Capitolul 17: Despre celţi
Reîntoarcerea la căsuța cea rotundă de oaspeți fu ca o întoarcere acasă după o zi grea de muncă. Erau cu toții sleiți de puteri, dar de întors s-au întors fără motanul cel negru, care acceptase invitația lui Arr și făcea un tur de recunoaștere al fortului circular.
Planul era să se integreze în peisajul locului fără a ieși în evidență, până când apele din Oweynagat se vor fi retras și întoarcerea acasă devenea sigură.
Așezați alături pe unul din priciurile de dormit, cu câte o pătură pe umeri, Anemo și Remi, avându-i pe Sirocco și pe Eol practic pe ei, discutau cu calm:
— Eol, n-ar strica să ne spui cam tot ce ar trebui să știm despre celţii de pe teritoriul Irlandei, din anul unu sau doi înainte de Cristos! spuse Anemo, mângâindu-l pe spate pe Sirocco care, ghemuit în brațele lui în formă umană, dormea, dar continua să fie foarte activ, visând cine știe ce.
— Încerc să compactez cumva tot ce știu și consider că ar fi important pentru a ne asigure supraviețuirea, pentru că eu găsesc societatea lor fascinantă și paradoxală totodată. Numai voi, cu mintea voastră de scriitori, puteți înțelege pe edin fascinația mea.
— Paradoxală? Ce vrei să spui? întrebă Remi, trecându-și degetul arătător peste spinarea șoricelului.
— O, ma belle, cum spune Mistral, pentru tine, cea care ai scris „Femeile nu se dresează”, va fi o adevărată încântare să afli că femeile din societatea lor chiar nu se lasă dresate de către bărbații vremii. Ele au statut egal, au drepturi uluitoare conform legilor locului. Pot deține proprietăți, pot moșteni pământ și au dreptul de a divorța dacă soțul nu le respectă. Deja știți despre căsătoria de probă...
— Ăsta e un concept care ar fi extrem de util în societatea modernă, adăugă imediat Remi. Gândește-te câte căsătorii eșuate există și cât de scump e divorțul...
— Apoi, ele au dreptul să studieze, continuă Eol, pot fi chiar druizi, ați văzut și voi. Sunt instruite în ale armelor la fel ca bărbații și luptă cot la cot cu ei dacă e nevoie. Comunitatea lor e destul de strânsă, familiile se ajută între ele și își cresc împreună copiii, fiindcă la celți familia nu înseamnă doar mamă, tată și copii. Unitatea de bază este fine — o structură uriașă care cuprinde patru generații înrudite pe linie paternă. Ei dețin pământul la comun, împart amenzile dacă un membru greșește și se răzbună împreună dacă cineva este rănit. Când mama Rorria și regele au răsuflat ușurați la cină, au făcut-o pentru că acum vă pot privi ca pe niște ființe umane pe care le pot integra temporar în dinamica casa lor, fără teama că o zeitate le va distruge recoltele din pur capriciu. Societatea nu este un imperiu, ci o federație de mici regate independente. Loialitatea unui om aparține exclusiv tribului său. Ca străini fără un tuath, sunteți... suntem complet în afara legii, dar norocul nostru este că suntem protejați de un concept și mai puternic: familia extinsă.
— Și druizii? întrebă Anemo. Am citit câte ceva despre ei, dar în mintea mea au rămas doar imagini din filmele istorico-fantastice... nu am înțeles mare lucru.
— Druizii mă fascinează cel mai mult! Gândiți-vă ce creiere performante trebuie să aibă oamenii aceștia dacă toată informația acumulată se transmite prin viu grai... totul se memorează. Au ei scrierea aceea inspirată de copaci, dar nu își notează cunoștințele, totul rămâne secret, știut doar de ei. Formarea unui druid se face în decursul a douăzeci de ani. Vă dați seama?
— Brr, făcu Anemo. Ce sunt ei, magi?
— Druizii nu sunt simpli preoți sau vrăjitori de rând. Ei reprezintă elita intelectuală supremă: judecătorii, medicii, astronomii și sfătuitorii regilor. Cuvântul unui druid are o greutate mai mare decât cel al lui Rí. Dacă un druid pășește între două armate gata de luptă, bătălia se oprește instantaneu.
— Mă ia cu friguri, băieți! Nu v-am spus până acum, dar bătrânul druid care ne-a întâmpinat în vreme ce incanta profeția aceea care ne descria pe noi seamănă leit la trăsături cu marele preot Ay din Amarna. Acela nu avea păr și barbă, dar... și timbrul vocal le seamănă... pe cuvânt.
— Ei memorează zeci de mii de versuri, legi, constelații și secrete ale naturii. De aceea, când Marele Druid a scos o profeție despre peștera Oweynagat, tot tribul a luat-o ca pe un adevăr absolut. Faptul că voi ați spus că sunteți muritori nu îl va face pe druid să creadă că a greșit; el va analiza logic fiecare detaliu prin prisma științei lui vaste ca să vă găsească locul în ecuație. Brr, mi se face și mie frig! Iar pe lângă voi, eu mai am un motiv extrem de serios de îngrijorare... Ați văzut și voi cum arată pisicile lor. Ei bine, dacă Mistral se va simți probabil foarte valoros, are și de ce, fiindcă o pisică valorează cât trei vaci. Da, da, ați auzit bine, trei vaci! În vreme ce șoarecii și rozătoarele în general sunt dăunători și vânați de aceste super-pisici. Dacă cineva lovește o pisică, trebuie să plătească despăgubiri serioase, pe când dacă omoară un șoarece... nu se întâmplă nimic, nu există pedeapsă... eventual vreun premiu! suspină lung Eol. Vă dați seama că nici nu îndrăznesc să mai scot capul în lume pe spinarea lui Mistral. Și acum, trădătorul și-a găsit iubită!
— Nu dispera, Eol, ei încă ne cred zei, deci nu se vor atinge de tine. Rí și familia lui ne sunt aliați, nu ne vor da de gol. Pe lângă asta, băiatul ăla... unul dintre gemeni, cred că se pregătește să devină druid și de aceea își exersează scrierea Ogham. Ei bine, băiatul a spus că despre noi era vorba în profeția druidului și, după cum mi-a repetat-o el, nu știu cum să-ți spun, dar părea că capătă sens.
Remi începu să spună cu voce joasă, aproape șoptită, profeția druidului:
— „Două din focul din soare” suntem eu și cu tine, Anemo, venind din Egipt, iar „Trei din frig și din ploaie” sunt ei, blănoșii care vin din Irlanda.
Anemo continuă, parcă vrăjit:
— „Vânturi vin în straie străine din adâncuri”, adică din peșteră, „Din neguri, din mâine și ieri”... Remi a fost acolo, în peretele de eter în Egiptul antic...
Eol spuse restul incantației cu vocea lui mică:
— „Când foamea ne-ncearcă / Să găsească alinări / Trei din frig și din verde / Două din nisip ce se pierde / Vânturi vin din ieri și din mâine / Să stingă ura și foamea cu pâine”... noi suntem. Noi avem nume de vânturi, toți. Chiar și Remi, care este furtună, mai este și Bise pe numele ei oficial de pisică.
Anemo o strânse pe Remi de umeri și se priviră un minut în tăcere, după care se treziră vorbind amândoi deodată:
— Mai știi?
— Mai știi?
Comentarii
Trimiteți un comentariu