Labirint prin oglinda timpului capitolul 32

Capitolul 32. Asasinat și Revelații

Remi și cei doi copii erau deja de ceva vreme în peretele de eter în momentul în care Shehrazad încheie legarea Before cu sfoară îmbibată în rășină de cedru, dar parcă această incursiune era diferită de toate celelalte. 

Ei călătoreau acum parcă teleportați în diferite locuri și momente ale trecutului pe care deja îl vizitaseră, ca și cum oglinda le dădea acum posibilitatea să privească unele evenimente din mai multe unghiuri. Imaginile erau piesele unui puzzle care avea să fie un mesaj de importanță majoră. 

Ei revăzură prima incursiune a lui Remi în trecut, la casa părintească a celor două gemene de paisprezece ani, Meritmut și Meritbastet. Îmbrățișarea surorilor și zgărzile celor două ceruri la gâturile lor, fără ca acestea să fie transformate în pisici.

Apoi toate celelalte vizite ale lor se perindară din nou prin fața ochilor celor trei vizitatori și parcă de fiecare dată în prim-plan apăreau zgărzile sau trecerea lui Meritbastet dintr-o stare în alta, simplu, ca și cum ar fi trecut dintr-o încăpere în alta. 

— Cred că e important să descifrăm mesajul care ni se transmite, șopti Remi, strângând mâinile celor doi copii. În mod clar urmează să aflăm de ce magia zgărzilor s-a schimbat.

— Ai dreptate, răspunse Samir. Priviți, iatacul bunicii Tiye!

În lumina slabă a câtorva opaițe, stătea regina Tiye, având trăsăturile ei atât de asemănătoare cu cele ale Shehrazadei; doar ochii puternic subliniați cu khol și culoarea părului le diferențiau...

Regina priveva înmărmurită imagini în propria ei oglindă a timpului, cea din uriașul vas de aramă, iar imaginile reprezentau de fapt viitorul îndepărtat. 

— Cred că de aici i-a venit bunicii ideea să ne salveze trimițându-ne în viitor, șopti Demir, deși știa că ei erau nevăzuți și neauziți în acel moment pentru toată lumea, cu excepția pisicilor.

După contemplarea imaginilor din oglindă, regina se îndreptă spre masa din lemn de cedru pe care întinse o bucată mare de in fin și începu să deseneze cu un con de trestie înmuiat în cerneală roșie celebra hartă pe care Shehrazad o copiase din memorie.

— Acum revedem momentul pe care l-am văzut în luciul oglinzii din curtea noastră. Asta se întâmplă înainte de venirea marelui preot, mai știți? întrebă Samir, dar apoi, amintindu-și că Demir nu a mai ieșit de multă vreme din peretele de eter, se corectă: Mai știi, Remi?

— Da... privește-l! Ay, înveștmântat în roba lui albă, cu gâtul ușor aplecat sub greutatea amuletei masive pe care o purta, intră grăbit, parcă anume pornit să descopere secrete.

— Demir, acesta e momentul asasinării? Asta ai văzut tu în lipsa noastră? 

— Nu, Remi, nu acesta e momentul. 

Odată cu răspunsul băiatului, imaginea pe care ei o vedeau se tulbură puțin și reveni.

Erau în aceeași încăpere, dar în alt moment. Regina Tiye, aflată într-un jilț confortabil, își lăsase umerii și gâtul să fie masate de marele preot Ay, fratele ei.

— Gemenii sunt puternici și sănătoși, spunea Tiye. Dinastia ar prospera sub conducerea lor și cu îndrumarea potrivită...

— Sora mea dragă, spunea vicleanul preot. Simt că ai acumulat atâta încordare. Lasă-mă să te ajut! Febra a trecut, trupurile lor regale au fost ferite de Aton... Uite, aici simt un nod! 

— A-acum, șopti Demir, cu gâtul strâns de disperare și neputință! Nu pot să cred că văd asta din nou, fără să pot face nimic! Nu vreau! 

Ay scoase un ac lung și foarte subțire, parcă de nicăieri, și, fără nicio ezitare, îl înfipse adânc în spatele urechii drepte a reginei, exact sub lob, până în bulbul rahidian. 

Din ochii copiilor și ai scriitoarei curgeau acum șiroaie de lacrimi. Trupul reginei nu se prăbuși de pe jilț; doar capul ei rămase inert în mâinile preotului care, cu un zâmbet-rictus pe fața spână, îl rezemă de spătar, ca un păpușar malefic al istoriei. 

