Dorești acum dulceața iubirilor secrete.
Lucoarea aceea a mierii aurii.
Și crezi mai dulce fructul spre care nu ai cale,
Deci zărzăra plăpândă, ambrozie îți pare.
Mai aprig decât vinul, străvechea aqua chiara,
Te-ntoarce și destoarce, te -ngheață și te arde,
Cum fulgerul, cum ploaia cum dorul de-a-ți fi dor.
Și dac-o fi acuma să-ți cadă dragă boala,
De care spun toți barzii în cântecele lor,
Vei mai lăsa în taină, în suflet și sub pleoape,
Să poposească muze când albe când străine,
Suave odalisce, sau chiar rubensiene,
Să stea o zi, o noapte, ori poate, cine știe?
Cât sarea-n apa mării și-n lacrima de dor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu