odată ca niciodată

atonic afonic atipic aseară
am găsit cuminte la mine-n călimară
o apoveste de vară

*
odată ca niciodată odată demult
mă căţăram în braţele copacilor
până la cer
şi mă jucam de-a frunza
sub tălpile mele scoarţele murmurau
basme cu spiriduşi şi dragoni
în timp ce din palme imi creşteau cuiburi
de somn

odată ca niciodată odată demult
mă arcuiam la marginea ploilor
ca un curcubeu
crescut din oala cu galbeni
a spiriduşilor


odată ca niciodată odată demult
în părul meu se împleteau
toate culorile
să moară de ciudă toţi
dar mai ales ciorile
cărora le lăsam periodic pe casă
câte un dinte de fată
cuminte
să nu lege
zorile
*
am uitat să vă zic că pe atunci aveam aripi
de înger de gâză de colibri şi de lin
în fiecare dimineaţă zburam câte puţin
am început cu zboruri mărunte cum ar fi
până la margareta din curte
apoi când am prins curaj
am planat pe primul garaj
acolo m-a ochit o mâţă roşcată
de era să nu mai zbor niciodată
cu aripi de lin am zburat pe sub râu
uşoară ca spicul de grâu
am zburat cu brevetul meu de visător
până-ntr-o zi când am adormit pe un nor
şi trezindu-mă în ceaţă totală
m-am prăbuşit în călimară

firmituri

aici păsările nu se opresc norii nu se destramă
şi
odaia mă strânge ca un corset mă sufocă
prin fereastra zăbrelită văd lumea o parte din ea
cenuşie măruntă orbecăind în labirinturi spinoase
şi-n mintea mea parcurg traseul fiecărui labirint
am
un codru de pâine şi o cană de apă firmiturile
nu le risipesc niciodată le adun în căuşul palmelor
şi le îndrept printre gratii spre cer locuiesc într-un turn
aici păsările nu se opresc norii nu se destramă
numai tâmplele mele cu tact de ceasornic îmi spun
„mai trăieşti”

în somn suntem tineri

uneori în somn suntem tineri şi uit

n-am mai murit demult de dorul tău

braţele noastre au învăţat să nu ne cuprinđă

gurile să nu se caute ochii să nu se soarbă

uit şi-mi lipseşte

privirea toridă care mă caută

în universului tău lipsit de cuvinte

colonii de furnici năpădindu-mi arterele gleznele ochii

înroşindu-mi obrajii

dragostea e din nou ca o râie în somn

uneori

şi în loc de riduri ai coşuri pe frunte

Nopţi albe cu Sheherezade

Lungul şir al nopţilor albe îşi are începutul int-o frumoasă seară de septembrie a anului de graţie 2004, an care până în acea seară se arătase a fi benefic pentru eroul nostru, un tânar aflat in plină ascensiune, atât pe plan profesional cât şi material. Samir, căci aşa se numeşte omul nostru, era în acel moment al vieţii lui ceea ce cu toţii numim un om fericit. Şi de ce să nu fie fericit dacă toate îi mergeau din plin şi nici un nor nu se vedea pe cerul albastru al vieţii lui .În seara cu pricina Samir tocmai se întorcea dintr-o călătorie de afaceri şi ardea de nerăbdare să-şi întâlnească tânara logotnică, de care era până peste poate de îndrăgostit. Avea şi motive să fie...pentru că Maia, iubita lui Maia, nu era orice femeie ci cea mai frumoasă şi mai curtată femeie din oraş. Mult luptase el până să fie acceptat de ea, dar în cele din urmă ,Maia devenise logotnica lui şi numai a lui.
Privea distrat, prin parbrizul taxiului galben în care se afla şi gândurile îi zburau aiurea, la femeia care-l aştepta cu dor. Părea că niciodata traficul nu fusese mai înnebunitor şi calvarul înaintării în trafic mai sisific ca -n acea seară dar, Samir îndura cu stoicism totul ..Nimic nu era de neândurat atunci când se gândea la ea, care era de bună seamă cea mai femeie dintre femei şi care dintre toţi il alesese tocmai pe el.

mirare chinezească

navigatul pe vreme de seară crează dependenţă
chiar te tâmpeşte
la fiecare clik ţâşneşte o reclamă

cel puţin o reclamă
la de toate

şampon cure naturiste chiloţi
aparate de lipit timbre de scos peri albi
de căpiat de trişat de crăpat firu-n patru
formule miraculoase soluţii minune
îmi belesc ochii şi mă mir ca o chinezoaică

(aţi văzut cum se miră chinezii în filmele cu arte marţiale
sau de animaţie în opinia mea au dezvoltat o artă a mirării)

site nou
„aici îţi poţi ilustra cele mai unice momente”
vreau să mă abţin dar chinezoaica naivă
sare în faţă
„ cum poate fi un moment unic mai unic
cel mai unic supermegaultraunic "

ochii mei alungesc fiecare imagine gura o imită pe heidy
şi mă întreb
dacă nu cumva totul mi se trage
de la orezul acela ciudat cu care m-a servit

n-are importanţă cine m-a servit

sevraj

sunt o antilopă gnu încolţită de umbre

tâmplele mele pulsează pe ritmuri de tobe flămânde

ochii -au pierdut aproape toate culorile şi

sângele meu indigo cu amprente de viciu urlă sălbatic

mâinile mele şopârle pepit se exfoliază



se exfoliază şi tremură

devin translucide de parcă efortul

de a nu face gestul reflex le-ar îmbătrâni prematur
le-ar pierde treptat

sunt o antilopă gnu încolţită
nările mele adulmecă fiara la pândă în jungla de oase
îi simt sudoarea fierbinte împletită cu noaptea
şi pasul uşor de felină flămândă

sunt o antilopă
în perimetrul meu limitat fac mişcări în manej
mă pierd şi mă caut mă pierd