***

Cei trei poposiră apoi în mica curte interioară a palatului, cea cu fântâna acoperită de lotuși galbeni. Încă aveau lacrimi șiroaie în ochi și pe obraji când îi întâlniră pe Mehyt și pe Meritbastet, așezați la umbra unui arbust ornamental, sfătuindu-se.

— Ați venit din nou, umbrelor? îi întâmpină Mehyt. Aveți noroc că sunteți invizibili pentru marele preot și pentru acoliții lui.

— Regina Tiye a fost ucisă de marele preot... Ce știi tu despre ce se întâmplă, Mehyt? întrebă Remi.

— Știm că suntem în pericol, răspunse Meritbastet în locul motanului celui negru. Eu tot timpul am fost în pericol din cauza credinței în Bastet, dar acum, Ay are hățurile. El ucide și pedepsește după bunul lui plac, iar faraonul se lasă manipulat. Încearcă să îl convingă pe faraon că gemenii nu sunt ai lui, că sora mea l-ar fi înșelat. 

Meritbastet oftă greu, îndelung, și continuă:

— Cerul știe că Peryaton și Qaaton sunt copiii de drept și de sânge ai faraonului. Sora mea era doar o copilă când a fost adusă la curte și nu a cunoscut alt bărbat. Copiii sunt sănătoși... Știți voi ce înseamnă asta pentru marele preot?

Samir se desprinse de mâna lui Remi și se apropie de pisica albă care tocmai îi vorbise.

— Privește-ne bine, Cea Albă!

La auzul acestui nume, Remi tresări, fiindcă știa că în viitor acest titlu i se acordase ei, dar Meritbastet era probabil tot ea. Într-o altă viață. 

— Privește-ne! Noi suntem copiii lui Meritmut. 

— Dar voi sunteți mari, mult mai mari, gemenii încă nu au împlinit doi ani. 

— Cineva ne-a salvat... Oglinda timpului ne-a dus departe în viitor.

Meritbastet îi măsură pe cei trei cu mai multă atenție. 

— Sunteți frumoși! Inima mea e împăcată să știe că ați supraviețuit. Sora mea e încuiată în iatacul ei chiar acum, împreună cu copiii ei.

— Spune-mi, Meritbastet, continuă Remi, cum treceți voi dintr-o stare în alta atât de ușor? Pe mine zgarda mă ține prizonieră în corp de pisică. Ce vezi tu acum e spiritul meu de femeie, dar când îmi vin în simțiri, sunt tot în corp de pisică. 

Meritbastet fixă din priviri zgarda de la gâtul lui Remi, care de fapt era aceeași zgardă pe care ea o purta în acel moment.

— Nu știu, zgarda îmi simte dorințele, cred. Eu doar gândesc și ea face schimbarea. La tine nu e la fel? Soarele, cerul, tot universul o încarcă cu energie, iar eu împrumut din energia ei.

— Da, cred că acesta e răspunsul, oftă Remi. În trecut, sub cerul curat al Egiptului Antic, magia zgărzilor curgea liberă, iar transformarea putea fi invocată în orice moment, printr-o simplă dorință. În timpul meu, în secolul al XXI-lea, toutul s-a schimbat. Planeta este inundată de un bruiaj nevăzut: miliarde de semnale digitale, unde radio, rețele de sateliți și fire electrice care pulsează zi și noapte, poluând subtil canalele energetice ale pământului. Acest zgomot tehnologic modern a acoperit vibrația străveche a Eterului, acționând ca un ecran izolator care a amorțit magia zgărzilor. 

— Da, completă Samir. De aceea, probabil, singurul mod în care rețeaua globală mai poate străpunge acest bruiaj modern este prin exploatarea celor patru mari „resetări cosmice” ale anului: solstițiile și echinoctiile. Doar în aceste momente astronomice cruciale, când axa Pământului se aliniază perfect cu Soarele, forța gravitațională și energetică a naturii curăță instantaneu toate interferențele umane. Peretele de Eter devine din nou subțire ca o pânză de păianjen, deschizând cele patru ferestre sacre în care timpul poate fi îndoit, iar transformarea devine, pentru scurt timp, posibilă.

— Vrei să spui, frățioare, că dacă am putea călători din nou fizic, în timp, într-o eră netehnologizată, magia aceasta s-ar repara?