sevraj

sunt o antilopă gnu încolţită de umbre

tâmplele mele pulsează pe ritmuri de tobe flămânde

ochii -au pierdut aproape toate culorile şi

sângele meu indigo cu amprente de viciu urlă sălbatic

mâinile mele şopârle pepit se exfoliază



se exfoliază şi tremură

devin translucide de parcă efortul

de a nu face gestul reflex le-ar îmbătrâni prematur
le-ar pierde treptat

sunt o antilopă gnu încolţită
nările mele adulmecă fiara la pândă în jungla de oase
îi simt sudoarea fierbinte împletită cu noaptea
şi pasul uşor de felină flămândă

sunt o antilopă
în perimetrul meu limitat fac mişcări în manej
mă pierd şi mă caut mă pierd

şerpoaică

piele de jad

fierbinţi uragane solare dansează

hipnotic

haotic

mistuie

spre ultimul cer ultimul spasm

ca un rug o ţigară

cuminte

"stai cuminte şi taci”
după pietre mărunte se ascund umbre mici
fiţigăi le numeşte tata când aruncă momeala

cizme de şapte poşte pălărie de pai
undiţe cârlige mulinetă şi alte o mie de accesorii mărunte

„stai cuminte”
din piatră-n piatră râul e mai uşor de cuprins
soarele arde roca sub tălpile mele
sfârâie descântece

umbra mea răsturnată nu-mi aparţine
se maimuţăreşte face bezele îşi pune coarne
sau aripi râde de mine
se ascunde în soarele din oglindă
numai eu sunt cuminte şi nu ştiu deloc
cine a slobozit toţi fiţigăii prizonieri nici cine
a încâlcit firul acela lucios şi subţire din râu
stau cuminte

tata înghite cuvinte le mestecă pe îndelete dar
sub pălăria de pai ochii lui răbdători
sunt ochi de erete

Ina

mai retrăieşte şi acum
dimineţile acelea care începeau noaptea
la coadă la pâine şi lapte
alimentaţia raţională
(azi nimeni nu mai mănâncă raţional
eventual fac foame)

pe atunci în şcoli clasele
de la a la g aveau patruzeci de elevi
cravate roşii învăţau cu ochii strălucind
de fericire(sau de foame)

partidul ţara sunt cartea nouă bolta senină
hidrocentrala ce ne dă lumină
directive preţioase epocă de aur

în oasele ei nici acum nu pătrunde destulă căldură
o fi de la materialismul dialectic
şi istoric
de la umanismul revoluţionar

cum să-nţeleagă ei
cu ce cuvinte să le spună
„mama
este născută-n epoca de aur
într-una din generaţiile decreţeilor”

culori care nu mă iubesc

patul meu e uriaş
are roţi şi cuierul acesta ciudat
are mereu agăţat nu ştiu ce
din care îmi curge în vene un lichid incolor
nu pot să mănânc nici să beau nici să plâng
abia mai vorbesc
ochii mei obosiţi nu dezleagă nimic
culorile nu mă mai iubesc

doamna de la parter
îşi plimbă pechinezul în hăinuţă mov
copiii blocului joacă nouă pietre
poştaşul salută respectuos ca de obicei
unele s-au scumpit altele nu s-au indexat
la farmacia din colţ se eliberează insulină
dar
eu am plecat să fiu fiica copiilor mei
şi nu mai contează nimic
de aici toate se văd gri alb
sau bej
aici am trei părinţi foarte gravi
cu mâini fine şi reci
am trei părinţi care mă ceartă că nu am
mâncat că nu mă îmbrac îndeajuns
mă ceartă pe rând şi le vine să plângă
doar că acum sunt adulţi

gri alb bej
dacâ plec mai departe
nu vreau să le las teama nici frigul din oase
vreau să îşi amintească de mine
ca de o poveste cu zâne în care culorile
sunt toate adevărate şi cântă