Capitolul 36 Despre Damnatio Memoriae și energie felină
— S-au trezit toți trei! strigă Shehrazad cu lacrimi de emoție în colțurile ochilor. Copiii mei se întorc acasă!
Un fior ca o briză venită din senin străbătu curtea și pe toți cei adunați lângă Oglinda Timpului. Samir se ridică primul în șezut și, frecându-și ochiul stâng cu mâna, privi în jur cu mirare.
— Jaddati! De data aceasta am ținut ședința în curte? Îi întinse o mână fratelui său, dar în același timp se simți dator să verifice starea lui Remi, cel puțin din priviri. Suntem bine cu toții?
Anemo, doctorul Hazem El-Amin, Shehrazad și toate pisicile păreau să-și revină dintr-o amorțeală incomodă. Shehrazad trecea pe la fiecare, plângând fără zgomot, și desfăcea sfoara îmbibată cu rășină de cedru.
Demir, se aruncă pur și simplu în brațele bunicii lui .
— Nu mai plânge, Jaddati! M-am întors! Nu te voi mai părăsi niciodată! Am văzut tot, Jaddati! ...tot. Mama a făcut o promisiune zeiței Bastet... pentru salvarea noastră! Acum tu, draga mea bunică, poți să ne explici în calitate de epigrafist cum a fost posibilă ștergerea noastră și a mamei noastre din izvoarele scrise ale vremii.
Shehrazad îl strânse pe Demir la piept, îngropându-și fața în părul lui, în timp ce umerii îi tremurau de un plâns eliberator. Anemo se apropie de trupul mic al lui Remi, ajutând-o să se așeze mai confortabil pe covor, în timp ce celelalte șapte pisici începuseră să se scuture, încet, ca și cum ar fi lvrut să se elibereze de toată energia negativă pe care o acumulaseră .
Femeia își șterse lacrimile cu dosul mânecii, privindu-și nepoții cu o mândrie amestecată cu o adâncă tristețe . Se așeză pe marginea covorului luând mâinile lui băieților
între mâinile sale.
— Damnatio memoriae, șopti ea, cu o voce gravă, de cercetător care a reconstituit un adevăr interzis. Ștergerea din istorie, dragii mei, este o armă mai cumplită decât acul lui Ay. În Egiptul Antic, dacă numele tău era ras de pe monumente, sufletul tău își pierdea nemurirea. După moartea lui Akhenaton, generalul Horemheb și marii preoți ai lui Amon au vrut să radă de pe fața pământului tot ce amintea de „erezia” de la Amarna.
Shehrazad privi spre Oglinda Timpului, a cărei apă se liniștise acum, redevenind limpede.
— Ay a orchestrat totul din umbră înainte de a deveni el însuși faraon. Ca epigrafist, am tradus stele de piatră unde numele reginei Meritmut și ale voastre, Qaaton și Peryaton, au fost dăltuite cu o furie oarbă. Cartușele regale au fost scobite în stâncă până când n-a mai rămas decât praf. Oficial, pentru manualele de istorie moderne, voi nu ați existat niciodată. Ay s-a asigurat că pe listele regale oficiale se trece direct de la Amenhotep al III-lea la Tutankhamon, sărind peste Akhenaton și peste oricine avea legătură cu el.
— Dar noi am supraviețuit... șopti Samir, privind spre zgardă. Oglinda ne-a salvat.
— Da, pentru că dragostea mamei voastre și magia reginei Tiye au fost mai rapide decât dalta scribilor lui Ay, interveni doctorul Hazem, analizând ecuația din priviri. Ei au șters piatra, dar nu au putut șterge Eterul.
Din colțul covorului, un mieunat lung și stins tăie liniștea curții. Remi încerca să se ridice pe cele patru lăbuțe, dar corpul ei de felină devenise dintr-o dată prea greu. Privirea ei albastră trăda o dezamăgire profundă. Spiritul de femeie pe care copiii îl văzuseră liber în Eter era din nou zăvorât sub blana albă și fină de Angora. Anemo era evident, lângă ea dar nu se putea ridica în locul ei.
— Priviți-o pe Remi... șopti Samir, îngenuncheind lângă ea. Dincoace de perete, ea e încă în corp de pisică.
Anemo își așeză palma pe blana ei albă pentru a activa zgarda și, implicit, comunicația cu prietena lui de o viață.
— Încă arzi, Remi! Ce e cu tine? Doctore, ce e cu ea? De ce nu își revine și ea ca băieții?
Doctorul oftă, recunoscându-și oarecum neputința.
— A fost mult, foarte mult pentru ea. Știm cu toții și aici Shehrazad poate să confirme, rolul unei El-Beyda este de purificare a energiei, de scut pentru cei dragi. Ați văzut și voi ce fel de energii erau acolo... Băieții își revin datorită ei, dar ea mai are nevoie de odihnă, are nevoie să își reîncarce bateriile ei de El-Beyda, reîncarnare a supusei preotese a lui Bastet. Concluzia voastră din Eter este cât se poate de reală, dar pentru Remi, problema este și mai presantă. Ea trebuie să prindă următorul portal din Irlanda.
Solstițiul de iarnă trebuie să o găsească în Peștera Pisicilor din Roscommon, Oweynagat. Bruiajul modern va fi practic dezactivat acolo pentru... Pentru cât timp, Shehrazad?
— Douăzeci și patru de ore, răspunse femeia, simțindu-se acum vinovată de starea în care se găsea Remi. Dar din aceste douăzeci și patru de ore, ultimele zece minute sunt complet fără bruiaj.
Remi fixă din priviri Oglinda Timpului, iar în minte îi răsună ecoul peșterii întunecate, mirosul de mușchi umed și stâncă veche din Insula de Smarald, de parcă ar mai fi vizitat vreodată acel loc în carne și oase, nu doar privind imaginile arătate de profesorul Simoon pe internet.
Din Oglinda Timpului începu a curge un zgomot specific picăturilor de apă căzând pe suprafața unui lac sau a unei bălți și aerul se umplu de miros de pământ reavăn și iarbă.
Cele șapte pisici se apropiară mai mult de Remi-Bise, iar Maat se lăsă pe labele din față, plecându-și capul în fața ei.
— Suntem alături de tine, El-Beyda! Acum și în toate viețile ne supunem ție și Măritei Bastet.
— Ce zi e azi? Ce, ce dată? întrebă Cea Albă cu ultimele puteri, după care se prăbuși din nou, sleită.
Comentarii
Trimiteți un comentariu