Capitolul 10 Primul vis și cugetări despre vieţi viitoare
Remi tocmai trăise prima ei noapte de după întoarcerea în corpul ei de femeie, noaptea pe care o aștepta de șase luni, dar acum se afla în altă încurcătură. O altă provocare pentru femeia care nu se dresează.
După încetarea hohotelor de râs provocate de micul Sirocco, se așternu o liniște stânjenitoare. Doar lingurile cioplite grosier din corn de cerb, lovind înfundat castroanele de lemn, imprimau o cadență direct în timpanele celor cinci.
După câteva minute de nevorbire, se treziră toți deodată că vor să repare atmosfera, iar rezultatul fu un cor ad-hoc de bâlbe.
— Spune tu!
— Spune tu!
— Bine, hotărî Anemo... spun eu. Cum ai dormit, Remi? E prima ta noapte de când te-ai întors în corpul tău și... nu suntem acasă.
Remi rămase o secundă cu lingura în aer, încercând parcă să își amintească ceva.
— Știi? N-am dormit rău deloc, eram frântă. Chiar am visat... am visat o femeie.
— Serios? întrebă Anemo. Eu am visat-o pe Fleur. Împodobeam împreună bradul meu de Crăciun, iar ea râdea întruna și mă tachina. Cine e femeia pe care ai visat-o? O cunosc și eu?
— N-aș putea să spun sigur cine era, cu toate că figura ei îmi părea cunoscută. Era o femeie de vreo cincizeci de ani, simplă, cu părul șaten, puțin grizonat, strâns într-un coc împletit. Avea o rochie... un fel de costum popular german sau austriac... foarte ciudat visul meu. Remi închise ochii, încercând să își amintească. În visul meu miroasea a mușețel. Femeia învârtea cu o lingură imensă din corn... nici nu cred că există asemenea linguri, dar ea se afla aici, în fort, și era învăluită în aburi. Nici nu știu să îți explic, mestecca într-un cazan, dar nu se vedea cazanul, fiindcă cazanul însuși era abur, iar ea, femeia, m-a privit direct în ochi cu ochii ei albaștri și blânzi. Spunea, spunea... „Să nu uiți!”. Asta a spus, să nu uit. Crezi că înseamnă ceva visul meu?
Anemo deschise gura să spună ceva, dar Mistral i-o luă înainte, iar el, nefiind în contact cu zgarda, suspină și tăcu resemnat.
— Ma belle, azi trebuie să ajungem la peșteră și să o tulim acasă! Dacă ai terminat de limpăit crema ta de alune, piciule, du-te în brațele lui Anemo, avem de făcut strategii.
Sirocco sări imediat în brațele scriitorului, transformându-se din nou în copil.
— Deja ne întoarcem? Eu vreau să mă mai joc cu Boo! Ai văzut și tu, Anemo, ce frumos m-am jucat cu ea, ca un băiețel adevărat. Am mințit un pic, am spus că voi sunteți părinții mei și că Mistral este unchiul meu... Cred că m-a crezut.
— Ai o imaginație bogată, piciule! Stai cuminte în brațe la Anemo. Chiar trebuie să facem planuri de mers acasă!
Anemo îl îmbrățișă pe Sirocco și începu să-i frece părintește spatele.
— Cum să ne strecurăm neobservați? întrebă el gânditor.
Eol, care terminase demult de mâncat și tânjea acum după bobul lui de cafea, își masa tâmplele cu ochii închiși. Părea că meditează.
— Ce faci tu acolo, tocilarule? Nu tu ești agentul 003,5? Ce fel de meditație cu ochii închiși faci? Doar nu ești și tu un soi de druid și coci niște versuri de-alea ciudate? îl luă le chat noir în primire.
— Nu e de râs, Mistral! Îmi lipsește cofeina și simt că îmi crapă capul!... O idee bună, un pretext, ar fi să spunem că trebuie să facem un ritual pentru protecția tribului... chiar în peșteră... și o tulim!
— E o idee genială, Eol, dar crezi că o să meargă? Dacă se prind că noi nu suntem zei... sunt în stare să ne mănânce, suspină Mistral. Iartă-mă că te-am făcut tocilar, n-am vrut să te jignesc, prietene. Voi știți deja că vă iubesc, nu-i așa? adăugă el, trecându-și peste fiecare în parte privirea de smarald. Chiar vă iubesc și, dacă ne mănâncă, sper să ne întâlnim în următoarea viață cu toții!
Comentarii
Trimiteți un comentariu