Capitolul 37: Pe calea aerului sau a apei?
— Este întâi noiembrie, Remi... şopti Anemo. Odihnește-te! Ai fost alături de băieți, în peretele de eter, o săptămână.
— O săptămână?
Remi rămase în continuare "la sol", pe covorul cel gros al Shehrazadei, dar își ridică cu greu capul pentru a privi în jur. Curtea Shehrazadei arăta acum ca un câmp de luptă în urma retragerii unei armate; era vizibil că ancorele lor vii erau complet epuizate, pisici și oameni deopotrivă. Cești de ceai sau cafea, farfurii cu resturi de mâncare, pături abandonate și sfoara îmbibată cu rășină de cedru zăceau împrăștiate pe mozaicul de piatră.
— Cum? Cum ați reușit voi să ne vegheați atâtea zile? Încheietura ta arată foarte rău, Anemo. Mulțumesc că ești alături de mine!
— Ne-am desprins pe rând din legătura de ancorare, Remi. Toți am avut necesități, dar am funcționat perfect împreună.
— Acum suntem cu toții niște convalescenți fericiți! glumi doctorul Hazem. Ne vom reveni treptat, ce-a fost mai greu și mai rău a trecut! Să bem, prieteni!
Shehrazad, care încă nu se desprinsese din îmbrățișarea nepoților ei, se încordă mai întâi, apoi se încruntă la auzul îndemnului doctorului.
— Cum adică, să bem?
— Să bem apă, Shehrazad! Cu grijă, să ne hidratăm!
***
După aproximativ doisprezece ore de somn odihnitor de recuperare, petrecute care pe unde prin casa suficient de spațioasă a Shehrazadei, un apel video cu Dublinul era mai mult decât necesar.
Profesorul Simoon, aflat în Casa Vânturilor alături de blănoși și de Fleur, era nerăbdător să afle ultimele noutăți despre cei din Cairo.
— Dacă aș putea, m-aș teleporta chiar acum prin ecran, să fiu alături de voi! Îmi pare bine că băiatul s-a întors sănătos, dar acum trebuie să ne concentrăm pe ale noastre! spuse el în fața laptopului, încadrat perfect în ecran ca un crainic TV.
— Da, tată, mai avem exact cincizeci de zile până la solstițiul de iarnă, interveni Anemo. Dacă ar fi după mine, eu aș cumpăra chiar acum biletele de întoarcere, dar privește-o pe Remi! Crezi că avem voie să zburăm cu ea în starea asta?
De partea cealaltă a apelului, Sirocco își arcuise spinarea, parcă străbătut de un fior. Vrând să își arate loialitatea și susținerea, interveni energic:
— Domnișoara Remi! Fii tare!
Mistral îl opri însă discret dintr-un posibil discurs aiuristic:
— Șșșt, piciule! Lasă-i pe cei mari să vorbească!
Remi schiță un mieunat scurt și obosit spre ecran, recunoscătoare pentru loialitatea micului motan. Deși pe camera laptopului se vedea doar o pisică albă cu ochii mari și cearcăne invizibile pentru oameni — dar perfect simțite de feline —, oboseala acumulată în peretele de eter încă îi umbrea privirea.
— Sunt bine, Sirocco, mulțumesc, transmise ea prin legătura fluidă a blănoșilor. Dar Anemo are dreptate, domnule profesor. Dacă aș încerca acum să urc într-un avion, normele aviatice și birocrația m-ar închide din nou într-o carantină absurdă și aș rata și acest ultim portal. Of, oftă ea din toată făptura ei de felină, dacă ați ști ce ușoară era tranziția dintr-o stare în alta pe vremea Amarnei... Meritmut și Meritbastet puteau să se transforme cât ai clipi, nu erau nevoite să aștepte portaluri astronomice.
