luni, 16 mai 2011

buline

ştiu

uneori liniştea prea adâncă nu te lasă să dormi

strângi pleoapele înciudat şi numeri

oi cai verzi pe pereţi substantive şi verbe greieri nebuni

ai număra orice şi oricât dar mai ales ai putea număra toate bulinele

de pe pijamaua mea somnoroasă mirosind a mere verzi şi a mine

miercuri, 20 aprilie 2011

stare

am amorţit în spatele măştii aşteptând un semn orice semn

de ziua mea sau o zi ca oricare alta de luni sau de joi cu soare sau ceaţă

cu nori şi de- o vreme am obosit să mă caut în tine ecou

mă dor schimbările tale pseudostările tale de dor

în care îmi spui că va veni primăvara din cupa unei magnolii

sau pui lumea la cale cu nerv şi cu patos încrâncenat ca şi cum

tu ai şti toate tainele lumii şi mor câte puţin cu fiecare trezire

din amorţeala aceasta bizară cu fiecare zâmbet mască grimasă

mă risipesc şi mai mor

luni, 11 aprilie 2011

zile

sunt zile în care-ai jura că nu e loc pentru ea
acolo adânc
şi tăcerile ei nu ţi-au spus niciodată nimic
nici ochii
nici felul în care-şi îndreptă şuviţa rebelă
a fost doar aşa
un joc de-a iubirea pe care îl vei uita negreşit
în următoarea secundă următorul minut
următoarea ta zi liberă sau într-o zi ca oricare alta
în care nu vei mai şti cine eşti şi de ce
iar hărţile palmelor tale vor fi şterse demult

sâmbătă, 9 aprilie 2011

o pisică neagră

în zilele în care culorile nu mă iubesc
nu vreau decât să mă ghemuiesc ca o pisică într-un colţ
gândindu-mă la viaţa mea ca la un film alb-negru
de pe vremea filmului mut
tragic şi comic sublim şi ridicol

plouă în mine
şi-mi promit repetat să mă las de ţigări şi de tine
de tot ce mă ţine departe de crisalida din care-am zburat

nu ştiu de ce

şi apoi în toate zilele astea îmi spun
"în următoarele şapte vieţi vreau să fiu o pisică neagră
să torc şi să uit toate culorile care nu mă iubesc"

sâmbătă, 2 aprilie 2011

n-avem timp să ne grăbim

trupul meu percepe iubirea ca pe o stare de veghe
în care mă arzi şi mă dori ca o rană dragul meu drag
îmi cresc aripi din umeri sunt toată un cântec abia murmurat de un nai
şi mă frâng la fiecare chemare a inimii tale deopotrivă aproape de iad şi de rai
fiindcă azi încăpem amândoi într-o singură lacrimă de înger bălai

simţi dragul meu cum curge fierbinte ca lava tăcerea din noi peste noi şi-i târziu
n-avem timp să ne pierdem să fugim n-avem timp şi murim repetat
cu fiecare secundă ce moare pe inima noastră ca un grăunte de dor neîmplinit
e atât de târziu dragul meu drag şi înainte de toate cu noi
n-avem timp să ne grăbim

marți, 29 martie 2011

odată

credeam că ne suntem fântâni şi că apele noastre
potolesc sete şi febră şi frica de noapte
de nopţile acelea albe şi reci în care simţi timpul
cum îţi curge pe tâmple
nopţile acelea în care frigul te înghite treptat
nopţile în care nimic nu se-ntâmplă

credeam că ne suntem fântâni şi oglinzile noastre curate
au în ele universul întreg
credeam că ne suntem aproape