şerpoaică

piele de jad

fierbinţi uragane solare dansează

hipnotic

haotic

mistuie

spre ultimul cer ultimul spasm

ca un rug o ţigară

cuminte

"stai cuminte şi taci”
după pietre mărunte se ascund umbre mici
fiţigăi le numeşte tata când aruncă momeala

cizme de şapte poşte pălărie de pai
undiţe cârlige mulinetă şi alte o mie de accesorii mărunte

„stai cuminte”
din piatră-n piatră râul e mai uşor de cuprins
soarele arde roca sub tălpile mele
sfârâie descântece

umbra mea răsturnată nu-mi aparţine
se maimuţăreşte face bezele îşi pune coarne
sau aripi râde de mine
se ascunde în soarele din oglindă
numai eu sunt cuminte şi nu ştiu deloc
cine a slobozit toţi fiţigăii prizonieri nici cine
a încâlcit firul acela lucios şi subţire din râu
stau cuminte

tata înghite cuvinte le mestecă pe îndelete dar
sub pălăria de pai ochii lui răbdători
sunt ochi de erete

Ina

mai retrăieşte şi acum
dimineţile acelea care începeau noaptea
la coadă la pâine şi lapte
alimentaţia raţională
(azi nimeni nu mai mănâncă raţional
eventual fac foame)

pe atunci în şcoli clasele
de la a la g aveau patruzeci de elevi
cravate roşii învăţau cu ochii strălucind
de fericire(sau de foame)

partidul ţara sunt cartea nouă bolta senină
hidrocentrala ce ne dă lumină
directive preţioase epocă de aur

în oasele ei nici acum nu pătrunde destulă căldură
o fi de la materialismul dialectic
şi istoric
de la umanismul revoluţionar

cum să-nţeleagă ei
cu ce cuvinte să le spună
„mama
este născută-n epoca de aur
într-una din generaţiile decreţeilor”

culori care nu mă iubesc

patul meu e uriaş
are roţi şi cuierul acesta ciudat
are mereu agăţat nu ştiu ce
din care îmi curge în vene un lichid incolor
nu pot să mănânc nici să beau nici să plâng
abia mai vorbesc
ochii mei obosiţi nu dezleagă nimic
culorile nu mă mai iubesc

doamna de la parter
îşi plimbă pechinezul în hăinuţă mov
copiii blocului joacă nouă pietre
poştaşul salută respectuos ca de obicei
unele s-au scumpit altele nu s-au indexat
la farmacia din colţ se eliberează insulină
dar
eu am plecat să fiu fiica copiilor mei
şi nu mai contează nimic
de aici toate se văd gri alb
sau bej
aici am trei părinţi foarte gravi
cu mâini fine şi reci
am trei părinţi care mă ceartă că nu am
mâncat că nu mă îmbrac îndeajuns
mă ceartă pe rând şi le vine să plângă
doar că acum sunt adulţi

gri alb bej
dacâ plec mai departe
nu vreau să le las teama nici frigul din oase
vreau să îşi amintească de mine
ca de o poveste cu zâne în care culorile
sunt toate adevărate şi cântă

ciclopul

în oraşul de la marginea lumii
trăieşte un uriaş cu un ochi mare
şi verde
despre el locuitorii vorbesc doar în şoaptă
cu teamă îl ştiu numai din auzite
„e uriaş” spun copiii
„ urât” cred femeile
„e hidos” despre el spun bărbaţii
dar uriaşul de la marginea lumii
stă ascuns în umbra pămîntului
de veghe să nu piară stelele
„de ce eşti singur şi trist’
l-a întrebat o stea într-o zi
„pentru că sunt altfel”
a murmurat uriaşul în vreme ce
ochiul lui cel mare şi verde
cu greu ascundea o lacrimă

Campanii electorale

Ei folosesc, din ce în ce mai des,
Sloganuri vagi, cu dublu înţeles,
Iar noi creduli şi fără bani,
Îi tot votăm,din patru-n patru ani.

Veniturile au crescut, ne merge strună,
Avem salarii foarte mari pe lună,
Doar orizontul este tot mai strâmt,
Căci ele n-au crescut şi pe pământ

inocenţă´(chivuţa˝)

n-are basma
doar cârpe roşii împletite-n coade
şi fuste lungi

pe trupul său micuţ se ţese frigul
ca un giulgiu şi o-ncovoaie-n vreme
ce mâna ei albastră strânge-o pungâ
cu câţiva lei legată-n brâu

din ochiul stâng o lacrimă de demon
din ochiul drept o lacrimă de înger
se scurg grăbite înspre salba
ce pare un blazon prea greu

sub fustele de pânză îi pare c-a păşit în iad
şi n-are nici şase ănişori
dar pune încă un picior 'naintea celuilalt