Profesorul Simoon își potrivi ochelarii pe nas, redevenind grav. În dreapta lui, în livingul Casei Vânturilor din Dublin, Eol se zărea verificând îngrijorat niște hârtii oficiale pe telefonul pe care Remi îl lăsase anume pentru ei, în urmă. Pe baza acelor date, micul șoricel de bibliotecă analizase rapid situația și interveni în discuție:
— Anemo, doamna Shehrazad, spuneți că oglinda s-a reparat complet? Dacă da, după părerea mea, asta va fi salvarea noastră!
— Nici nu se pune problema! replică Anemo, alarmat de sugestie. Cum să o supun pe Remi unui asemenea risc? Tată, spune și tu ceva! Remi este încă pisică și...
— Da, îl întrerupse pisica cea albă pe Anemo, știu ce vrei să spui. Pisicile se tem de apă. Dar eu... eu nu sunt orice pisică. Sunt Remi Storm!
Fleur, care făcea o treabă excelentă ca translator între blănoși și profesorul Simoon, își șterse o lacrimă răzleață care se aventurase până la mijlocul obrazului. După ce își drese vocea puțin răgușită de emoție, traduse spusele lui Remi, adăugând mai mult pentru sine:
— Ești pusă să alegi din nou între două variante extrem de riscante, domnișoara Remi. Cincizeci de zile pare un termen lung, dar...
Anemo pufni, masându-și absent încheietura bandajată. Își amintea perfect coșmarul prin care trecuseră înainte de echinocțiu.
— Cum să uit, tată? Remi avea absolut toate actele în regulă: microcip, pașaport european pentru animale, vaccinul antirabic făcut la zi și titrul de anticorpi validat. Și cu toate astea, din cauza unui singur strănut suspect la controlul vamal, autoritățile egiptene au băgat-o direct în carantină timp de paisprezece zile!
— Exact, aprobă profesorul de la celălalt capăt al firului. Din cauza acelor două săptămâni pierdute în carantina de la Cairo, Remi a ratat portalul de transformare de la echinocțiu. Dacă nu era acel strănut, acum era deja om și nu mai aveam această cursă contra cronometru până la solstițiu. Peștera Pisicilor din Irlanda o așteaptă pentru marea transformare, dar nu ne putem juca cu legea acum.
Doctorul Hazem interveni și el în discuție, lăsând ceșcuța de apă pe masă:
— Ca medic, vă spun că organismul ei de felină este acum extrem de slăbit. Încă mai are episoade febrile după o săptămână petrecută în peretele de eter; stresul unui zbor ar pune-o la pământ.
— Problema cea mai mare nu este doar sănătatea ei fragilă, adăugă profesorul Simoon, ci legislația necruțătoare a Irlandei pentru animalele care vin din afara Uniunii Europene. Din cauza celor paisprezece zile de carantină din Cairo și a săptămânii din peretele de eter, certificatul ei oficial de sănătate a expirat. Pentru spațiul european, acel act este valabil doar zece zile de la emitere.
Anemo își trecu mâna prin păr, realizând gravitatea situației.
— Asta înseamnă că trebuie să îi refacem toate analizele de la capăt?
— Exact, confirmă doctorul Hazem, privind ecranul laptopului. Și nu este vorba doar de o simplă ștampilă. Vama irlandeză cere obligatoriu testul serologic pentru titrul de anticorpi antirabici. Chiar dacă îi recoltăm sânge mâine, protocolul internațional spune clar: după un nou test de sânge, o pisică venită din Egipt trebuie să aștepte obligatoriu o perioadă de trei luni de monitorizare înainte de a i se permite îmbarcarea într-un avion spre Dublin.
În cameră se așternu o tăcere grea. Cincizeci de zile până la solstițiul de iarnă păreau dintr-o dată un termen complet imposibil de atins pe cale legală.
— Trei luni? oftă Remi panicată, transmițându-și gândurile prin Zgarda celor două ceruri direct spre Anemo. Peste trei luni portalul va fi închis definitiv! Eu zic să lăsăm avioanele. Să începem imediat pregătirea pentru intrarea în oglindă!
Comentarii
Trimiteți un comentariu