Ușa grea din lemn  de stejar a flesch-ului se  închise cu un scârțâit prelung în urma lui Eithne lăsându-i singuri pe vizitatorii ieșiți din peștera Oweynagat.  

În semiîntunericul umed al încăperii circulare cei cinci răsuflară mai întâi adânc,  la unison ca și cand o grea povară ar fi fost luată de pe umerii lor.

Ochii blănoșilor se acomodară instant cu noul mediu dar Remi și Anemo abia după câteva minute începură a desluși mobilierul rudimentar din lemn gravitând parcă în jurul vetrei .O vatră circulară ,marginile cu pietre de rău era plasată în centrul încăperii direct pe pământul bătătorit. Focul ardea mocnit afumând și emanând un miros specific de turbă și rășină. 

—Remi ești bine? întrebă Anemo văzându-se la adăpost de ochii lumii.Cred că ai înghețat de frig . Haideți să ne așezăm mai aproape de foc și să vorbim! 

El aduse două scaune rotunde cu cate trei picioare și o pătură de lână pe care o culese de pe unul din priciurile de dormit aflate de jur imprejurul  casei de oaspeți. Așeză pătura de lână aspră vopsită în carouri verzi și crem pe umerii femeii și fără să se gândească de ce, își trecu palma deschisă peste creștetul ei intr-o mângâiere care ar fi vrut să spună că îi este alaturi și că se au unii pe alții. 

—Ce facem acum ? întrebă Remi lundu-l pe micul Sirocco în brațele ei, sub patura de lână. 

—Anemo se așeză și el pe scaun dar foarte conștient de handicapul lui în ce priveste comunicația adăugă imediat.

—Îmi pare rău dar pe pici trebuie să îl țin eu în braţe ! Fără el nu mai înțeleg blănoșii...Vrei pătură piciule ? 

— So-soarele ăsta de afară a avut dinți, Anemo ! replică puștiul și se transformă brusc în pisoi. Uite cum tremură blănița pe mine ! Cât ai clipi el se schimbă la loc în copil.

—Şi pielea tremură !

Sirocco se urcă în brațele lui Anemo care intre timp aduse o altă pătură pentru sine .

—Anemo, de ce crezi că moșul ala m-a facut copil schimbător 

Interiorul Flesch-ului era organizat după legile vechi ale ospitalității celtice, unde totul era masiv, rudimentar și cioplit direct din trunchiuri de copac. 

Elementele principale care mobilau coliba erau:

1. Priciurile de dormit (Imdae):

De-a lungul pereților circulari erau fixate priciuri joase din scânduri groase de stejar, ridicate pe tăpșane de pământ. Pe ele erau întinse saltele umplute cu paie uscate și ferigă, acoperite cu blănuri grele de urs și pături aspre din lână vopsită în carouri.

2. Lăzile de zestre și depozitare:

La capătul fiecărui prici se aflau lăzi mari din lemn de frasin, legate în fier bătut la rece. Acestea serveau atât ca bănci pentru șezut, cât și ca loc unde oaspeții își puteau încuia lucrurile de preț.

3. Vatra centrală și trepiedul:

În mijlocul încăperii, direct pe pământul bătătorit, se afla o vatră circulară mărginită de pietre de râu. Deasupra ei atârna un trepied uriaș din fier negru, de care era prins un cazan masiv din bronz, pregătit pentru fierberea cărnii și a fierturilor.

4. Scaunele-butuci (Súgán):

În jurul vetrei erau împrăștiate câteva scaune scunde, cioplite direct din butuci de mesteacăn, unele având șezutul împletit din sfori de cânepă sau fâșii de piele tăbăcită.

5. Stâlpul central pentru arme (Crann):

Stâlpul masiv de stejar care susținea mijlocul acoperișului conic era prevăzut cu bătături și cârlige din lemn, unde războinicii își puteau agăța scuturile rotunde din piele și lăncile cu vârf de fier înainte de masă.

Casa de oaspeți Flesch este structurată circular, cu pereți groși din lut și tavan conic susținut de stâlpi masivi de stejar, având o vatră centrală care emana miros de turbă și rășină. Interiorul, luminat de raze subțiri de soare prin fante înguste și decorat cu blănuri, oferă o atmosferă mistică și ocrotitoare, specifică stilului celt. Puteți citi descrierea detaliată a acestui adăpost din fort pe blogul de creație literară.Răspunsurile de la AI pot include greșeli. Află mai multee mobilier are ?Mobilierul dintr-o casă celtică (flesch) este rudimentar, masiv și integrat în structură, fiind organizat în jurul vetrei. Elementele principale

Ușa grea din lemn de stejar se dădu la o parte cu un scârțâit prelung, lăsând să intre lumina cenușie de afară, dar și un val de energie curată. Eithne păși prima, cu brațele încărcate de pelerine groase din lână, urmată de o suită de pași mărunți, grăbiți și desculți.

Din spatele valurilor de stofe aspre, o căpățână plină de cârlionți roșcați se iți brusc. Ochii fetiței scânteiară de ștrengărie când îi fixă pe oaspeți. Fără nicio avertizare, lăsă hainele să alunece și sări în față, cu mânuțele ridicate ca niște gheare:

— Buuu! strigă ea, rânjind până la urechi.

În timp ce majoritatea călătorilor tresăriră, Sirocco, aflat încă în brațele lui Anemo, nu schiță niciun gest de teamă. Din contră, ochii piciului se aprinseră de o bucurie complice, fixând-o pe micuța roșcată cu o curiozitate electrică, de parcă s-ar fi privit într-o baltă de apă curată.

De pe umărul lui Anemo, Aeolus își potrivi mustățile, privind spectacolul cu o morgă academică. Jos, la picioarele lor, Mistral își mișcă leneș coada neagră, măsurând-o pe nou-venită cu o privire plină de o oboseală aristocratică. Cotoiul se întoarse încet spre șoricel și, cu un oftat adânc care îi cutremură mustățile prăfuite, șopti:

— Uită-te la ei, mon ami... ca și cum nu ne-ar fi ajuns un singur pici sau un singur Sirocco pe cap. Acum avem versiunea la indigo, cu funde și mai multă guralivitate!

— Taci, Mistral, îl mustră Aeolus în șoaptă, neschimbându-și postura demnă. Observă simetria. Aerul de aici își recunoaște oaspeții.

În spatele fetiței, Eithne oftă exasperată, punând coșurile jos:

— Leona! Păstrează-ți spaimele pentru păsările din țarc, te rog! 

Apoi se întoarse spre oaspeți, cu obrajii rumeni: 

— Iertați-o, vă rog. Ea este sora mea mai mică, dar toți din Cruachan îi spun simplu... Boo. Iar ei sunt Aveline, Taran și... Gale.

La auzul ultimului nume, Anemo Gale încremeni cu mâna pe creștetul lui Sirocco, privind fix spre gemenul șaten cu pistrui care tocmai așeza o ulcică cu lapte pe priciul de lemn.