replica data unui poem de Stoian G Bogdan

 Nu mă vrei într-atât cât să
îți pese că am un soț un amant un iubit
doar imi scrii un aproape sonet
și te-ntrebi dacă-i dulce fructul oprit
decubit prurit letargie angoase
mai contează când te împunge Aghiuță în coaste?
și un ” ce” îți cam fură somnul tihnit
noroc
ce noroc că nu mă vrei înt-atât cât să-ți pese
de am un soț un amant un iubit

la capătul verii

am să plec

doar atât

cât să-ți dau un răgaz

tu între timp

să îți dai sufletul

inima

coastele

și vorba de-alint

la remaiat

se face devreme

știi

nu mai socotesc minutele orele 

timpul

se face devreme de când te aștept

așa

se face devreme și foame și-un soi de lehamite

mă gândesc

 orice aș spune a fost spus

și orice-aș gândi am gândit 

de cel puțin o mie de ori 

despre noi

și apoi vezi tu

sunt

umbrela rătăcită de ploi

zile

 și zile

unele în care singura poftă ce-o ai

e să pleci departe

departe de ce

te întrebi abia după ce 

trebuie să recunoști măcar pentru tine

că pe asta-i facut-o deja

și niciunde

nu poți fugi departe de tine 

doar dacă

așa nuștiucum într-o zi

de marți sau de joi 

nici măcar nu contează ai uita

te-ai uita

ce prostie

odată cu trecerea anilor 

asta se întâmplă oricum
cu sau fără
filosofia ta de doi bani

și apoi

înainte de-apoi
în rarele clipe de luciditate
în tine -ai să strigi negreșit

”Doame
dacă îmi dai asemenea minte
dă-mi și un trup

de copil”

rugă

dă-mi Doamne azi
foamea cea de toate zilele
nu mă îngădui sătulă și plină de mine
sau cufundată cu totu-n nepăsare uitare

mă ține Doamne cu baierele inimii larg deschise spre soare
și-mi dă în fiece zi semne de fericită mirare-ntrebare
despre nou despre vechi despre tine
și lasă

 lasă Doamne cuvântului casă bună cu mine

într-o zi

o să mă îmbolnăvesc de boala uitării de noi

și-o să plec pe cărări nebătute

să caut o altă facere a mea din pământ și suflare de viață

sau un alt fel de big bang 

pun hotar de sârmă ghimpată-ntre noi

escape

 după ce-adormi mă strecor din tine
aprind cum un rug o țigară
la sfat cu omul din lună


despre seisme tsunami soți
și alte calamități naturale

curierul perfect

orelor le-ar trebui de șaizeci de ori câte șaizeci de minute
zilelor de douăzeci și patru câte douăzeci și patru de ore
pentru ca tu
să ajungi la vreme
înainte de proxima apocalipsă într-o joi

 ești bun de trimis după moarte

curierul perfect

între timp moartea s-ar psihanaliza insistent
ar da in patima candy crush-ului
s-ar perpeli ar muri de plictiseală
ar bate câmpii
secerând doar part time
câte un matusalemic cu sprâncene și barbă de-un cot

replica unei poezii de Nicolae Bogdan Groza

poezia de azi are uneori o aromă bizară
de prăjitură cu ciocolată amară
dar dacă stă la macerat de cu seară 
în alveolă de dinte de lapte
stropită cu o cană de vin
dacă se poate fără tanin
capătă gust potrivit siropos
numai bun de întors tot omul frumos
la vremea cireșelor roșii cărnoase
când dragostea crește în pomi și pe case
în suflet în os și în sânge
la vremea în care nimeni nu plâge de reumatism 
sau de gâlci dimpotrivă
 toți se distrează mai ceva ca la bâlci

problemă fundamentală

mă plimbam deunăzi cu îngerul meu
cel fără aripi halou  dar cu aer boem
și mi-a arătat un mușuroi de furnici
”îl vezi” a spus el ” e o lume”

sincer vorbind nu eram foarte atentă știam
că vorbește să spună fiindcă îngerii ăștia boemi
sunt îndelung vorbitori despre toate și tot
ei nu dorm sunt mereu veghetori și au vreme
să despice firul în patru în opt în o mie și-al meu
ar fi fost în stare să-mi spună

că în ăst mușuroi indivizii se-mpart în
gnostici agnostici și sceptici
că duc discuții aprinse mereu despre Dumnezeu și big bang

sau că odată au încercat să ridice un mușuroi pân'

la cer
dar cel de de sus le-a încurcat limbile lor furnicești
și atunci i-a împărțit în roșii și negri zburători și nezburători

că cercetătorii britanici ai lor au au ajuns la concluzia că
aerul e mai ușor dimineața între șase și opt
și că pământul creează neîndoios dependență

dar acum îngerul era doar precaut și-mi cerea
să nu strivesc cu un pas acea lume

ar trebui

 să se desprimăvăreze în mine

cât încă mai  stau pe capătul ăsta de lume

întrebându-mă dacă există viață dincolo de cuvinte


e destul de tărziu

ar fi trebuit  să pocnească muguri

de floare de frunză de dor


mugurii sunt întodeauna o promisiune de viață

dincolo de orice filosofie cum aripile

sunt o promisiune de zbor

who knows

maybe
in the future donotknowhow
we will not need us
the preludes postludes butterflies and other stuff
flying in stomach
declarations under crazy moon
the witty words
we buy every morning in the subway or tram
a pack of cigarettes and two penny instant love
as coffee or pencil nose
we'll grow virtual children
without breast milk
no swing or bedtime stories

we make graven image after the beast within us
that we take him out on a leash
by giant holoparks created specifically for
nonexistence like us

cine știe

poate că într-un viitor nuștiucum
nu vom avea nevoie de noi
de preludii postludii de fluturi sau alte chestii
zburătăcind în stomac
de declarații sub  lună nebună
de vorbe de duh
vom cumpăra dimineața din stația de metrou sau tramvai
un pachet de țigări și de doi lei iubire instant
cum cafeaua sau creionul nazal

 vom crește copii virtuali fără lapte matern
fără leagăn sau povești de-adormit
ne vom face chip cioplit după fiara din noi
pe care-o vom scoate  la plimbare în lesă
prin holoparcurile gigant create anume pentru
neființe ca noi