să nu vorbim despre suflet
sufletul e așa un clișeu și apoi
cine mai crede că acolo undeva
în trupurile de carne și oase organe
care își fac sau nu conștiincios treaba
mai există lumină de veghe
să nu vorbim despre moarte
cuvântul în sine e leșios și vetust
și apoi actul muririi e ceva ce nu se poate-nvăța
repeta nu poți să îți spui
”de la cap înc-o dată și de data asta mai bine
mai profund mai credibil ” cum pentru o piesă de teatru
să nu vorbim despre viață
viața e ceva foarte departe care implică
atingeri forfotă suflet murire
ce să mai
un sistem mult prea complex pentru oameni de paie
mai bine
vorbim despre vorbe
și ne spunem oameni de bine
joi, 5 noiembrie 2015
luni, 5 octombrie 2015
octombrie
ai observat vreodată
ce nume frumoase au lunile anului când le spui cu răbdare
bunăoară octombrie e așa
ca o dupăamiază puțin ruginie
lenevită-n șezlong balansoar sau ce-o fi
pe-un cerdac bătrânesc
sau mai bine
sub o boltă de vie cu miresme
coborâtoare din cer
anume să-mbie
un pisoi vânând raze de soare
și undeva în fundal un pendul mai discret
oc-tom-bri-e

vineri, 25 septembrie 2015
ceas pisică draci și melci
uneori vinerea
se-ntâlnesc uite-așa ceasul rău și pisica neagră cu tine
între două trenuri și nu te ajută nici nu te lasă
își arcuiesc spinarea blănoasă și tremură lângă
pe
între picioarele tale și-ai draci
iar dracii ți-au pus mămăligă în gură și-n sân și în vene
și -ai tot înjura și de ei și de ăilalți în vreme ce bați pasul pe loc
îți cresc coarne și barbă tensiunea și pulsul
ce mai
ai draci
dracii tăi
dar e musai să-i ții pe toți doar ai tăî
pentru tine ascunși în stomac
să zâmbești s- aștepți trenul
cum ai aștepta o cireadă de melci
peste vinerea ta

joi, 30 iulie 2015
cherryfield
aici coridoarele au nume de străzi și
se încolăcesc labirintic parcă anume făcute
să pierzi
să te pierzi
să te cauți
dar mai ales să nu te găsești
și ei
se preumblă cuminți uneori zămbitori și absenți
purtând politețea cum o haină lipită de piele
o zeghe de care nu se mai știu dezbraca mă gândesc
și poate e bine
poate numai mie mi-e frig și frică și cald deopotrivă
mă privesc în ei cum aș privi o oglindă trucată
și strig numai în mine adânc
”Doamne dacă le-ai dat minte
dă-le fii bun
pentru cele din urmă și trup
de copil”

sâmbătă, 20 iunie 2015
sâmbătă, 28 martie 2015
să nu mă împaci
vreau să-mi plouă să-mi tune
să mi se înece corăbiile în toate apele lumii
de azi și de-apoi
să port neguri pe pleoape în ochi și în sulfletul ăsta ingrat
care tace și uită
sau poate deja a uitat să iubească
nătâng și plin de mirare
nemăsurat
miercuri, 25 februarie 2015
aritmetică simplă
să nu-ntrebi de ce spun de ce tac de ce scriu încifrat
de ce dorm când mi-e lene să mor
după tine și-mi vine să fug mai departe de pleoape
intr-o lume aproape departe
să nu crezi că mă-nveți pe de rost fără rost ca pe-o strofă rimată
forțată să spună nimic important pe un ton nonșalant
să nu mă vrei odaliscă nici cu vorbă peltică
fiindcă vezi tu n-are rost să visezi ce n-a fost
când eu îți explic înțelept pisicește și fără cuvinte
aritmetica simplă și ceva mai fierbinte

marți, 13 ianuarie 2015
efemeride
trebuie că undeva
în universul nemăsurat
viețuiesc uriași
pentru care stelele și planetele sunt
mingi plutitoare
iar noi
cei care în viața de toate zilele
ne credem buricul pământului
nu suntem decât efemeride
ei se mișcă încet
mă gândesc
poate nici nu ne văd
sau dacă ne văd nu înțeleg ce-i cu toată vânzoleala
indivizilor foarte mărunți
care se nasc luptâ și mor în vreme ce ei
beau cafeaua de dimineață
sau strănută subit
sau suspină nostalgic
după precambrian

Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Faceți căutări pe acest blog
prin mine timpul se scurge alene sedimentând nisipuri verzi şi galbene albastre se fac delte
la fiecare început de gând
în trupul meu de femeie clepsidră am închis efemerul gustat de celule pe rând
iar clipa ce moare pe inima mea e o pată
cât un grăunte de dor ne-mplinit
dar trupul meu de femeie clepsidrăn-aşteptă
se-ntoarce din vreme furând

Lista mea de bloguri
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Fane BulauAcum 9 ani
-
Padurea, in mainile noastreAcum 12 ani
-
-
Dieta proteinowa doktora DunkanaAcum 12 ani
-
-
0ani si 0zileAcum 13 ani
-
-
-
-
-
6.7. VerbulAcum 14 ani
-
Intr-un parc… pe o bancaAcum 15 ani
-
Noua ordine mondialaAcum 16 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Persoane interesate
Arhivă blog

- Alina Stasiuc
- Dublin, Irlanda, Ireland
- Imi place sa fiu eu, uneori obositor de sincera, naiva si cu incredere in oameni.