delete

sufletul ăsta nu încărunțește
nu face riduri
nu are nevoie de roșu de buze
tocuri
poșete
nu spune
”n-am ce să-mbrac”
umblă nud
și zălud
prin toate dorurile
nemuritor
și totuși
 în el se întâmplă
o moarte
nedureroasă în sine
așa
ca un ”delete” din lista de facebook

sălbaticul suflet al meu indigo

să nu te cuibărești lângă inima mea

 ca un câine doborât  de caniculă

să nu taci

să nu spui

să nu dormi ca un prunc legănat

fiindcă eu am rătăcit nu știu cum

toate descântecele cu care mai demult

acoperisem sălbaticul suflet al meu

indigo

să își amintească mereu și mereu

drumul spre tine

un link către alt link

”cutremurător fantastic incredibibil oribil genial”
sau
”nimeni nu ți-a mai spus asta până acum”

un link cître alt link către alt link către alt link

dacă încă n-ai dat în bâlbâială
sigur te ia cu lehamite

”nimeni nu ți-a mai spus asta până acum”

ce se intâmplă dacă respiri sau mănânci
dacă dormi

ce spun cercececetătătoriii despre asta sau aia sau ailaltă

adevărul e că noi aștia bipeziii sapiens ne trezim  cu senzația
uneori certitudinea de

”buricul pământului”

și adevărata întrebare care ne străpunge conștiința
evoluată-ndelung
nu e  dacă există lumea de-apoi
ci dacă lumea va continua să existe și după noi

replica data unui poem de Stoian G Bogdan

 Nu mă vrei într-atât cât să
îți pese că am un soț un amant un iubit
doar imi scrii un aproape sonet
și te-ntrebi dacă-i dulce fructul oprit
decubit prurit letargie angoase
mai contează când te împunge Aghiuță în coaste?
și un ” ce” îți cam fură somnul tihnit
noroc
ce noroc că nu mă vrei înt-atât cât să-ți pese
de am un soț un amant un iubit

la capătul verii

am să plec

doar atât

cât să-ți dau un răgaz

tu între timp

să îți dai sufletul

inima

coastele

și vorba de-alint

la remaiat

se face devreme

știi

nu mai socotesc minutele orele 

timpul

se face devreme de când te aștept

așa

se face devreme și foame și-un soi de lehamite

mă gândesc

 orice aș spune a fost spus

și orice-aș gândi am gândit 

de cel puțin o mie de ori 

despre noi

și apoi vezi tu

sunt

umbrela rătăcită de ploi

zile

 și zile

unele în care singura poftă ce-o ai

e să pleci departe

departe de ce

te întrebi abia după ce 

trebuie să recunoști măcar pentru tine

că pe asta-i facut-o deja

și niciunde

nu poți fugi departe de tine 

doar dacă

așa nuștiucum într-o zi

de marți sau de joi 

nici măcar nu contează ai uita

te-ai uita

ce prostie

odată cu trecerea anilor 

asta se întâmplă oricum
cu sau fără
filosofia ta de doi bani

și apoi

înainte de-apoi
în rarele clipe de luciditate
în tine -ai să strigi negreșit

”Doame
dacă îmi dai asemenea minte
dă-mi și un trup

de copil”

rugă

dă-mi Doamne azi
foamea cea de toate zilele
nu mă îngădui sătulă și plină de mine
sau cufundată cu totu-n nepăsare uitare

mă ține Doamne cu baierele inimii larg deschise spre soare
și-mi dă în fiece zi semne de fericită mirare-ntrebare
despre nou despre vechi despre tine
și lasă

 lasă Doamne cuvântului casă bună cu mine

într-o zi

o să mă îmbolnăvesc de boala uitării de noi

și-o să plec pe cărări nebătute

să caut o altă facere a mea din pământ și suflare de viață

sau un alt fel de big bang 

pun hotar de sârmă ghimpată-ntre noi

escape

 după ce-adormi mă strecor din tine
aprind cum un rug o țigară
la sfat cu omul din lună


despre seisme tsunami soți
și alte calamități naturale

curierul perfect

orelor le-ar trebui de șaizeci de ori câte șaizeci de minute
zilelor de douăzeci și patru câte douăzeci și patru de ore
pentru ca tu
să ajungi la vreme
înainte de proxima apocalipsă într-o joi

 ești bun de trimis după moarte

curierul perfect

între timp moartea s-ar psihanaliza insistent
ar da in patima candy crush-ului
s-ar perpeli ar muri de plictiseală
ar bate câmpii
secerând doar part time
câte un matusalemic cu sprâncene și barbă de-un cot

replica unei poezii de Nicolae Bogdan Groza

poezia de azi are uneori o aromă bizară
de prăjitură cu ciocolată amară
dar dacă stă la macerat de cu seară 
în alveolă de dinte de lapte
stropită cu o cană de vin
dacă se poate fără tanin
capătă gust potrivit siropos
numai bun de întors tot omul frumos
la vremea cireșelor roșii cărnoase
când dragostea crește în pomi și pe case
în suflet în os și în sânge
la vremea în care nimeni nu plâge de reumatism 
sau de gâlci dimpotrivă
 toți se distrează mai ceva ca la bâlci

problemă fundamentală

mă plimbam deunăzi cu îngerul meu
cel fără aripi halou  dar cu aer boem
și mi-a arătat un mușuroi de furnici
”îl vezi” a spus el ” e o lume”

sincer vorbind nu eram foarte atentă știam
că vorbește să spună fiindcă îngerii ăștia boemi
sunt îndelung vorbitori despre toate și tot
ei nu dorm sunt mereu veghetori și au vreme
să despice firul în patru în opt în o mie și-al meu
ar fi fost în stare să-mi spună

că în ăst mușuroi indivizii se-mpart în
gnostici agnostici și sceptici
că duc discuții aprinse mereu despre Dumnezeu și big bang

sau că odată au încercat să ridice un mușuroi pân'

la cer
dar cel de de sus le-a încurcat limbile lor furnicești
și atunci i-a împărțit în roșii și negri zburători și nezburători

că cercetătorii britanici ai lor au au ajuns la concluzia că
aerul e mai ușor dimineața între șase și opt
și că pământul creează neîndoios dependență

dar acum îngerul era doar precaut și-mi cerea
să nu strivesc cu un pas acea lume