Capitolul 19 O altă oglindă?
— Mai știi că până în momentul în care eu l-am întâlnit pe Samir în Egipt am crezut că m-am transformat în pisică din greșeală? întrebă Remi, așezându-se mai comod pe prici, ghemuită cu genunchii la gură și cu spatele sprijinit de Anemo, care era atent ca pătura groasă de lână să nu alunece de pe ei.
— Exact la asta mă gândeam și eu... Dacă ajungerea noastră aici nu este întâmplătoare? Dacă avem o misiune? întrebă Anemo, privind spre focul din vatră. Ce misiune am putea avea noi în perioada asta, în locul ăsta?
— Vorbiți prostii! interveni Eol, care doar ce se mai liniștise după toate scenariile pe care și le făcuse în minte legate de pisicile locului și aptitudinile lor extraordinare. Am ajuns aici din cauza puștiului. Dacă el nu alerga bezmetic să vă întâlnească în peșteră, acum erați bine-mersi în Dublin, sărbătorind Crăciunul, și ați fi avut parte în sfârșit de întâlnirea aia promisă de Remi.
Anemo păru că se bosumflă, dar era mai degrabă o tachinare.
— Exact, colega! M-ai fi scos la întâlnire? Sau ai uitat de e-mailul scris cu lăbuțele acestui amic al tău? Nu mai știu exact cum suna, dar era o promisiune ce trebuia îndeplinită la întoarcerea din Egipt.
— Da, răspunse Remi chicotind. Trebuia să te scot la film... Deocamdată hai să ne mulțumim cu „vizionatul” focului... e foarte romantic. Mamele noastre ar trebui să fie încântate că le-au ieșit planurile, nu ne mai ciondănim și avem șanse mari să formăm un cuplu.
— Șanse mari? Las' că-ți arăt eu ție! Anemo o acoperi complet pe Remi cu pătura și începu să o gâdile, inițiind o adevărată hârjoneală care-l trezi pe Sirocco, aflat pe priciul alăturat.
— Ce, ce se întâmplă aici? E bătălie? Anemo, să știi că nu pot să te ajut!
Sirocco sări imediat pe priciul lor. S-ar fi schimbat înapoi în pisoi, dar oamenii lui uitaseră să îi înapoieze zgarda. Așa că, cu degețelele lui mici, ajunse la bărbia lui Anemo și începu să îl gâdile cu spor.
Încăperea se umplu de hohote și chicoteli și, pentru câteva momente, toată lumea uită că erau pierduți în timp, iar drumul spre casă era închis deocamdată.
Așa îi găsi zgâriatul insistent în ușă al lui Mistral.
***
Odată intrat în interiorul flesch-ului, Mistral se transformă într-un ghem negru de neliniște care se deplasa în toată încăperea, pufăind.
— Se întâmplă ceva! Arr a spus că în zori vor fi musafiri în fort și încearcă să îl avertizeze pe Ri. Ce facem? Ce facem acum?
Remi realiză imediat că e nevoie de calmul și diplomația ei, deci își drese vocea și interveni:
— Calm, Mistral! Suntem împreună în asta, încearcă să stai locului că mă zăpăcești. Ce se întâmplă? De unde știi?
— Eram... motanul se opri în loc. Simțea că se sufocă și nu mai apucă să spună ce avea de spus.
Anemo îi așeză imediat în față un bol cu apă.
— Încet, pisoi! încercă el să îl calmeze.
Mistral lipăi câteva înghițituri de apă, măsură din priviri interiorul arhaic al flesch-ului, apoi pe tovarășii săi și, în sfârșit, își continuă vorba:
— Eram cu Arr pe zidul împrejmuitor al fortului și... jur că eu nu am auzit, nici nu am mirosit nimic suspect... Pe când ea a simțit... e mai ceva ca un radar. Spune că a simțit pericol și că în zori vom avea musafiri. Ce facem?
Eol, vocea rațiunii, se simți dator să o ajute pe Remi în calmarea situației:
— Este bine că ne-ai spus, Mistral, dar dacă voiai să sugerezi să o tulim, să știți că asta nu e o soluție. Peștera e inundată, altă oglindă deocamdată nu știm, iar de aventurat singuri prin păduri și hățișuri nici nu poate fi vorba!
— Nu poate fi vorba, îl îngână Remi. Anemo, unde sunt pozele cu localizarea Oglinzilor Timpului? Dacă îmi aduc bine aminte, mai există cel puțin o oglindă pe teritoriul Irlandei. Noi am avut nevoie de aceasta și doar de aceasta pentru ca eu să mă pot transforma la loc în femeie, dar... Caută pozele alea!
Comentarii
Trimiteți un comentariu