purtând politețea cum  o haină lipită de piele
o zeghe de care nu se mai știu dezbraca mă gândesc
 și poate e bine
poate  numai mie mi-e frig și frică și cald deopotrivă

mă privesc în ei cum aș privi o oglindă trucată
și strig numai în mine adânc
”Doamne dacă le-ai dat minte
dă-le fii bun
pentru cele din urmă și trup
 de copil”

 departele se face uneori atât de aproape
încât te orbește
 te bântuie parcă
 și te impresoară-ntr-atât
încât cauți să te ghemuiești să te-ascunzi
să te lepezi de tine hoțește

să nu mă împaci

vreau să-mi plouă să-mi tune
să mi se înece corăbiile în toate apele lumii
de azi și de-apoi
să port neguri pe pleoape în ochi și în sulfletul ăsta ingrat
care tace și uită
sau poate deja a uitat să iubească
nătâng și plin de mirare
nemăsurat

aritmetică simplă

să nu-ntrebi de ce spun de ce tac de ce scriu încifrat
de ce dorm când mi-e lene să mor
după tine și-mi vine să fug mai departe de pleoape
intr-o lume aproape departe

 să nu crezi că mă-nveți pe de rost fără rost ca pe-o strofă rimată
forțată să spună nimic important pe un ton nonșalant

să nu mă vrei odaliscă   nici cu vorbă peltică
fiindcă vezi tu n-are rost să visezi ce n-a fost
când eu îți explic înțelept pisicește și fără cuvinte
aritmetica simplă și ceva mai fierbinte

efemeride

trebuie că undeva
în universul nemăsurat
viețuiesc uriași
pentru care stelele și planetele sunt
 mingi plutitoare
iar noi
cei care în viața de toate zilele
ne credem buricul pământului
nu suntem decât efemeride

ei se mișcă încet
mă gândesc
poate nici nu ne văd
sau dacă ne văd nu înțeleg ce-i cu toată vânzoleala
indivizilor foarte mărunți
care se nasc luptâ și mor în vreme ce ei
beau cafeaua de dimineață
sau strănută subit
sau suspină nostalgic
după precambrian